Părintele Teofil Părăian – E mai mare filosofie să gândeşti la viaţă

0
117

Am auzit de foarte multe ori că cea mai mare filosofie este să te gândeşti la moarte. Personal, gândind la aceasta, ajung la deznădejde. Deci cum trebuie să ne gândim la moarte, astfel încât să ne zidim?

Să ştiţi că, dacă-i filosofie să gândeşti la moarte, e mai mare filosofie să gândeşti la viaţă. Filosofia să gândeşti la moarte este în sensul că nu trebuie să ne lipim de lucrurile pământeşti mai mult decât este necesar, să nu căutăm o afirmare a lor peste trebuinţă. Acesta este rostul filosofiei acesteia, a gândului la moarte.

Să ştiţi că eu nici nu mă pot gândi la moarte! Nu ştiu unde-oi ajunge… la bine ajung, în orice caz! De ce cred că ajung la bine? Pentru mila lui Dumnezeu, dacă-i vorba, nu pentru faptele mele.

La noi la mănăstire, Părintele Serafim zicea că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut. Dacă vrea omul să se piardă, se poate pierde, dar Dumnezeu nu vrea să-l piardă. Şi cred în cuvântul spus de Părintele Arsenie: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”.

Însă metodele de îmbunătăţire şi de gândire duhovnicească sunt dife­rite, nu putem să folosim aceleaşi metode, pentru că nu se potrivesc cu noi.

De pildă, undeva se spune că un sfânt, un părinte din Pateric, zicea că toată lumea se mântuieşte, numai el nu se mântuieşte. Nu cred că e corect să spui lucrul acesta, pentru că mântuirea nu atârnă numai de om, ci atârnă şi de Dumnezeu, e şi Dumnezeu la lucru în mântuirea omului. Eu cred că se vor mântui mult mai mulţi decât credem noi că se vor mântui.

Important este să avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu şi să-I slujim lui Dumnezeu, pentru bunătatea Lui. Şi atunci, nu avem motive să ne gândim la moarte, ci avem motive să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, la rai, la viata veşnică…

Dar şi în acest fel, tot ne dezlipim de lucrurile acestea şi nu mai ţinem aşa de mult la ele, ca necredincioşii.

Iar în ceea ce-l priveşte pe părintele acela, care zicea că numai el nu se mântuieşte, nu cred că avea dreptate, adică n-avea dreptate să-L nedreptă­ţească pe Dumnezeu. Însă era metoda lui, e o metodă pe care o folosea el, dar care nu se potriveşte cu ceea ce credem noi şi cu ceea ce gândim noi despre mântuire.

Personal, cred că mântuirea este o chestiune care trebuie urmărită prin legătura cu Dumnezeu, prin slujirea lui Dumnezeu, nu prin părerile noastre despre mântuire. Aşa că, dacă nu mă gândesc la moarte şi mă gândesc la viaţă, tot mă gândesc la ceva care mă ajută.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei