Aceasta este calea prin care şi tu şi eu mergem la înviere. La învierea şi a trupului şi a sufletului. Da, şi tu, şi eu. De aceea este postul atât de minunat, căci ne călăuzeşte în întregime – spre ce? Spre înviere. Şi ce înseamnă aceasta? Învierea înseamnă biruinţa asupra morţii, biruinţa asupra păcatului, biruinţa asupra Diavolului! Acesta este postul.
Într-o minunată stihiră din această săptămână am cântat şi ne-am rugat: Urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care ne arată biruinţa asupra diavolului, prin post. Postul – biruinţa asupra diavolului, ceasta este vestea cea bună pe care ne-a adus-o domnul. Voieşti să biruieşti asupra păcatului, voieşti să biruieşti asupra izvoditorului răului, asupra diavolului însuşi? Iată, postul! – învaţă Mântuitorul. Da, tu prin post devii cel mai mare biruitor al acestei lumi. Cine l-a biruit pe diavol, cine, afară de Domnul Hristos?
Numai Dumnezeu şi puterea dumnezeiască biruieşte răul în această lume. Numai Dumnezeu şi puterea dumnezeiască îl poate birui pe creatorul oricărui rău şi al păcatului, pe diavolul. Dumnezeu nouă ne-a dăruit aceste puteri dumnezeieşti fiecăruia dintre noi. Pentru că noi, ca fiinţe dumnezeieşti raţionale, să biruim răul, să-l biruim pe diavol cu puterea dumnezeiască. Iată sfântul post, iată sfânta rugăciune.
Ce sunt acestea? Sunt puterile dumnezeieşti, puterile pe care Domnul le-a lăsat şi le-a dăruit Bisericii Sale, ca noi, ca fiecare dintre noi să biruie în numele Său, să se biruie pe sine pentru a-l birui pe diavol. Nu pentru altcineva, ci pentru noi şi pentru a-şi birui fiecare păcatul său.
Diavolul nu poate să impună nimănui dintre noi păcatul, el poate doar să-l propună. El îţi poate propune sabia să te sinucizi, dar nu te poate omorî, Dumnezeu nu îi dă această putere. Dar dacă primeşti de la el această sabie, dacă primeşti iubirea de argint, să spunem, sau primeşti mânia, sau invidia, sau răutatea, sau cleveteala, sau furtul, iată, tu ai luat în mâinile tale sabia şi singuri ţi-o înfigi în inimă. Diavolul nu are putere să-l silească pe om la păcat, el are putere numai să propună omului păcatul. El ne propune păcatul, şi mie, şi ţie. Iar noi? Noi fie acceptăm păcatul, fie îl îndepărtăm de la noi. Şi aceasta înseamnă: fie ne sinucidem, ne despărţim sufletul de Dumnezeu, fie lepădându-ne de păcat, alergăm spre Domnul, Hristos Cel înviat, spre biruinţă, spre biruinţa finală asupra păcatului, asupra morţii, asupra diavolului. De aceea, frate, a venit Domnul în această lume. De aceea ne-a lăsat totul de aceea ne-a lăsat sfântul post, de aceea ne-a lăsat sfânta rugăciune, ca să-l biruim pe diavol, care este creatorul păcatului şi al morţii. Ce face orice păcat cu mine si cu tine? Ne întunecă. Păcatul este întuneric, revarsă în noi întuneric, inundă sufletul meu şi inundă conştiinţa noastră şi noi trăim ca şi cum am fi în stare de inconştienţă, în delir, în noapte, în întuneric. Nu ştim ce facem, acesta este păcatul. Fiecare păcat este beţie a sufletului.
Iar Domnul a venit în această lume, ca să ne dăruiască însăşi lumina, ca să ne dăruiască făclia, flacăra cu care să alungăm acest întuneric. Iată că acest sfânt post este făclia imensă aşezată pe calea vieţii noastre. Postul pogoară din Ceruri în sufletul tău lumina cea cerească – dacă este post adevărat. Postul cel adevărat este înfrânarea de la orice rău, înfrânarea de la mâncare şi băutură, dar şi reţinerea de la orice rău şi păcat. Ce lucrează rugăciunea în tine? Ea te înalţă la Ceruri şi apoi în sufletul tău coboară din Ceruri lumina dumnezeiască. Cine suntem, ce suntem, încotro mergem? încotro ne poartă zilele şi nopţile noastre? încotro ne grăbim? Fie că am vrut sau nu, fie că ai vrut sau nu să opreşti această zi, să o întrerupi, ea nu se va opri. Te poartă, te poartă… încotro?
Fiecare păcat este întunecare a sufletului şi care virtute este transfigurare a sufletului. Mândria cât este de cumplită! Ştii, orgoliul, înfumurarea, iubirea de sine, toate acestea sunt iadul tău, frate şi soră, tu porţi iadul în tine. Domnul ne-a dăruit leacul: leacul pentru mândrie este smerenia. Smereşte-te înaintea Domnului, smereşte-te înaintea fraţilor, înaintea oamenilor. Şi iată, puterea dumnezeiască a smereniei va spori în sufletul tău, lumina Dumnezeiască şi va alunga toată bezna mândriei, a orgoliului şi a înfumurării din sufletul tău. Omul iubitor de argint nu vede nimic în afară grămada de bani. Iubitor de arginţi nu este numai acela care iubeşte banii şi averea. Iubitor de arginţi este şi omul de ştiinţă care cu gura căscată stă deasupra cărţilor întreaga sa viaţă, şi-a găsit o preocupare şi L-a uitat pe Dumnezeu. Aceasta este iubirea de arginti, acesta este idolul mincinos, aceasta este dumnezeirea mincinoasă. Tot ceea ce a proclamat omul în locul Dumnezeului celui Adevărat, în această lume, ca sens al vieţii sale, ca dumnezeirea sa, aceasta este iubirea de arginţi; în locul Dumnezeului celui Adevărat, a Domnului Hristos, a proclamat orice altceva ca scop al vieţii sale. Dacă ai un astfel de scop, iată, eşti iubitor de arginţi şi nu cunoşti drumul vieţii, întunericul, noaptea se sălăşluiesc în conştiinţa ta, se aşază pe ochii sufletului tău şi tu nu vezi calea cea dreaptă, nu vezi sensul acestei vieţi pământeşti, nu veţi că îţi este leac – singurul leac împotriva morţii tale, a iadului tău – pocăinţa. Da, în cazul iubirii de arginţi, nume pocăinţa este leacul înaintea Domnului.
Sfinţii lui Dumnezeu sunt aceia care, prin sfintele virtuţi, au izgonit din ei înşişi orice întuneric al păcatelor, orice beznă, orice întunecare demonic, orice iad. Prin urmare, fiecare Sfânt este întotdeauna astfel, încât din el emană lumină şi împrejul capului are o aureolă. Toate strălucesc întru el, gânduri sfinte şi luminoase, iar lumina iradiază din capul său şi din fiinţa sa, din întreaga sa fiinţă. A curăţit şi trupul şi sufletul de patimi, de întunrtic, de întunecare, şi revarsă din el lumină. Astfel este Grigorie Teologul, astfel este Sfântul Grigorie Palama, astfel este Sfântul Vasile cel Mare, sunt toţi Sfinţii, de la primul până la ultimul, toţi sunt aici împreună cu noi în Biserica lui Hristos, educatorii noştri vii, contemporanii noştri. Sfinţii nu mor. Sufletul omului nu mai moare de când a înviat Domnul. Şi trupul nostru va învia în ziua Judecăţii. Ei toţi sunt contemporanii noştri vii, ne ajută. Noi toţi reprezentăm un singur Trup al lui Hristos, Biserica lui Hristos şi Sfinţii ne ajută şi ne călăuzesc pe cărările Sfintelor virtuţi evanghelice.
Iată-l pe Grigorie Palama, pe marele nevoitor, cum ne conduce spre învierea Domnului Hristos, ne conduce spre deplina biruinţă asupra păcatului, asupra morţii, asupra iadului. El este experimentat, are putere, are forţă. De la Domnul a dobândit-o şi dobândeşte şi o împarte nouă tuturor. Ca fiecare dintre noi să postim cu post adevărat. Postul adevărat este înfrânare de la orice păcat, înfrânare de la orice patimă, înfrânare de la hrană, pentru ca trupul să nu se mândrească, pentru ca în el să nu sporească patimile, ci cu credinţă, lipsindu-te de hrană, să te sileşti a te înfrâna de la orice rău.
Noi, fiecare dintre noi, în preajma Domnului ne mântuim sufletul. El ne-a lăsat postul ca pe o biruinţă asupra diavolului, ca sufletele să ajungă, pline de bucurie, la învierea Domnului Hristos. Ca împreună să înviem din orice moarte şi pentru totdeauna să biruim toate păcatele în noi, toate patimile şi toţi diavolii, ca împreună cu toţi Sfinţii să-L putem slăvi pe pământ şi în Ceruri, pe Minunatul nostru Dumnezeu, Cel de neînlocuit, pe Domnul Iisus Hristos, singurul al lumii în toate lumile. Amin.
Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie
Jurnal Spiritual
