Mănăstirea Viforâta văzută de Nicolae Iorga – Istoria mănăstirii, arhitectura și pictura – Restaurări repetate datorate capriciilor naturii – Un loc plin de pace – O rugă către Înalt
„Înconjurată de înălțimile verzi, înfășurată de livezi, vii și păduri, Mănăstirea Viforâta își grămădește într-o adâncitură pătratul de ziduri, biserica nou-nouță în reparația ei de deunăzi și căsuțele răzlețe. E o veche ctitorie a lui Vlad Vodă din 1530, dar din zidirea de atunci n-a rămas altceva decât zidul foarte gros, a cărui formă încă a fost adeseori prefăcută. Un cutremur aduse clădirea din nou de pe la anul 1830 și acesteia i s-a dat acum câțiva ani, cu cheltuiala Casei Bisericii, spoiala din urmă.
Icoana lui Leon Vodă, înaintaș al lui Matei Basarab, îmbrăcată în argint suflat cu aur…, nu se potrivește cu toată găteala nouă, ce s-a uscat abia. Afară de această icoană, din 1631, Viforâta are cel mai bun arhondaric din țară, întemeiat de banul Grigorie Brâncoveanu, cu multe odăi de dormit, un larg salon și o interesantă odaie turcească.” (Nicolae Iorga)
Istoria mănăstirii
Astfel vorbea Nicolae Iorga, în anul 1905, despre Mănăstirea Viforâta, în lucrarea sa „Sate și Mănăstiri din România”. Aspectul de atunci este considerabil îmbunătățit, dar „trăsăturile” principale ale mănăstirii s-au păstrat.
Așezată în mijlocul unei incinte fortificate, lângă Târgoviște, într-un cadru natural și pitoresc, Viforâta este un edificiu destinat inițial spre a servi drept gropniță domnească. Prădat și pustiit de diverse armate, acest lăcaș de cult suferă de-a lungul timpului mai multe restaurări pentru a ajunge la forma și amploarea de astăzi. Voievodul Radu Mircea s-a ocupat de reparații (sec. al XVII-lea). Leon Tomșa a dăruit mănăstirii o icoană îmbrăcată în argint aurit, reprezentându-l pe Sf. Gheorghe. Matei Basarab a extins așezământul, aducându-i îmbunătățiri substanțiale. Tot Matei Basarab este cel care reorganizează viața monahală, Mănăstirea Viforâta devenind, începând de atunci, una de călugărițe.
În secolul al XVIII-lea, Constantin Brâncoveanu este cel care devine un nou ctitor. În vremea sa, au fost reparate și înălțate zidurile ce împrejmuiau lăcașul sfânt, s-a pardosit biserica, s-a reconstituit vechea pictură, s-au construit noi chilii pentru monahi, s-a rezugrăvit unde era necesar. Constantin Brâncoveanu a cinstit și memoria primului ctitor, realizând un portret al acestuia în dreapta ușii de la intrare. Parte din zidurile bisericii, a chiliilor și a incintei ansamblului datează din acea vreme.
Restaurări repetate – capriciile naturii
Biserica a găzduit chiar și o școală. După cutremurul din 1602, biserica a fost una dintre clădirile afectate, iar banul Grigorie Brâncoveanu se va ocupa de restaurarea picturii, va construi Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, capela mănăstirii și un arhondaric (clădire rezervată oaspeților). Lucrări de reparare s-au mai derulat și în jurul anilor 1913 – 1914, apoi în 1960. În 1960 s-a ridicat o clopotniță, care a rezistat până astăzi, s-au zidit chiliile de o parte și de alta a intrării, s-au renovat chiliile vechi și zidul înconjurător pe întreg perimetrul ansamblului mănăstiresc. S-au introdus gaze, lumină electrică și apă curentă, iar așezământul a fost transformat în casă sanatorială pentru adăpostirea și întreținerea călugărițelor și preoteselor lipsite de sprijin material.
În sfârșit, înfățișarea din zilele noastre se datorează lucrărilor de refacere după cutremurul din 1977. Tot după acest an, a fost construit și paraclisul bisericii, cu hramul Sf. Proroc Ilie și s-a reparat arhondaricul, numit „Casa Brâncoveanu”. Muzeul din incinta ansamblului păstrează icoane vechi, odoare, cărți, hrisoave, broderii, veșminte și alte obiecte încărcate de istorie.
Mănăstirea Viforâta are trei hramuri: Sf. Gheorghe, Nașterea Maicii Domnului și Sf. Nicolae.
Arhitectura și pictura – Mănăstirea Viforâta
Arhitectura oferă armonie ansamblului. Din punct de vedere al construcției, s-a păstrat planul inițial, cu o navă (zonă centrală) principală segmentată în două încăperi și două abside (nișe semicirculare) colaterale. Deasupra intrării se află icoana Sf. Gheorghe ucigând balaurul. Chiliile maicilor sunt dispuse pe laturile de vest, nord și est, iar cele ale personalului de rang superior sunt poziționate pe fațada sudică. Ele sunt unite printr-un pridvor de lemn, sculptat cu simplitate, aflat la parter. Cromatica este sobră, domină albul și gri-ul.
Cât despre pictură, vremurile neiertătoare au împiedicat păstrarea frescelor în aspectul lor original.
Constantin Brâncoveanu a refăcut, cu meșteri italieni, pictura bisericii, înfrumusețând-o și reconstituind uneori vechea frescă. El a pus să se zugrăvească figura primului ctitor, Vlad Vodă, în dreapta ușii de la intrare. Chipurile banului Grigorie Brâncoveanu și ale soției sale apar, de asemenea, pe pereții bisericii într-un tablou votiv unde, pe același plan, se văd figurile primilor ctitori. Restul picturilor le constituie scene din viața lui Hristos în alternanță cu imagini ale altor personaje biblice.
Sfinții sunt reprezentați proporționat ca dimensiune și desen și au aer hieratic, nepământesc. O piesă valoroasă este iconostasul din lemn de tei aurit. Icoana Sf. Gheorghe îmbrăcată în argint aurit, dăruită mănăstirii de Leon Tomșa Vodă, se află la loc de cinste între icoanele încadrate în catapeteasmă.
Când Îl cauți pe Dumnezeu…
În curte, pășim pe alei pietruite, lângă verdele gazonului, unde sunt plantate flori. Locul este umbrit de copaci, are băncuțe pentru repaos, un chioșc dantelat din lemn, fântâni tradiționale. La intrare, pe zidul din dreapta, se află un telefon public portocaliu, care nu mai funcționează demult. Un câine mare, cu ochi blânzi, se gudură pe lângă pelerini, însoțindu-i până la intrarea în incinta mănăstirii. Undeva, pe dreapta este un atelier de croitorie de veșminte preoțești. Pe măsură ce ne apropiem de biserică, le vedem pe măicuțe pregătindu-se pentru rugăciunea de după-amiază.
Intrăm să înălțăm o rugă. O bătrână cu vorbă caldă mă întreabă dacă vin duminică la liturghie. Am admirat arhitectura și picturile, am cumpărat câteva suveniruri (vederi, semne de carte)… am aprins lumânări. Și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că îmi călăuzește pașii și mă binecuvântează întotdeauna.
Doamne ajută!
Te invit să citești și O oază de pace și reculegere – Mănăstirea Nucet.
Mihaela Mușetescu
