Plânsul de vineri seară

0
135

shutterstock_7159336_Sufletul meu necăjit se apropie de Tine, Sfinte Stăpâne! Cu lacrimi îţi vorbeşte Ţie despre vrăjmaşul cel pierzător. Şi cu smerenie cade înaintea Ta, rugându-se din pricina potrivnicului care-l necăjeşte.

Deci, de vreme ce vine la Tine, auzi-l pe el degrabă! Şi alergând la Tine cu dorire, cercetează-l cu sârguinţă ! Dacă îl vei trece cu vederea, el necăjit fiind; va pieri. Iar dacă pentru îndurările Tale îl vei auzi şi-l vei cerceta, se va afla. Dacă vei căuta spre el se va mântui. Dacă îl vei auzi, va prinde putere. Să nu-l treci cu vederea pe el ca să nu- apuce vrăjmaşul. Să nu pomeneşti întărâtările mele cele prea rele cu care am întărâtat Darul Tău, Stăpâne, milostive. Să nu-mi răsplăteşti după toate faptele mele. Ci mai vârtos dăruieşte mie, păcătosului, puţină vreme spre a afla pocăinţa adevărată, Iubitorule de oameni, Bunule. A suferit Darul Tău o mulţime de nelegiuiri ale tinereţilor mele, ca acum să sufere şi lepădarea, întărâtarea şi îndrăzneala mea.

Nu pot să uit, o, Doamne, că Tu însuţi Te-ai jurat asupră-Ţi că nu voieşti moartea păcătosului, ci mai vârtos să se pocăiască de păcatele lui prin îndurările Tale. Darul Tău, Stăpâne, Iubitorule de suflete, totdeauna biruieşte cu îndurările şi milostivirile Tale.

Miluieşte şi mântuieşte pe cei ce Te doresc! Şi iarăşi, îndurările Tale, pretutindeni propovăduiesc prin Evanghelii, prin Apostoli şi prin toate scripturile Sfinţilor Părinţi şi Dascăli. Ştiind pilda curvarului, a lui Zaheu, a Canaainencei, a celei ce-i curgea sângele, a slăbănogului, a orbului, a fiicei lui Iair şi-a tuturor celor mai înainte scrişi, venind la Tine, mă rog: deschide-mi uşa milostivirilor Tale şi primeşte-mă şi pe mine! Îndulceşte-mi mintea, că de multe ori cad întru fărădelegile mele cele dintâi zăcând ca în noroi în gândurile cele întinate. Şi vrând să se coboare Darul Tău în mintea mea, afla mirosul urât, respingător, al gândurilor mele cele întinate. Îndată se îndepărtează de mine, neaflând o inimă pregătită în care să poată îndrepta şi să slujească.

Spală-mi, Doamne, inima cu a Ta apă prea luminoasă ca să-mi vin în simţire!

O, bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreşti să îndemni pe toţi oamenii să se mântuiască!

Cruţă, Doamne, pe netrebnicul tău rob. Cruţă milostive Hristoase Mântuitorule, zidirea Ta. Căci dacă Tu, Doamne, nu mă vei ințelepți pe mine ticălosul şi nu-mi vei da lumină inimii, nu voi putea, din cauza răutăţii, să-mi înţeleg lenevirea şi pierzania. Câtă vreme sunt robit de amarul vrăjmaş care mă necăjeşte, voi striga cu lacrimi, ziua şi noaptea către bunătatea Ta: izbăveşte-mă pe mine din cursele lui, care în fiecare ceas, cu gânduri desfrânate şi cu fel de fel de plăceri, îmi necăjeşte sufletul.

Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile mării, să-l certe şi pe el şi să-l gonească de la mine, netrebnicul robul Tău.

Trimite-mi, Stăpâne, degrabă Darul Tău, să alunge de la mine pe balaurul cel mare împreună cu toate gândurile grozave şi rele. Fiindcă străpunsăturile săgeţilor lui s-au făcut putreziciuni întru inima mea. Şi eu în tot chipul le ascund întru a mea nebunie.

Doctorul cel bun striga către mine. El plăţi nu ia, sânge nu vărsa, dar lenevirea mea nu-mi dă voie să mă duc la El. Vine El să mă tămăduiască şi mă afla mâncându-mi rănile. După ce le-am mâncat, mă căiesc, însă căinţa mea nu e adevărată.

Izvor al tuturor tămăduirilor şi Părinte al îndurărilor Tu eşti, prea bunule şi milostive Dumnezeule, Cel ce dăruieşti de-a pururi cele bune celor care cer de la Tine. Căci eu însumi am cerut adesea nenumăratele Tale vindecări şi darurile cele bune pe care mi le-ai dăruit zi de zi. Nemăsurată este adâncirea milostivirii Tale care vindecă pe toţi care vin la Tine.

Pentru aceasta fără de sfială rog bunătatea Ta, mult suferitorule de rău, Doamne, să vină iar peste mine Darul Tău, să-mi adune mintea şi să-mi vindece rănile cele grele. Căci iată, învăluiri şi griji vremelnice mă tulbură şi mă fac să nu mă mai îngrijesc de bunătăţile Tale cele veşnice. Fii îndelung răbdător asupra mea ! Nici cerul, nici pământul, nu vor putea să-ţi mulţumească după vrednicie pentru tămăduirile pe care Tu le reverşi asupra noastră. Căci cu ce cinste vrednică vor putea oare să Te răsplătească? Prin lacrimi le dăruieşti şi prin plâns le înmulţeşti, Tu; în mijlocul nostru. O, putere a lacrimilor!

Dăruieşte-mi, Doamne, mie, nevrednicului, lacrimi de pocăinţă ca să-mi spăl păcatele şi să-mi luminez inima, să-mi şterg datoriille cele multe prin puţine lacrimi. O, de-aş putea să-mi spăl zapisul păcatelor cu lacrimile mele, să sting cu ele focul ochilor mei ce arde pentru mine în adâncurile iadului. Căci cei care plâng aici se vor izbăvi de plânsurile veşnice.

Dar eu cum stau Doamne? Îmi adun necontenit gândurile de pretutindeni, şi încă nu m-am slobozit de lucrările duhurilorcelor rele ce vor să mă opresc în văzduh din pricina lor. Şi încă nu mi-am cunoscut mulţimea nemărginită a păcatelor mele. Căci cele ce mă cufundă în păcat, rodesc încă în sărmanul meu trup.

O, până când eu, ticălosul, mă voi îmbăta fără de vin de-ale mele păcate? Ca un rob rău, aşa-mi bântuiesc şi-mi vrăjmăşesc eu singur mântuirea. Ca şi cum alţii ar trebui să vină şi să ia asupra lor ostenelile mele. O, cum nu priveghez şi cum totdeauna întărât îndelung răbdarea Ta, Doamne! Înaintea ochilor pururea am amărăiciunea mea. Şi Tu toate le rabzi îndelung, pentru bunătatea Ta, Doamne. Dăruieşte-mi doctorie de întoarcere ca să mă vindece de amărăciunile mele.

Ajută-mă, Doamne, să mă pot înfrâna. Dăruieşte-mi umilinţa inimii ca să-mi petrec în pocăinţă toate zilele vieţii mele.

Luminează ochii cei întunecaţi ai inimii mele, ca să vin cu osârdie să lucrez în Biserica Ta. Căci mi-am pierdut vremea vieţii în păcate şi deşertăciune. Ceasul al unsprezecelea a sunat pentru mine, o suflete! Cârmuieşte-mi, Doamne, corabia vieţii mele ! Şi dăruieşte-mi din plin, o Doamne, pricepere şi înţelepciune ca să-mi călăuzesc călătoria vieţii. Căci ceasul despărţirii a venit, o suflete, pentru mine.

Şi foarte m-am înfricoşat înţelegându-mi sărăcia. În loc să mă bucur, eu mai vârtos m-am înfricoşat. Înfricoşată cu adevărat este, o suflete, sosirea ceasului morţii pentru cei păcătoşi, trândavi şi pentru cei ce nu se sârguiesc să petreacă în curăţenie viaţa aceasta vremelnică. Doar lucrătorii cu rugăciune şi cu post se pot bucura în ceasul de despărţire. Căci văd înaintea ochilor osteneala cea mare a pustnicilor: privegherile, ajunările, metăniile, rugăciunile, lacrimile; şi sufletul lor saltă vrând să piece din casa trupului, la loc de odihnă. Pe când păcătosului îi este scârbă de vremea despărţirii, el vede înaintea ochilor lenea sa şi tradavia. Însă nu i se mai dă voie să grăiască ceva, în strădania lui de împlinire a poruncii, după căinţa ce este atunci în inima lui. Inima lui s-a împietrit de atâta lenevire şi nu mai e în stare să se întoarcă în clipa aceea.

Vai mie, suflete ! Pentru ce nu te îngrijeşti de viaţa ta? Pentru ce te risipeşti atâta în lumea care te înconjoară? Fără de veste se va face chemarea ta şi ce vei face acolo, dacă aici nu lucrezi nimic? Înaintea Divanului Judecătorului celui înfricoşat ce vei răspunde?

O, cum te fură vrăjmaşul şi tu nu pricepi! Cum te jefuieşte pe tine de bogăţia cea cerească şi tu nu cunoşti, mândrule şi risipitorule!

Îndelung răbdătorule, Fiu al lui Dumnezeu, bunule, milostivule şi prea blândule Hristoase, sprijineste-mă ! Dăruieşte-mi, Mântuitorule, cugetare statornică la viaţa ce va să fie ca să îndeplinesc bine voia Ta. Măcar la bătrâneţe fă-mă, Doamne, ajutor şi împreună lucrător al Darului Tău ! O, cum oare voi putea să stau înaintea înfricoşatului Tău Scaun eu, risipitorul ? Cum mă voi afla eu, nerăbdătorul şi cel fără de roadă, împreună cu cei desăvârşiţi; cu cei ce au adus roada în voia Bisericii Tale. întru ce fel de osândă voi fi aruncat eu, Doamne, atunci când sfinţii se vor cunoaşte unii pe alţii întru cămările cele cereşti? Când voi vedea pe Cuvioşi, pe Drepţi pe împăraţi, întru lumina neînserată pe veci ducându-se? lar păcătoşii cei răi, mândri şi trufaşi, cei ce-au benchetuit fără de grijă, mergând să ardă în focul nestins.

O, suflete nepricepute, o suflete fără simţire, care ţi-ai urât viaţa cea veşnică! Până când obiceiul cel rău, cu pofte blestemate, te va robi pe tine? Oare nădăjduieşti, în levenirea ta, că întârzie de-a veni sfârşitul tău? Nu ! Căci va veni la tine ca un fulger ! Atunci când nu te aştepţi, îl vei auzi cum te strigă să-ţi plăteşti vamă. Priveghează, o, suflete, cu lacrimi rugându-te !

Strigă din toată inima spre a te găsi întors spre rugăciune în ceasul despărţirii, al morţii tale, pentru rugăciunile Prea Curatei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, şi ale tuturor Sfinţilor Tăi că bine eşti cuvântat în vecii vecilor – Amin!

”Cele șapte plânsuri ale sfântului Efrem Sirul”

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here