Păpuşi, decoruri şi afişe vechi şi noi ale Teatrului “Puck”, expuse la Muzeul de Artă – Cluj

0
245

08081923832876065Copii, părinţi şi bunici au prilejul să admire, începând cu data de 08.09.2013, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, o expoziţie de păpuşi, decoruri, recuzite şi afişe din stagiunea actuală, precum şi din arhiva Teatrului de Păpuşi “Puck”. Expoziţia va fi deschisă până la 1 septembrie.

Noutatea cu care organizatorii vin la cea de-a VII-a ediţie a acestei manifestări este prezentarea scenografiilor din spectacolele jucate în premieră în stagiunea 2012-2013 – “Crăiasa Zăpezii”, “Dragostea celor trei portocale”, “Crăiasa Gheţurilor” şi “Cojocelul Fermecat”.

Din cele peste 50 de afişe din expoziţie, cel pentru spectacolul cu “Fram, ursul polar”, după romanul omonim al lui Cezar Petrescu, datează din anul 1958.

În reprezentaţia cu “Crăiasa Zăpezii” după basmul lui Andersen, pus în scenă de regizorul Traian Savinescu, scenografia este semnată de Epaminonda Tiotiu. Designerul clujean a realizat, timp de două decenii, păpuşile pentru spectacolele Teatrului “Puck” şi costumele lor. Pentru maestrul scenograf, a face o păpuşă echivalează cu momentul creaţiei unui personaj. El consideră că “marile cărţi ale literaturii universale trebuie recitite din zece în zece ani”. Regizorul Traian Savinescu şi scenograful Epaminonda Tiotiu au realizat şi spectacolul după cunoscutul basm de Andersen “Crăiasa Gheţurilor”.

Piesa “Dragostea celor trei portocale” după Carlo Gozzi a fost pusă în scenă de Mihai Chirilă, scenografia fiind creaţia Eugeniei Tărăsescu Jianu de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” şi de la Teatrul pentru Copii şi Tineret. De 40 de ani, Eugenia Tărăsescu Jianu este “o artistă din spatele spectacolului”.

Scenografia reprezentaţiei cu piesa “Cojocelul Fermecat” aparţine Anettei Fekete.

Teatrul “Puck” a luat fiinţă în anul 1950. Instituţia a lansat, în urmă cu 12 ani, Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete “Puck”, la care sunt invitate trupe de marcă din ţară şi străinătate.

Capitala teatrului de păpuşi din zilele noastre este Charleville Mezieres din Franţa, unde se organizează, la fiecare doi ani, timp de zece zile, Festivalul Mondial al Teatrului de Marionete, la care participă 30 de ţări şi peste 130 de trupe teatrale.

Sursa Agerpres

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here