– Cum poate un sfânt, care a ajuns la nepătimire, să se considere cel mai păcătos om din lume?
– Dragă, chestiunea aceasta, cu „cel mai păcătos om din lume”, nu e o chestiune absolut necesară. Noi spunem, fiecare dintre noi, când ne împărtăşim: „Dintre care [păcătoşi] cel dintâi sunt eu”. Dar ne împărtăşii cu dorinţa de a nu mai fi cel mai mare dintre păcătoşi şi nici măcar unul dintre păcătoşi, dacă-i vorba. Şi-apoi, matematic vorbind, numai unul poate fi cel mai păcătos dintre păcătoşi.
Un om nepătimitor se gândeşte mereu la Dumnezeu, la măreţia lui Dumnezeu, şi întotdeauna se consideră păcătos.
De exemplu, eu m-am dus la Mănăstirea Ţigăneşti, şi acolo, când întâlneam câte o maică, o întrebam: „Cum te cheamă, maică? – Filotea păcătoasa. – Cum te cheamă, maică? – Melania păcătoasa. – Cum te cheamă, maică? – Arsenia păcătoasa. – Măi, zic, aici e mănăstirea păcătoaselor!”
Zic: ce faceţi voi pe-aici, de nu vă faceţi bune, să nu mai fiţi păcătoase? Fiecare-i păcătoasă… ce-i cu voi?! Şi m-am dus la părintele duhovnic de acolo şi i-am zis: părinte, aici e mănăstirea păcătoaselor! Să ştii că eu sunt om cumsecade.
Dragă, noi nu trebuie să intrăm în nişte şabloane, ci trebuie să rămânem în nişte realităţi.
Dacă eşti om cumsecade, de ce să zici că eşti păcătos? Zici când e formula sau când trebuie, dar altfel… De ce să zic eu acum, dacă am venit la voi, că-s cel mai mare păcătos?
Păi, mă mai ascultaţi? Că păcătoşi de-ăştia mai sunt…
Aveam la mănăstire un părinte şi zicea către mine: „Eşti un păcătos!”; şi eu ziceam: sunt om cumsecade! Şi el zicea: „Auzi, ticălosul, zice că-i om cumsecade! Păi tu nu ştii ce-i omul cumsecade!”
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
