Păstrați restul!

0
115

Încă mi-l amintesc foarte bine. Era un băiețel, poate de 10 sau 11 ani, care traversa străzile din New Delhi cu stomacul lipit de un skateboard vechi, trăgându-și trupul cu brațele. Nu avea picioare. S-a tras până lângă mine, s-a uitat în ochii mei și a cerut bani. Abia ținându-mi lacrimile, m-am căutat în buzunar și i-am dat echivalentul la 10 dolari, adică mai puțin decât ceea ce cheltui pe cafea în fiecare săptămână.

copii IndiaOferindu-i acei 10 dolari a fost poate unul dintre lucrurile cele mai distructive pe care le-am făcut vreodată.

Turiștii nu ar trebui să dea niciodată bani copiilor cerșetori pe care îi întâlnesc în străinătate. Nici chiar celor drăguți. Nici chiar celor cu handicap. Nici chiar celor care vor bani pentru școală. Nu le dați bani sau bomboane sau pixuri. Nu e generos. De fapt, este unul dintre lucrurile cele mai egoiste, cele mai nocive, pe care un turist bine intenționat le poate face.

Mulți călători știu deja că atunci când dăm bani (sau cadouri care pot fi revândute, cum ar fi pixurile), nu facem altceva decât să perpetuăm ciclul sărăciei și să dăm copiilor un stimulent puternic pentru a sta în afara școlii. De asemenea, poate știți deja că a da bomboane copiilor din anumite zone ale lumii, de fapt cauzează o suferință enormă, deoarece multe comunitati nu au resurse pentru a trata cariile dentare. Dar motivul pentru care nu trebuie să dăm niciodată bani copiilor cerșetori merge mult mai adânc decât atât. Cerșetoria organizată este una dintre formele cele mai vizibile ale traficului de ființe umane, și este finanțată în mare parte de oameni cu inimă bună, care doresc doar să ajute.

În India, aproximativ 60.000 de copii dispar în fiecare an, potrivit statisticilor oficiale. (Unele grupuri care luptă pentru drepturile omului estimează că numărul real este mult mai mare). Mulți dintre acești copii sunt răpiți și forțați să lucreze ca cerșetori pentru grupurile criminale de tip mafiot. Potrivit UNICEF, Human Rights Watch și Departamentului de Stat al S.U.A., acestor copii nu li se permite să păstreze ceea ce câștigă sau să meargă la școală și sunt adesea înfometați, astfel încât să arate slabi și să plângă, astfel câștigând mai multă compasiune și mai mulți bani de la turiști. Și, deoarece copiii cerșetori cu handicap obțin mai mulți bani decât cei sănătoși, grupările criminale își cresc profiturile de multe ori prin scoaterea ochilor copiilor, cicatrizându-le fața cu acid, sau amputându-le picioarele. În 2006, un canal de știri indian a mers sub acoperire și a filmat medici care au fost de acord să amputeze picioare pentru mafia cerșetorilor la un preț de 200 de dolari de picior. (Cine știe cum și-a pierdut picioarele acel băiețel pe care l-am întâlnit în New Delhi). Pentru a împiedica copiii să fugă, traficanții îi determină să devină dependenți de opiu sau alte droguri.

Și acest lucru nu se întâmplă doar în India. Conform unui raport al Departamentului de Stat al S.U.A., un bărbat din Shenzhen, China, poate câștiga aproximativ 40.000 dolari pe an prin forțarea copiilor să cerșească. Exemple oribile de trafic de copii (și persoane în vârstă) în scopul cerșetoriei organizate au fost descoperite în țări din întreaga lume: Bolivia, Filipine, Bangladesh, Senegal, Pakistan, și chiar Austria, alte țări europene și Statele Unite ale Americii. Nici o țară nu este imună la traficul de ființe umane. Și când copiii traficați devin prea mari pentru a cerși în mod eficient, sunt transferați de multe ori la prostituție forțată, comerțul cu organe pe piața neagră, sau alte destine înspăimântătoare.

Așa că atunci cînd noi, turiștii bine intenționați, dăm bani direct copilului cerșetor, există mari șanse să umplem buzunarele traficanților, care vor folosi banii pentru a răpi, viola, tortura, și mutila mai mulți copii. Este o pastilă greu de înghițit, deoarece copiii care se întorc la răpitorii lor fără bani ar putea fi bătuți, torturați, sau mai rău. Dar, oferindu-le bani, noi încurajăm ciclul, finanțăm un comerț oribil și punem viitorii copii în pericol. Atunci când dăm direct copiilor, facem mai mult rău decât ajutăm.

Dar cum putem ști dacă un copil cerșetor este o victimă a traficului de persoane? De fapt, nu avem nevoie să știm: chiar și în cele mai bune scenarii, întotdeauna este o idee proastă să oferim bani sau cadouri direct copiilor. Turistii care dau bani sau alte mărunțișuri copiilor care cer pot interfera cu dinamica socială a familiei și astfel subminează autoritatea părinților acestor copii, care nu le pot oferi aceste tipuri de cadouri. Chiar dacă dăm copiilor pixuri “de școală” este o problemă, deoarece cerșitul de pixuri pentru a le revinde este un stimulent destul de puternic pentru a lipsi de la școală. (Și pentru că multe școli din întreaga lume preferă creta reutilizabilă și ardezia, mulți copii probabil nu ar putea folosi aceste pixuri în clasă oricum). Cadourile fizice subminează și afacerile locale, la urma urmei, femeia care vinde pixuri la magazinul din colț, probabil, are și ea copii de hrănit.

Pur și simplu, ca turiști, noi nu dispunem de cunoștințele, experiența sau de investiția pe termen lung în comunitățile pe care le vizităm pentru a putea înțelege dacă generozitatea noastră face mai mult bine decât rău. Chiar și darurile aparent cele mai inofensive declanșează de multe ori suferință teribilă: un raport al unei organizații care se ocupa de copiii străzii, de exemplu, a constatat că atunci cand turistii dădeau lapte praf copiilor cerșetori în Brazilia, aceștia tranzacționau laptele pe cocaină. Da, lapte pe cocaină.

Impulsul de a împărtăși din ceea ce avem cu oamenii pe care îi întâlnim cînd călătorim este un lucru minunat și plin de compasiune. Dar există modalități mai bune de a oferi. Organizațiile non-guvernamentale cu tradiție ne pot asigura că donațiile noastre sunt direcționate către proiecte caritabile eficiente, durabile, și ei știu cum să aducă o schimbare pozitivă în moduri care să aibă efecte adverse cât mai mici. Transferarea unei sume de bani către un ONG responsabil nu are pentru noi o valoare emoțională așa de mare (și nici nu este o postură interesantă pentru albumul foto), dar este de departe cel mai bun mod în care poate ajuta un turist. Dacă sunteți tentat să oferiți pixuri sau rechizite, mai bine faceți o donatie către organizația Cărți pentru Africa sau către Fondul pentru Copiii din Cambodgia. Organizațiile Eliberați Sclavii și Salvați Copiii (Free the Slaves and Save the Childen) lucrează pentru a elibera oamenii din întreaga lume din sclavia modernă, inclusiv cerșitul forțat. Organizația Ladli oferă formare profesională pentru “copiii abuzați, orfani și lipsiți” din India. Organizațiile Finca, Kiva și Pro Mujer ajută oamenii nevoiași să-și creeze propriile mici întreprinderi cu microcredite și alte servicii financiare. (Și, deși este adevărat că există corupție și în alte locuri decât numai pe stradă, totuși, există și o mulțime de instituții care evaluează și inspectează aceste organizații naționale și internaționale caritabile.)

Dar nimic din cele de mai sus nu ajută atunci când esti confruntat direct cu sărăcia și suferința sfâșietoare, nu? Este crud și lipsit de inimă să te uiți în ochii unui copil nevoiaș și să spui nu, așa cum sugerează multe ghiduri “cu voce tare, fermă.” Chiar și călătorilor care știu despre riscurile foarte reale ale cerșetoriei organizate și de influența cu adevărat dăunătoare a cadourilor, le este aproape imposibil să meargă mai departe atunci când un copil le cere ajutorul. Eu știu că nu o pot face.

Deci, nu putem spune nu. Și sub nicio formă nu putem spune nici da. Ce putem spune atunci?

Găsiți un mod inventiv, responsabil de a fi bun. Recent, am călătorit cu o mică ștampilă de mână. Când copiii se apropiau de mine, îmi puneam o stampilă pe mana mea și le dădeam posibilitatea să facă același lucru. Sunt sigur că unii părinți nu sunt încântați să-și vadă copilul venind acasă cu o ștampilă pe mână sau, cum a fost cazul unui băiețel foarte exaltat pe care l-am întâlnit în Filipine, direct în mijlocul frunții, dar este un mod distractiv și minim perturbator de a interacționa și de a stârni un zâmbet, inclusiv al meu. Un prieten de-al meu călătorește cu o marionetă ușoară, iar o prietenă leagă mereu, trei panglici lungi, de rucsacul ei și le folosește pentru a arăta copiilor cerșetori cum să facă o panglică. Opțiunile sunt infinite.

Dacă nu trebuie să dăm bani sau cadouri direct copiilor cerșetori, asta nu înseamnă că trebuie să le întoarcem spatele. Să donăm către organizațiile caritabile responsabile și să căutăm modalități creative de a fi buni cu copiii săraci, într-un mod care să nu perturbe dinamica familială, să nu încurajeze sărăcia pe termen lung sau traficul de ființe umane. Fiți generoși: lăsați-vă monedele în buzunare!

Sursa: slate.com

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here