– Cum putem preveni împrăştierea gândurilor în timpul rugăciunii, când aceasta a devenit obişnuinţă?
– Împrăştierea la vremea rugăciunii se poate preveni numai prin silinţa de a fi neîmprăştiat şi atunci când nu eşti la rugăciune.
În Pateric se zice: „Călugărul care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă”. Deci omul care aşteaptă rugăciunea ca să nu se împrăştie ar trebui să nu se împrăştie nici înainte de rugăciune.
Prin concentrarea pe care o are la rugăciune scapă şi de împrăştiere, dar împrăştierea este o chestiune care ţine, în general, de viaţa omului.
Mintea omului este în aşa fel făcută încât să nu stea la un singur lucru, statornică numai la un singur lucru, ci în acelaşi timp poţi să te gândeşti şi la altceva, să ai şi o altă impresie decât cea principală.
În cazul acesta, important este să te concentrezi pe cuvintele pe care le spui şi să nu te sperii când se întâmplă şi altceva. De exemplu, faptul că-ţi vin gânduri care te împrăştie nu trebuie să te preocupe decât în sensul de a fi mai silitor pentru a se împuţina gândurile.
În Pateric se spune că la Avva Pimen s-a dus un frate şi l-a întrebat: „Ce să fac, părinte? că-mi vin tot felul de gânduri rele în minte”. Avva Pimen i-a zis: „Opreşte vântul! Întinde braţele şi pieptul şi opreşte vântul!”
Dar fratele a zis că nu poate să oprească vântul, şi-atunci Părintele Pimen i-a spus: „Aşa cum nu poţi opri vântul, tot aşa nu poţi opri gândurile cele rele să vină! Dar altceva poţi să faci, şi anume, cu un gând bun să înlături gândul cel rău”.
Deci statornicirea în gânduri bune duce la înlăturarea gândurilor celor rele.
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
