Piatra Coade era o piatră artificială turnată, cu un finisaj dur al suprafeţei. A fost fabricată şi larg utilizată în Britania la ornamentarea clădirilor şi monumentelor la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XlX-lea. Acum nu se mai fabrică, dar era destul de obişnuită acum 200 de ani. Era un compus care arăta exact ca teracota, dar era mai dens, mai neted si foarte rezistent la efectele climei britanice.
Piatra Coade a fost produsă de o singură companie, deţinută de doamna Eleanor Coade si succesorii ei. Familia Coade se confruntase cu probleme financiare majore. Soţul doamnei Coade fusese de două ori în faliment, a doua oară cu puţin înainte de a muri, în jurul anului 1770. Doamna Coade şi fiica ei s-au mutat cu locuinţa la Narrow Wall, Lambeth, care în scurt timp a devenit adresa fabricii Coade. Eleanor – fiica – a rămas nemăritată, dar a adoptat în mod derutant titlul de „doamnă pentru a-şi da numelui o mai mare greutate comercială. Şi-a luat un partener de afaceri, pe vărul ei John Sealey, şi mai târziu un manager, William Croggon, care a dobândit în cele din urmă compania. Doamna Coade a murit în 1821. Nu i-a lăsat fabrica lui Croggon, după cum s-a aşteptat el: a trebuit să o cumpere. Croggon a derulat în continuare afacera până în 1833, când a intrat în faliment din cauza unuia dintre clienţii săi, ducele de York, care nu şi-a plătit factura.
Familia Coade s-a apucat să fabrice piatră artificială într-un moment bun. Robert Adam se întorsese în Anglia după aventurile de la Roma şi Herculaneum, şi a utilizat multă piatră Coade pentru ornamente în pro-iectele sale arhitecturale. Două dintre modelele aduse de Adam din Italia erau copii ale vaselor Medici şi Borghese. Doamna Coade a copiat vasul Borghese şi două copii au fost instalate la vedere la Kedlestou Hali, în capul scării curbate care duce la intrarea în spectaculoasa grădină.
Piatra artificială se făcea la în Lambeth încă din 1720 de către Richard Hoit, şi Coade a ales probabil în mod deliberat domeniul de producţie, acesta fiind meşteşugul local. Produsele lui Hoit erau, din cât se pare, de proastă calitate, cu aspect şi finisaje îndoielnice. Potrivit unei versiuni a evenimentelor, familia Coade a cumpărat afacerea lui Hoit, dar pare mai probabil să fi cumpărat de fapt afacerea cu piatră artificială de la David Picot, despre care se ştie că a stat la adresa care mai târziu a aparţinut fabricii Coade. Un anunţ publicitar dat la ziare în 1771 de Eleanor Coade lămureşte faptul că pe atunci fabrica nu mai era a lui David Picot.
Piatra şi metoda de fabricaţie a ei se spune că ar fi fost inventate de cea mai în vârstă dintre cele două Eleanor Coade. Tânăra Eleanor Coade, fiica ei, avea o mare abilitate comercială şi a fost capabilă să exploateze invenţia mamei. Pentru a se asigura că firma nu are rivali şi că nu va exista concurenţă în producerea pietrei Coade, cele două femei au păzit bine secretul procesului de fabricaţie – o decizie foarte înţeleaptă din punct de vedere comercial. Multă vreme s-a crezut că mai tânăra Eleanor Coade a dus cu ea secretul în mormânt şi că nimeni nu mai ştia sa fabrice piatra Coade. Ar fi fost o mare pierdere, odată ce piatra căpătase» cu trecerea timpului, mai multă popularitate decât ar fi putut crdc I familia Coade. Obiectele turnate în piatra Coade sunt neatinse de vreme şi arată în detaliu ca în ziua în care au fost fabricate.
De fapt, procesul de fabricaţie pentru piatra Coade nu a fost în întfe I gime pierdut. Piatra Coade poate fi încă produsă. Din păcate, este rar folosită. Un exemplu este o sculptură denumită Silueta aşezată realizată de Mollie Adam şi arsă de Dogenes Farri de la Colegiul Tehnic East Sydney din New South Wales. Cuptoarele moderne ating şi depăşescj cu uşurinţă temperaturile necesare fabricării pietrei Coade, dar pe vremea doamnelor Coade metodele de ardere erau destul de rudimentare.
În zilele noastre, producerea pietrei Coade este relativ simplă, dar pentru vremea aceea era o mare realizare.
La prima vedere, piatra Coade arată ca şi cum ar fi un fel de beton, dar este de fapt o formă de ceramică, ce trebuie supusă la temperaturi înalte timp de câteva zile într-un cuptor. Ceramica de acest tip a fost cunoscută încă din Antichitate. Faimoasa Armată de teracotă, datând din jurul anului 206 î.H., demonstrează cât de veche este tehnologia. Cei 6000 sau mai mulţi soldaţi realizaţi pentnl a-l apăra pe împăratul Qin în viaţa de apoi au fost prelucraţi printr-o metodă asemănătoare celei de fabricare a pietrei Coade.
Iniţial, la mijlocul anilor 1780, doamna Coade şi-a denumit piatra Lithodipyra, un cuvânt compozit alcătuit din trei cuvinte greceşti care însemnau „piatră de două ori foc”. Materialul utilizat era 60% argilă pentru olărit din Dorset şi Devon, 10% silex sfărâmat, 10% nisip, 10% sticlă solubilă sfărâmată şi 10% „grog”. Acest grog era un material măcinat fin care fusese ars deja o dată. Tehnica adăugirii grogului nu era nouă, fusese utilizată pentru fabricarea vaselor din Epoca Bronzului şi a cărămizilor romane, ba chiar şi a cărămizilor portocalii folosite pentru a contura Omul înalt din Wilmington la mijlocul secolului al XVI-lea.
Amestecul de materiale nu putea fi modelat manual, deoarece era foarte rigid. Se făcea în schimb un model dintr-un alt material, şi după el se făcea o formă. Apoi amestecul de piatră Coade era presat în formă. Era o metodă de producţie scumpă, dar, odată avută matriţa, se puteau Produce oricât de multe copii. Procesul era fiabil şi putea produce detalii elaborate, fără distorsiuni. Vasul Borghese a fost modelat în 1771, dar copii s-au făcut în mod repetat, ultima cunoscută fiind produsă în 1827.
Printre numeroasele monumente executate în piatră Coade s-au numărat mormântul căpitanului William Bligh din curtea bisericii St. Mary de la Lambeth şi marele monument dedicat generalului Bowes din Beverly Minster. Castelul Lawrence din Devon are un foişor crenelat ce adăposteşte o siluetă mare în piatră Coade a generalului Stringer Lawrence, înfăţişat ca general roman. În 1809, când George al III-lea a ajuns la al cincizecilea an de domnie, Weymouth din Dorset a comandat o statuie în mărime natural a regelui flancat de un leu şi un inorog. Auurmat comenzi pentru alte exemplare ale acestei statui. Una dintre ele supravieţuieşte în fragmente la Lincoln. În 1810, contele de Buckingham a montat-o în vârful unui stâlp la Dunston, pe drumul dintre Lincoln şi Sleaford, ca pe un far de interior. În 1940, statuia lui George al III-lea a fost dată jos din cauză că era un pericol pentru avioanele care zburau la joasă înălţime. Bucăţile au fost păstrate şi asamblate parţial mai târziu într-un bust al lui George al III-lea de John Ivory, un zidar local. Este cunoscut drept Treimea. Joseph Panzetta, artistul care a realizat statuia în forma ei iniţială, a redat cu multă minuţiozitate detaliile robei şi ale lănţişorului regelui.
Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden
Jurnal Spiritual
