Coada-calului – Folosirea plantei în compoziția măștilor pentru ten – Recomandări pentru menținerea unui ten îngrijit – Caracteristici generale ale plantei – Părți utilizate și componența biochimică – Preparate eficiente – Istorie și utilizări tradiționale
Note de primăvară…
Îngrijirea tenului cu măști cosmetice
Plantele medicinale se utilizează atât pentru profilaxia unor disfuncții interne, cât și extern pentru afecțiuni cutanate sau în scop cosmetic. Măștile cosmetice și o alimentație bogată în produse cât mai naturale reprezintă tratamentul și prevenția ideale pentru oricine. Ele constituie un real beneficiu pentru piele, indiferent de vârstă. Măștile nu trebuie însă aplicate la întâmplare, este necesar ca ele să poată fi întinse uniform pe piele. Este preferabil să aibă un miros plăcut și să formeze o pastă care se întinde și se usucă repede. Toate componentele lor trebuie să fie proaspete, să nu fie compuse din substanțe dăunătoare organismului și să poată fi îndepărtate cu ușurință.
Procesul de demachiere
Înainte de aplicarea unei măști, calde sau reci, tenul trebuie atent curățat, indiferent dacă folosești sau nu machiaj, deoarece de-a lungul unei zile tenul acumulează praf, microbi și secreții ce pot genera afecțiuni. Cremele de demachiat se utilizează pentru tenuri uscate și normale. Emulsiile se utilizează pentru toate tipurile de ten. Ambele trebuie aplicate din abundență până când discheta rămâne curată, iar pielea capătă un aspect fraged, proaspăt și sănătos. Demachierea permite pielii să respire, iar procedeul trebuie să înceapă cu îndepărtarea rujului sau impurităților de pe buze, prin mișcări circulare.
Folosirea ceaiurilor pe ten
Pentru ochi se potrivește cel mai bine un ceai din plante, iar curățarea pleoapelor se face tot prin mișcări circulare. Fiecărui tip de ten i se potrivesc mai bine anumite plante, în infuzii sau decocturi simple sau amestecate. Este bine de știut că după aplicarea unei măști fața trebuie menținută imobilă pentru obținerea unui efect optim. Sunt foarte multe plante ce pot intra în textura măștilor pentru ten gras, iar coada-calului este una dintre ele. Dar, această plantă, numită și coada iepei, coadă goală sau brădișor are multiple alte întrebuințări, după cum se va vedea în cele ce urmează.
„De la lume adunate și iarăși la lume date”
Coada-calului (Equisetum arvense) este o plantă erbacee, rezistentă, care prezintă tulpini sezoniere, de două feluri: sterile și fertile. Cele sterile nu produc spori, sunt verzi, aspre, tari, ramificate, de până la 60 cm și apar vara. Cele fertile sunt brune, au în vârf un spic fertil și apar primăvara. Pe tulpinile de primăvară nu apar frunze, iar pe tulpinile sterile apar frunze mici, fără nervură. Coada-calului înflorește între lunile martie și aprilie și este răspândită în locuri umede și argiloase, pe fânețe, în râpe, lângă căi ferate, la marginea râurilor, în lunci și în livezi din toată emisfera nordică (Asia, Europa, America de Nord).
Organe utilizate și componență biochimică
În fitoterapie se utilizează tulpinile sterile, fără flori și rădăcini, recoltate între iulie și septembrie. Componentele sale biochimice, cu proprietăți pozitive asupra organismului, sunt: saponine și saponozide triterpenice, alcaloizi, flavonoizi, acizi organici, substanțe amare, sitosteroli, substanțe grase, săruri minerale (calciu, potasiu, fier, magneziu, siliciu, sodiu) și oxizi de siliciu, ulei eteric.
Infuzie de coada-calului și acțiunea acesteia
Grație proprietăților sale diuretice și dezinfectante ale căilor urinare, date de acidul salicilic și de equisetonină, coada-calului combate bolile renale și genitale, precum și cele ale vezicii biliare, fiind eficientă în litiaza renală, hemoragii uterine, menstruație abundentă, enurezis, combate retenția apei în pericard, nefritele, prostatita.
Planta acționează favorabil în afecțiuni cardiace, precum insuficiența cardiacă, arterita, ateroscleroza, activând circulația sanguină. Are proprietăți hemostatice și astringente, fiind un bun pansament gastric și intestinal, intervenind în absorbția fermentațiilor anormale și combătând hemoragiile interne, metroragiile și scaunele diareice cu dizenterie. Sărurile minerale și acidul salicilic îi conferă caracteristici remineralizante osoase (cu refacerea cartilajelor) eficiente în boli reumatismale, gută, artroză, tendinită, osteoporoză.
- Infuzie de coada-calului: Se toarnă 250 ml de apă clocotită peste 1 linguriță cu vârf de plantă uscată. Se bea cu înghițituri rare, cu efecte în dureri reumatice și artritice.
Decoct de coada-calului și acțiuni specifice
Sărurile minerale fac infuzia eficientă și în nevralgii, epuizare, anemie, convalescență, depresie, irascibilitate. Saponinele conferă plantei calități expectorante și bronhodilatatoare ce facilitează expectorația, calmează tusea, ameliorează bronșita și tuberculoza pulmonară. De asemenea, coada-calului are rol în prevenirea cariilor, creșterea rezistenței țesuturilor conjunctive, vindecarea unor afecțiuni cutanate (accelerează cicatrizarea), reducerea transpirației membrelor inferioare, remineralizarea părului și a unghiilor. Folosiți decoctul pentru o acțiune mai profundă.
- Decoct de coada calului: Se fierbe, timp de 15 minute, o cantitate de 1 linguriță de plantă uscată în 250 ml de apă. Se lasă 10-15 minute la infuzat și se bea între mesele principale, fracționată în trei reprize. Se ține o cură de 6 zile împotriva afecțiunilor pulmonare. Se poate relua consumul după o pauză de 8-10 zile.
Tinctură și ulei esențial
Coada-calului se poate consuma și sub formă de macerat în vin alb (30 g la 1 litru), pulbere de plantă uscată și măcinată, suc și tinctură din plantă verde, cataplasme, băi. În bucătărie, lujerii plantei se pot consuma ca înlocuitor de sparanghel. Utilizarea plantei în hrana animalelor a dezvăluit proprietățile sale diuretice, antiinflamatoare, analgezice, calmante, unele cercetări arătând chiar o îmbunătățire a memoriei.
Planta este și un bun protector al ficatului de factorii toxici cu care acesta poate veni în contact. Uleiul esențial exercită acțiuni antibacteriene și antimicrobiene. Extractul alcoolic sub formă de tinctură este un bun antioxidant și remineralizant, el ajutând la îndepărtarea mirosului neplăcut și a transpirației tălpilor.
- Tinctură de coada-calului: Se macerează timp de 14 zile, la soare, o cantitate de 40 g plantă proaspătă în 300 ml de alcool de 40 de grade. Se agită zilnic recipientul, după care se filtrează, iar lichidul obținut se folosește la masarea tălpilor.
Istorie și utilizări tradiționale
Denumirea plantei vine de la aspectul său exterior, fiind numită de Dioscoride „hippuris”, care înseamnă „coadă de cal”. Plinius menționează folosirea plantei în tratarea afecțiunilor splinei.
Există credința populară că vitele care mănâncă această plantă își pierd laptele, totuși, pentru utilizarea umană, coada calului este foarte căutată. Astfel, ea și-a dovedit eficiența în tratarea tuberculozei incipiente, datorită conținutului de acid salicilic. Reduce aciditatea gastrică, acționează ca hemostatic și cicatrizant. Se aplică pe comprese, se fac împachetări și băi locale recomandate în diverse plăgi și edeme. Era cunoscută și pentru ajutorul dat în drenarea și eliminarea retențiilor de apă.
Coada-calului poate fi confundată cu ușurință cu barba-ursului (Equisetum palustre), o specie toxică. Deosebirea se poate face prin observarea tulpinilor, care poartă în același timp și frunzele și spicele fertile.
Te invit să citești și Remedii naturale pentru pielea crăpată.
Te-ar mai putea interesa și Pirul – Plante medicinale pentru detoxifiere.
Mihaela Mușetescu
