Într-o adunare, un copil veni plângând la mama sa şi-i zise: – Mamă, scoate-mi pietricica din încălţăminte, că nu mai pot de durere!”
Mama scoase piatra din gheata copilului, şi mângâindu-l, ocărî gheata, zicând: “Na-na, bătaie, că ai supărat pe copilaşul mamei!.
Atunci, un domn zise:
– Doamnă, e bine să obişnuim copiii cu pietricele de acestea. Se făcu mirare în adunare, iar domnul povesti:
– Când eram mic, într-o zi, aveam şi eu o pietricică de acestea în încălţămintea mea şi, de durere, începui să strig spre mama, să mi-o scoată. Mama, care era o femeie plină de credinţă, îmi zise: “Ia cearcă, copilaşul meu, să vii la mine aşa, cu pietricica acolo, fără să te jelui. Şi încordându-mi puterea, am mers douăzeci de paşi spre mama, stăpânindu-mi durerea.
Când am ajuns la ea, mama mi-a spus:
“Aşa vei avea de suferit şi în viaţă, copilul meu. Învaţă-te să-ţi faci drumul, cu toate piedicile şi durerile ce vei întâmpina de-a lungul lui.” Şi mi-a mai spus mama o vorbă pe care am înţeles-o mai târziu: “Nu putem merge la cer, copilul mamei, decât cu o pietricică în încălţăminte!” Aceste vorbe ale mamei mi-au fost de mare folos în viaţă – şi, de aceea, vi le spun şi eu. Puneţi pe copii să umble, uneori, cu pietricele în încălţăminte, şi vă vor mulţumi mai târziu.
”Viața creștină în pilde” – Al. Lascarov – Moldovanu
Jurnal Spiritual
