Pilde, povestiri duhovniceşti, istorioare nostime (II)
“Iată, am pus înaintea ta viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul, alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.” (Deut. 30,15,19).
Un mare filosof german spunea că nu orice Dumnezeu ne mai poate salva astăzi, ci numai Dumnezeu Cel Viu al Evangheliei.
Fiind creat pentru viaţa fericită şi veşnică a lui Dumnezeu, omul beneficiază ontologic de un mare dar: libertatea, adică posibilitatea de a alege dacă vrea să-şi urmeze rosturile lui tainice sau nu.
Un om a găsit un ou de vultur şi l-a pus în cuibarul unei găini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou odată cu puii de găină şi a crescut împreună cu ei. Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând că este pui de curte. A scurmat pământul după viermi şi insecte. A cloncănit şi a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer.
Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare.
Într-o zi, el a văzut o pasăre splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o graţioasă măreţie printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii. Bătrânul vultur privi în sus cu veneraţie. „Cine e acesta?”, a întrebat el. „Acesta este vulturul, regele păsărilor”, i-a spus vecinul său. „El aparţine Cerului. Noi aparţinem Pământului – noi suntem găini”. Şi astfel vulturul a trăit şi a murit ca o găină, pentru că asta a crezut că este.
“Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.” ( Ep. I Ioan 4,8)
Friederich Wilhelm, împăratul Prusiei la începutul secolului al XVIII-lea, era cunoscut pentru temperamentul său aprins.
Între altele, nu-i plăceau deloc ceremoniile. Se plimba deseori neînsoţit pe străzile Berlinului şi dacă cineva îl enerva, lucru care se întâmpla destul de frecvent, nu se sfiia să îi aplice câteva bastoane nefericitei victime. Nu-i de mirare că atunci când îl vedeau, oamenii o luau rapid la sănătoasa.
Odată, Friederich se plimba ca de obicei, când s-a întâlnit nas în nas cu un berlinez. Acesta l-a recunoscut, dar era prea târziu să se ascundă.
– Hei, tu! Ce faci acolo?, l-a întrebat Friederich.
– Vreau să intru în casă, Maiestate, i-a răspuns omul, speriat la culme.
– E casa ta?
– Nu, Maiestate.
– E casa unui prieten?
– Nu, Maiestate.
– Atunci de ce vrei să intri în ea?
De data aceasta, omul s-a temut să nu fie considerat un tâlhar. De aceea, a preferat să mărturisească adevărul.
– Ca să vă evit, Maiestate.
– De ce vrei să mă eviţi?
– Pentru că mă tem de Maiestatea Voastră.
La care Friederich Wilhelm s-a înroşit la faţă de furie. Prinzându-l pe om de umăr, el l-a scuturat bine şi i-a strigat:
– Cum îndrăzneşti să te temi de mine?! Eu sunt împăratul tău. Ar trebui să mă iubeşti! Iubeşte-mă, ticălosule! Iubeşte-mă!
„Femeile înţelepte zidesc casă, iar cele nebune o dărâmă cu mâna lor.” ( Pilde 14,1)
„Către cine veţi fugi ca să fiţi ajutaţi şi unde veţi lăsa comorile voastre?” (III Regi 10,3 )
Frica şi credinţa se exclud reciproc în afara cazului în care ele au un rol în relaţie cu Dumnezeu. Dacă avem credinţă în Dumnezeu, nu vom mai avea nici o teamă… cu excepţia temerii de Domnul.
Un ţăran bogat s-a repezit ca un nebun acasă şi a strigat în gura mare:
– Rebecca, circulă o veste teribilă prin oraş. A sosit Mesia!
– Şi ce ţi se pare atât de teribil?, i-a răspuns soţia. După părerea mea, este o veste foarte bună. Nu înţeleg de ce eşti atât de supărat!
– De ce sunt atât de supărat?, a exclamat omul. După atâţia ani de chinuri, am ajuns şi noi în sfârşit la prosperitate. Avem astăzi o mie de capete de vite, hambarele noastre sunt pline de grâu, iar pomii sunt încărcaţi cu fructe. Şi acum, va trebui să renunţăm la toate şi să-l urmăm. Calmează-te, l-a consolat soţia. Domnul nostru este un Dumnezeu bun. El ştie cât de mult am suferit noi, evreii. Am fost tot timpul chinuiţi, de Faraon, de Haman, de Hitler. Dar Domnul nostru s-a descurcat întotdeauna. Aşa că nu-ţi fă probleme. O să ne scape El într-un fel sau altul şi de Mesia.
Pilde, povestiri duhovniceşti, istorioare nostime de Şincan, Gheorghe Nicolae
Alte istorioare găsiți aici.
