Emil Cioran și Petre Țuțea
Emil Cioran i-a împărtășit lui Bucur Tincu părerile lui despre Petre Țuțea, iată ce-i scria: „ Ca și tine, îi păstrez lui Petrică aceeași admirație. Ce om extraordinar! Cu verva sa fără pereche, dacă ar fi trăit la Paris, ar fi avut astăzi o reputație mondială. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabă, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat să-l întâlnesc în viața mea.” Aceste mărturisiri au fost făcute în aprilie 1974.
Petre Țuțea vs Emil Cioran – Audio
Iată și Petre Țuțea ce scrie „cinicului și ateului” Emil Cioran: „Mi-e dor să te vad și să te îmbrățișez. Aș vrea să mă întâlnesc cu tine și cu doamna într-un spațiu fără oameni. Și să trăim îmreună câteva clipe bucuria orizontului vizual pe care o trăiesc sfinții și copiii…” Iar în post scriptum spune: „Am o dorintă, să cumperi garsoniera mea, pentru că nu vreau să mor chiriaș. Poate să-ți servească vreodată la venirea ta în București, împreună cu doamna. Este în centrul Bucureștiului, lângă Cișmigiu. Într-o proprietate a lui Cioran nu mă simt chiriaș.”
E de înțeles că între Țuțea și Cioran era o prietenie adevărată.
”Traista cu stele”
Petre Ţuţea se naşte pe 6 octombrie 1902, în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Va studia la Liceul „Neagoe Basarab“ din Câmpulung-Muscel şi la Liceul „George Bariţiu“ din Cluj. Va urma apoi Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj. Dar şi la Universitatea Humboldt din Berlin. În urma studiilor universitare va deveni doctor în drept administrativ.
Începând cu anul 1930, va colabora la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul „Cuvântul“, condus de filosoful Nae Ionescu. Aici va avea colegi precum: Constantin Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr şi alţii, împreună contribuind la realizarea unei efervescenţe intelectuale în acea epocă.
După 1940 şi până la instaurarea regimului comunist va ocupa funcţiile de şef de serviciu şi apoi de director în Ministerul Economiei Naţionale
După venirea comuniştilor, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat la 13 ani de închisoare. Executaţi între 1948-1953 şi 1956-1964 prin diverse penitenciare. Ca Jilava, Ocnele Mari, dar mai ales la Aiud. Amintindu-şi despre acele clipe, povestea: „Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi o mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat de bătaie. Nu pot să vă povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român. Spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi“.
Va ieşi din închisoare cu sănătatea şubrezită
Și va continua să fie persecutat de comunişti, care în mai multe rânduri vor descinde în locuinţa sa. Confiscându-i scrieri ca „Tratatul de antropologie creştină“ sau copii ale proiectului „Prometeu“. Din cauza acestei persecuţii nu a publicat prea mult înainte de 1989. Însă după prăbuşirea regimului comunist scrierile sale au început să fie tot mai receptate. Iar interviurile cu el au fost difuzate prin toate mediile.
Împăcat cu Dumnezeu, cu poporul său şi cu sine, Petre Ţuţea va trece la cele veşnice pe 3 decembrie 1991
Declarând că dacă ar da timpul înapoi nu ar schimba nimic, că ar vrea ca viaţa lui „să fie exact aşa cum a fost“.
Emil Cioran
Se naşte, pe 8 aprilie 1911 la Răşinari, aflat la aproximativ 15 kilometri de Sibiu, care aparţinea atunci Imperiului Austro-Ungar. Un extras din Registrul Stării Civile arată că naşterea lui Emil, „fecior, ortodox“, este înregistrată câteva zile mai târziu, pe 15 aprilie. Părinţii lui sunt preotul Emilian Cioran şi Elvira Cioran, născută Comăniciu. Originară dintr-o localitate de lângă Făgăraş „Matricula cununaţilor“. De la parohia ortodoxă din Veneţia de Jos, localitatea de origine a mamei sale, consemnează căsătoria, din data de 12 noiembrie 1906. Dintre Emilian Cioran, „teolog ortodox de 22 de ani din Răşinari“ şi Elvira Comăniciu, în vârstă de 18 ani, din Veneţia de Jos. Ambii se află la prima căsătorie.
Familia se stabileşte la Răşinari
Și are trei copii, Emil, Aurel şi Virginia. Iar tatăl e preot în sat şi unul dintre cei mai respectaţi oameni din comunitate.
Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat. În ediția a doua aparută la începutul anilor ’90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje.
Simpatizează cu ideile Legionare
Nevoia resimțită atunci de generația tânără era a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste. Care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia. Fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler. Și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune. Ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.
Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul “Andrei Șaguna” din Brașov
În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română. Limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei. Varianta definitivă a Îndreptarului (rămasă inedită până în 1991) a fost încheiată în 1945, anul în care Cioran s-a stabilit definitiv în Franța. După retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste a trăit la Paris ca apatrid.
Jurnal Spiritual
