Pe Aleea Celebrităţilor din Târgu-Jiu vor fi dezvelite două noi stele

0
422

aleea-celebritatilor-3Două noi stele vor fi dezvelite pe Aleea Celebrităţilor din municipiu, cu numele a două personalităţi: astronomul Victor Daimaca şi primul proprietar de teatru din Târgu-Jiu , Francisc Milescu. Evenimentul va fi inclus în programul manifestărilor dedicate Zilelor Oraşului, urmând să aibă loc pe data de 21 mai.

Pe Aleea Celebrităţilor mai există stele cu numele lui Constantin Brâncuşi, Sergiu Nicolaescu, Tudor Arghezi, Elvira Godeanu, Tudor Vladimirescu şi Ecaterina Teodoroiu, transmite Agerpres.

“Joi, pe 21 mai, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Oraşului, pe Aleea Celebrităţilor, vor fi dezvelite două stele cu numele a două personalităţi gorjene, pedagogul şi astronomul Victor Daimaca şi primul proprietar de teatru din oraş, Francisc Milescu. Va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local şi va fi acordat titlul de cetăţean de onoare are al municipiului gimnastei Andreea Munteanu, care va fi prezentă la eveniment”, a precizat, într-o conferinţă de presă, şeful Direcţiei de Protecţie Publică Socială, Teodora Ciobanu, care a adăugat că de la ora 20.00, va avea loc şi un spectacol de muzică uşoară.

Vineri, Ştefan Popescu, directorul adjunct al Şcolii Populare de Artă, va încerca să obţină un record prin interpretarea unei melodii cu cel mai mare mare nai din lume, construit de el, la finalul unui spectacol de muzică populară. După acest moment va urma un concert Gelu Voicu, alături de taraful său.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here