Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de ţarină.
Un sătean necredincios îşi bătea boii. Omul necredincios zbiera tot felul de înjurături.
Preotul îi zise:
– De ce te osândeşti la pedeapsa veşnică?
Omul necredincios îi răspunse:
– Eu nu pot crede, părinte, în acestea… Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, ori ce-aş face rău, voi fi mântuit. Şi, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, – orice aş face bun, degeaba este …
Atunci preotul îi zise:
– Dacă este aşa cum zici, – atunci de ce te mai duci la câmp să ari şi să semeni?
Omul necredincios rămase în tăcere. Părintele zise:
– Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara, şi ai semăna, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, – şi, dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari şi să semeni.
Omul rămase iar fără răspuns, şi părintele grăi:
– Nu, prietene… Dumnezeu îţi dă roadă numai dacă tu vei munci pământul – şi tot aşa, El nu-ţi va da mântuirea decât dacă îi ţii în seamă poruncile – şi nu duci o viaţă ticăloasă …
De atunci, omul acela s-a înţelepţit…
”Viața creștină în pilde”, Al. Lascarov – Moldovanu
Jurnal Spiritual
