Patru elevi români au câştigat respectul NASA | VIDEO

0
114

Proiectul unei staţii spaţiale orbitale realizat de patru elevi de la Colegiul Naţjonal “Ion Minulescu” din Slatina a fost apreciat de NASA în cadrul unui concurs internaţional de profil. Cei patru elevi au aflat abia zilele trecute vestea cea bună, iar joi – 26 martie, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt a organizat o festivitate de premiere a acestora la sediul din Slatina.

Elevii care i-au impresionat pe membrii comisiei organizatorice a concursului organizat şi co-finanţat de NASA sunt elevi în clasa a XI-a D la Colegiul Naţjonal “Ion Minulescu” din Slatina. Competiţia respectivă, intitulată “NASA Space Settlement Contest”, este organizată în fiecare an, ţara noastră participând constant din anul 2005 şi chiar câştigând unele primii, ultimul chiar anul trecut – tot prin intermediul unui elev din Slatina. De data aceasta nu a mai fost vorba despre un singur elev, ci despre patru, aceştia formând o echipă ce s-a dovedit una câştigătoare. Pe data de 23 martie au fost anunţate proiectele selectate şi premiate de NASA la concursul menţionat, România fiind din nou prezentă pe podium, chiar dacă doar cu menţiune. Alexandra Gabriela Dobrică, Victor Badea, Cristian Ştefan Voica şi Ionuţ Cătălin Drăghici au gândit şi realizat proiectul unei staţii spaţiale orbitale numite “Pharos”. În literatura de specialitate, o staţie spaţială se deosebeşte de alte nave spaţiale prin faptul că îi lipsesc sistemele specifice de propulsie sau de aterizare, pentru transport fiind utilizate alte vehicule. Elevii slătineni au ţinut cont de toate acestea, staţia lor fiind structurată pe trei module numite “tori”, capabile să susţină viaţa cotidiană a circa 10.00 de persoane. Transpunerea în realitate a proiectului elevilor slătineni a fost apreciată că ar costa cca. 250 miliarde dolari USA. “Proiectul nostru a avut în vedere realizarea unei staţii spaţiale orbitale în jurul unei planete, noi alegând Marte. Deoarece NASA încurajează asemenea staţii spaţiale, proiectul nostru s-a numărat printre cele apreciate de către aceştia la acest concurs”, a spus Victor Badea, “căpitanul” echipei, care s-a ocupat de realizarea tehnică şi designul proiectului.

elevi romaniElevul a fost prezent alături de colegii săi la o festivitate de premiere organizată joi – 26 martie, la Slatina, de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, care a ţinut să-i premieze pe elevi şi pe profesorii care i-au îndrumat cu diplome. Profesorul coordinator al proiectului, Cristian Miu, a declarat că, deşi proiectul nu a luat unul dintre premiile importante ale competiţiei, el a reuşit să atragă atenţia NASA şi a prilejuit, totodată, elevilor slătineni, noi experienţe şi posibilităţi noi în  carieră. Unul din rolurile concursului: selectarea de “creiere” “Gândind din perspective comisiei organizatorice a concursului de la NASA, rolul acestui concurs este acela de a selecta anumite tehnici, procedee, metode ingenioase cu care vin participanţii – cu toţii elevi de până în clasa a XII-a, din toată lumea. Această selecţie are în vedere colonizarea spaţiului, în speţă a planetei Marte sau a Lunii, şi explorarea sau exploatarea resurselor pe care acestea le pot aduce. De asemenea, un alt rol al acestui concurs este acela de a selecta nu doar proiecte, ci şi <creiere>”, a afirmat Miu, şi el premiat cu o diplomă de conducerea IŞJ Olt, alături de alţi doi profesori – Aurelia Cotoşman şi Laura Moşteanu. Deşi, momentan, nu se cunoaşte exact numărul proiectelor care au fost înscrise în competiţia menţionată, se poate face totuşi o aproximare doar dacă avem în vedere că, anul trecut, au participat 500 de asemenea idei ale unor elevi provenind din 30 de ţări. De menţionat, totodată, faptul că, datorită gradului mare de rigurozitate şi seriozitate al competiţiei, de la concursul din acest an au fost descalificate pentru plagiat nu mai puţin de 80 de proiecte.

Sursa: adevarul.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here