Se spune că în pustia Sfântului Munte Athos trăia monahul Antonie. El a fost întrebat odată de un ucenic:
– Cum erau părinţii din trecut? Atunci monahul Antonie a zis:
– Ei nu erau ipocriţi, prefăcuţi la vorbă, la mers, la înfăţişare, erau smeriţi şi respectuoşi. Ei nu vorbeau prea mult, nici nu râdeau tare. Nu erau batjocoritori, nici nu doreau să fie observaţi. Supuşi şi tăcuţi, cu discernământ, sinceri şi simpli, smeriţi, tăcuţi, iubitori. Aveau un mod de a fi binecuvântat, echilibrat şi ordonat. Nu judecau pe nimeni, erau plini de rugăciune interioară, bucurie şi fericire chiar şi în somn îl vedeau pe Dumnezeu şi Maica Domnului.
În fiecare din ei se vedea o transparenţă a harului Duhului Sfânt.
“Pilde creștin-ortodoxe”, Preot prof. Ioan Horia Ranga, Editura Universităţii Transilvania din Braşov 2009
