Părintele Nicolae Grebenea despre o noapte a Învierii

O noapte a Învierii în lagăr

O noapte a Învierii în lagăr, la Baia Sprie -Se apropiau Sfintele Paşti, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Cugetam la acest mare şi sfânt praz­nic. În iconomia mântuirii, Domnul a rânduit să‑i pre­meargă Patima, chinurile, jertfa cea izbăvitoare Învierii. Trebuia şi noi să trecem prin focul suferinţei, ca să ne curăţim şi apoi să aşteptăm Învierea. Deţinuţii noştri lăgărişti erau văzuţi tot mai des în atitudini de meditaţie şi rugăciune. Cu fumul lămpilor de carbid, în abataje sau pe stâncile de pe galerie

Făceau pe pereţi cruci, unele mai mari – până la o jumătate de metru, altele mai mici

O noapte a Învierii în lagăr – E semnul izbăvirii, părinte, şi noi vrem să-l vedem peste tot, spuneau. Noi suntem creştini şi credem că şi de la Crucea Domnului putem primi un ajutor.

În săptămâna Patimilor, unii deţinuţi au zis:

– Ce-ar fi, părinte, ca la Sfintele Paşti să facem o slujbă în mină? Să serbăm şi noi Învierea!

– Nu e permis, dar, dacă doriţi, să încercăm, să o facem. Păstraţi discreţia, ca să nu audă agenţii turnători.

De la om la om au fost anunţaţi cei ce trebuiau să participe la slujbă

O noapte a Învierii în lagăr  -Căci de unii ne temeam să-i anunţăm. Cu o bucurie ascunsă se aştepta Ziua Învierii. Veni Vinerea – ziua marii şi Sfintei Patimi. Și administraţia ne‑a dat după ciorbă cea mai bună mâncare. Dar deţinuţii au preferat să postească. Unii n-au vrut să primească friptura. Eu am primit-o şi am păstrat-o pentru ziua Învierii. Niciodată nu s-a mai dat friptură. Dar de acum se va da şi în viitor în Vinerea Patimilor la deţinuţi să se „spurce” cu mâncări de dulce. La orizontul 12, unde lu­cram eu, la 560 de metri adâncime, mai lucra şi preotul Valeriu Antal şi diaconul Teodor Bej. Ne-am înţeles împre­ună cu bucurie şi entuziasm.

Am intrat seara în mină, în noaptea Paştilor

O noapte a Învierii în lagăr  -Cei anunţaţi ştiau ce va fi. Mai înainte de ora 12:00 noaptea s‑au tras „clopotele”. Cum? Nişte sfredele legate unul de altul în poziţie verticală. Erau ciocănite cu un alt sfredel şi sunetul trecea de la unul la altul încât aveai impresia că sunt chiar nişte clopote adevărate. Tragerea „clopotelor” era anunţul ca oamenii să coboare pe galerie la locul sta­bilit pentru sfânta slujire. Din toate părţile coborau oame­nii cu lămpile de carbid aprinse şi luau loc.

Noi, preoţii, nu aveam nici sfintele odăjdii, nici sfin­tele vase

O noapte a Învierii în lagăr -Ci eram în salopete şi opinci. Aşa am început slu­jirea. Am cerut tuturor să stingă lămpile. Apoi s-a aprins lampa părintelui Antal, care a strigat: „Veniţi de luaţi lu­mină!” Toţi şi-au aprins lămpile. Slujba a continuat cu un avânt sublim. Din toate piepturile răsuna cântecul de sla­vă: „Hristos a înviat!” Slujba era ascultată în genunchi. Memoria excepţională a diaconului Bej ne-a înlesnit să cântăm mai toate cântările atât de frumoase ale Utreniei Învierii. Pe la mijlocul slujbei, veni spre noi şeful infor­matorilor, căpitanul de jandarmi Petrescu, deţinut ca şi noi. El fusese prins de camarazii lui de cameră că făcea marea „crimă” că se roagă cu pătura trasă peste cap. A fost puţină tresărire când a fost văzut că vine. Colegii de slujire m-au întrebat:

– Ce facem?

– Continuăm, am răspuns.

Şi Petrescu, văzând liniştea noastră, nu a îndrăznit să zică nimic

O noapte a Învierii în lagăr  -Și s-a aşezat în linişte printre ceilalţi, as­cul­tând până la capăt sfânta slujbă. Apoi toţi s-au retras la lo­cu­rile lor de muncă. A fost ceva fantastic. Atmosfera de tai­nă a minei, la 560 metri sub pământ. Cu lămpile de car­bid în mână, a dat Sfintei Slujbe o notă atât de intimă, atât de profundă şi de măreaţă. Încât toţi am fost foarte miş­ca­ţi. Misterul credinţei le-a trezit tuturor o înfiorare sfântă. Și o mulţumire negrăită care le-a zguduit sufletele până în stră­funduri. Au trăit câteva clipe uitând de condiţia lor de deţinuţi.

Efectul slujbei a fost cuceritor

O noapte a Învierii în lagăr -Condor, maistru ungur care era cu noi în mină, fost şef comunist peste în­treg Ardealul, am aflat mai târziu că s-a retras la mi­că distanţă. Să nu fie văzut, şi a ascultat slujba în ge­nun­chi. La ieşirea din mină, în lift toţi cântau „Hristos a Învi­at”, deşi ofiţerii lagărului şi paznicii ne aşteptau afară şi e­rau văzuţi. Bucuria era pe feţele lor şi nimic nu i-a putut o­pri. Nu au avut neplăceri după aceea pentru slujba aceas­ta. Un om de mare calitate şi de mare omenie, Cojocaru, fost inspector al Siguranţei din Buco­vina. Care datorită gre­u­tăţii temniţei a devenit schizo­frenic, cu manifestări când de bucurie, când de tristeţe şi tăcere, mi-a imputat cu durere că nu l-am anunţat de această slujbă.

La ieşirea din mină, în lift toţi cântau „Hristos a Învi­at”

O noapte a Învierii în lagăr -Mi-a părut foar­te rău. Aveam multă stimă pentru dânsul, dar m‑am te­mut să-l anunţ. Ascultarea slujbei îi aducea multă mân­gâ­iere şi poate chiar însă­nătoşirea. Păcătuim uneori faţă de fraţii noştri din lipsă de îndrăzneală şi asta din prea pu­ţi­nă credinţă, uitând că mai poate veni şi Dumnezeu cu ajutorul Său.

Mărturisitorii din închisorile comuniste, Ciprian Voicilă

Jurnal Spiritual