– Care sunt şansele unui creştin de a exercita isihasmul în mediul urban?
– Isihasmul nu ţine de o situaţie, ci ţine de o direcţie, de o angajare pentru Dumnezeu. În măsura în care intri în legătură cu Dumnezeu şi te menţii în legătură cu Dumnezeu, poţi să fii isihast şi în retragere, şi în pustie, şi în mănăstire, şi între oameni, şi oriunde. Pentru că asta ţine de minte, nu ţine de împrejurările de viaţă.
Bineînţeles că un isihast n-o să se ducă la bar, n-o să se ducă la discotecă, n-o să se ducă în locuri poluate moral, ci o să ducă o viaţă decentă, în rosturile lui, şi o să zică: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, oriunde s-ar găsi şi în orice împrejurare ar fi.
Sfânta Tereza de Lisieux, o sfântă din Biserica din Apus, trăitoare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, zicea: „Doamne, pentru că-n iad nu-i nimeni care să Te preamărească, trimite-mă pe mine, ca să fie şi acolo cineva care să Te preamărească”.
Adică dorinţa noastră trebuie să fie aceea ca Dumnezeu să fie mărturisit de noi, ca isihaşti, număraţi la isihaşti sau nenumăraţi la isihaşti, să fie preamărit Dumnezeu acolo unde suntem noi.
Când aşteptăm ceva undeva, când stăm şi aşteptăm la doctor sau când stăm şi aşteptăm la un magazin, totdeauna să-L avem pe Dumnezeu în noi şi astfel să fie cineva, prin noi, care să-L preamărească pe Dumnezeu acolo unde suntem noi. Ăsta e isihasmul tuturor!
Odată, a fost înaltpreasfinţitul la noi la mănăstire şi mă întreabă pe mine – eu fiind socotit duhovnicul mănăstirii (deşi nu cei mai mulţi se spovedesc la mine): „Ai vreun isihast aici la mănăstire? – N-am niciunul şi nici eu nu sunt”. Şi zice înaltu’: „Să ştii că la Sibiu sunt mulţi!”
Bineînţeles c-a zis ironic că sunt mulţi. Adică sunt unii oameni care se numără la isihaşti, că au societate isihastă, că au întruniri isihaste şi aşa mai departe.
Astea-s nişte lucruri care acum, în ultima vreme, au prins circulaţie. Ca şi când isihasmul trebuie să fie făcut cu reclamă, într-un fel demonstrativ.
Or nu-i aşa! Dacă eşti isihast, ştii tu şi Dumnezeu că te ţii de isihie, adică de linişte.
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
