– Aţi vorbit despre urcuşul duhovnicesc. Este posibilă mântuirea aici, în lume, în mijlocul patimilor? Sau e mult mai lesne a-I sluji lui Dumnezeu într-o mănăstire?
– Sfântul Ioan Gură de Aur are nişte predici despre pocăinţă, iar în una dintre ele spune aşa: „Adam, în rai fiind, a căzut, iar Lot, în Sodoma, s-a mântuit. Iov s-a mântuit pe o grămadă de gunoi, şi Saul nu s-a mântuit în palat împărătesc”.
Sfântul Petru Damaschin zice: „De va lăsa omul voile şi cugetele sale şi va face voia şi cugetul lui Dumnezeu, pentru acela în toată lumea nu se va găsi nici loc, nici lucru care să-i împiedice mântuirea”.
Iar în gândirea duhovnicească, în general, nu se leagă mântuirea de un loc, ci de râvna omului.
Primele cuvinte pe care mi le-a spus mie Părintele Arsenie Boca, la mănăstire la Sâmbăta, au fost: „Nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc”.
Dacă omul e serios şi vrea să trăiască o viaţă superioară, o poate trăi unde se găseşte. E adevărat că sunt locuri care sunt mai favorizante; poţi să le cauţi, dacă nu ai piedici în schimbarea locului.
Dacă ai viaţă de familie, dacă ai obligaţii de familie, e bine să ţii de obligaţiile pe care le ai şi care sunt întemeiate tot pe legătura cu Dumnezeu.
În orice caz, Domnul Hristos a dat Evanghelia nu pentru retraşi, pentru oameni care s-au depărtat cumva de lume, ci Evanghelia este pentru oamenii care trăiesc în lume, pentru toţi oamenii, indiferent unde le este locul de mântuire.
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
