Părintele Teofil Părăian – Despre mersul la biserică

0
150

– Se poate duce cineva şi la altă biserică, de exemplu la una catolică?

– Se poate duce, dar de ce să se ducă?

– Dacă cineva pleacă de la biserică înainte de a se termina slujba, e păcat?

– Da, acela e ca Iuda. Aşa spune Sfântul Ioan Gură de Aur, că aceia care ies de la biserică înainte de ultimul cuvânt al slujbei sunt ca Iuda, care a ieşit de la Cina cea de Taină înainte de sfârşitul ei.

Bineînţeles că pot fi şi situaţii în care cineva trebuie să iasă, în sensul acesta, că are un tren la care trebuie să meargă şi se duce la biserică şi stă cât poate sta, iar după aceea se duce la tren. Mă rog, sunt situaţii…

Dar în general se recomandă şi se insistă să stea credincioşii la toată slujba.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei