– Când se şterg păcatele omului?
– Dragă, păcatele le şterge Dumnezeu când ştie El şi cum ştie El. De obicei când nu ne mai gândim la ele, când nu ne mai preocupă, când nu ne mai urmăresc considerăm că sunt şi iertate, dar nu pentru meritele noastre, pentru faptele noastre bune, ci pentru darul lui Dumnezeu, pentru mila lui Dumnezeu.
Noi facem binele şi avem datoria să cuprindem în pocăinţă şi fapta cea bună, în înţelesul că pocăinţa nu-i numai ceva negativ (aşa, că ne gândim la un rău pe care l-am făcut), ci este şi ceva pozitiv, pentru că facem binele nu în locul răului pe care l-am făcut, ci facem binele potrivnic răului ca să avem ceva pozitiv în viaţa noastră, ca să ne statornicim în bine, ca să nu mai putem face răul.
Am pomenit de un părinte care, „din multa bunătate, nu mai ştia ce-i răutatea”. Cum a ajuns la aceasta? A ajuns prin faptul că a simţit datoria de a se îmbunătăţi şi s-a îmbunătăţit până la aşa măsură încât răutatea nu mai avea nicio putere în el. La asta trebuie să ajungem în legătură cu ştergerea păcatelor: să nu ne mai preocupăm de păcatele făcute.
Pocăinţa este ceva cu privirea spre viitor, nu este un lucru cu încremenire în trecut, adică tot timpul să mă gândesc: „Ce-am făcut, vai de mine!”, ci mă gândesc tot timpul cum să-I slujesc lui Dumnezeu mai bine în cealaltă vreme a vieţii mele. Acestea sunt roadele de pocăinţă pe care le pomeneşte Scriptura, le pomeneşte Sfântul Ioan Botezătorui, când zice: „Faceţi roade vrednice de pocăinţă” (Matei 3, 8; Luca 3, 8).
Prin urmare, concluzia este aceasta: păcatele le şterge Dumnezeu, iar noi ne angajăm spre bine nu ca să ni se şteargă păcatele (pe care ni le şterge Dumnezeu), ci ca să nu mai ajungem să mai facem, să nu mai adăugăm alte păcate.
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
