– Cei care au suferit mult şi pe nedrept în această viaţă se vor putea bucura de adevărata dreptate făcută la Judecata de Apoi?
– Fără îndoială, dacă şi-au preţuit suferinţa ca mijloc de îmbunătăţire sufletească. Pentru că pe unii oameni suferinţa îi îndepărtează de Dumnezeu, iar pe alţii îi apropie de Dumnezeu.
Asta depinde de felul cum înţelegi tu suferinţa. Dacă o înţelegi ca o nedreptate, atunci ai motive să te revoiţi. Dacă o înţelegi ca pe ceva ce te apropie de Dumnezeu, te face disponibil pentru Dumnezeu şi te desparte cumva de lumea aceasta, ca să fii mai mult cu Dumnezeu, atunci îi dai slavă lui Dumnezeu pentru toate.
Un credincios îi dă slavă lui Dumnezeu pentru toate…
Totuşi, Biserica le doreşte credincioşilor o viaţă fără suferinţă. Noi ne rugăm lui Dumnezeu să avem sfârşit creştinesc, în pace, fără durere. Pentru înainte-stătătorul Bisericii noastre ne rugăm să fie „în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile”; şi nu numai pentru el ne rugăm aşa, ci spunem: „Şi pentru toţi, şi pentru toate”, adică pe toţi credincioşii şi pe toate credincioasele’ să-i pomenească Dumnezeu şi să aibă o viaţă paşnică, cu sănătate, cu deplinătate.
Deci Biserica le doreşte credincioşilor săi lipsă de suferinţă, nu suferinţă. însă, dacă avem de purtat o suferinţă, o purtăm, şi Dumnezeu va face ce ştie El.
Adică nu noi îi cerem lui Dumnezeu ce să facă pentru suferinţa noastră, ci îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să avem folos din partea de suferinţă câtă ne este rânduită sau câtă este îngăduită pentru noi.
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
