Părintele Cleopa – Despre vrăjitori şi ghicitori

0
199


− Părinte, sunt creştini ortodocşi care aleargă la vrăjitori şi la cei care deschid pravila. Se poate aşa ceva?

− Cei care deschid pravila, călugări sau preoţi de mir sau maici, au căzut din dreapta credinţă. Aceia se cheamă ghitii, adică vrăjitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot împărtăşi. Iar cel care deschide pravila, dacă-i preot sau călugăr, este anatema şi este despărţit de Biserică, pentru că face vrăji cu lucruri sfinte.

Ai văzut că vine câte o babă ca să te înşele şi să te ducă în iad: „Hai să-ţi descânte baba!” Cu ghiochiul, cu cărţi, să-ţi facă de „ursită”; că ai să te măriţi, că are să te ia cutare, cutare. N-aţi păţit de acestea?

Şi numai vezi că baba face cruce la descântece şi o auzi că zice „Tatăl nostru” şi apoi descântă. Iar la urmă zice: „Descântecul de la mine, leacul de la Maica Domnului!” Auzi ce zice sluga diavolului? Auzi satana cum amestecă otrava cu mierea, ca să te ducă în fundul iadului? Dar ce legătură are Maica Domnului cu descântecul babei?

Biserica condamnă pe descântători: „Cei ce caută în bobi, cei ce caută în cafea, cei ce caută în cărţi, cei ce sting cărbuni, cei ce caută în palme – chiromanţia −, sunt opriţi 7 ani de la Sfânta Împărtăşanie”.

Cei care sunt vrăjitori, care fac de ursită, care umblă să ia mana de la animale, aceia sunt opriţi 12 ani, iar fermecătorii, 25 de ani. Sunt 13 feluri de vrăjitorii şi toate sunt date anatema de Biserică.

Voi când veţi auzi că unul deschide cartea, să fugiţi ca de satana de el, că acela-i ghitiu, vrăjitor cu lucruri sfinte. Şi baba care face cruce la descântece este tot ghitie, tot diavolul o ţine, ca să te înşele pe tine. „Măi, dar n-a fi păcat! N-a fi păcat, că baba a zis Tatăl nostru şi a făcut curce!”

Auzi cum amestecă diavolul otrava cu mierea şi lumina cu întunericul, ca să te ducă în iad? Ce legătură are Crucea sau Maica Domnului cu vrăjitorii şi fermăcătorii toţi sunt anatema, despărţiţi de Trupul lui Hristos, care este Biserica!

De asemenea, sunt anatema cei care fac descântece cu tunete, cei care vrăjesc cu stelele, alungătorii de nori, vrăjitorii de maţe, cei care vrăjesc cu păsările. Noi le avem toate în rânduielile Sfântului Ioan Gură de Aur.

Toţi sunt fermecători, care iau mana la vaci şi la câmp cu puterea drăcească. La aceştia slujesc anumiţi diavoli, numiţi pitoniceşti, care ghicesc viitorul, şi diavoli arhiconi, care ştiu Scripturile. Iar cei ce deschid cărţile se cheamă „ghitii”, vrăjitori cu lucruri sfinte, pe limba grecească. Grecii au esenţa Ortodoxiei. De la greci au luat credinţa ortodoxă atâtea ţări şi ruşii, care în anul 1988 au făcut mileniul de la încreştinare.

De aceea vă spun să nu primiţi în casa voastră vrăjitori, ţigănci cu ghiocul, cu cărţile de joc; să nu-ţi vină să-ţi ghicească şi să te înşele. Ia un ciomag şi zi: „Fugi, diavole! Pleacă din jurul casei mele!”

“Ne vorbeşte Părintele Cleopa” – Volumul 3, prin osteneala Prea Cuviosului Archimandrit Ioanichie Bălan