Din meditațiile lui Tolstoi: Oamenii tot stau în faţa unei poveri uriaşe

0
123

povara
1908

Oamenii tot stau în faţa unei poveri uriaşe pe care trebuie s-o ridice. Fiecare ţine în mâini o pârghie pentru ridicarea ei. Şi iată, în loc să apese pe pârghie din toate puterile ca să ridice povara, oamenii aruncă pârghia, sar pe povara, sporindu-i astfel greutatea, şi stând acolo se agaţă cu mâinile de ea încercând s-o ridice. (13 ianuarie)

Legenda spune că apostolul Ioan, ajuns la bătrâneţe, rostea numai câteva cuvinte: copii, iubiţi-vă unul pe altul. Credeau că a dat în mintea copiilor, dar aceste câteva cuvinte sunt mult mai importante, incomparabil mai importante decât tot ce spun, scriu şi publică oamenii acum. (13 ianuarie)

Ghicitul şi rugăciunea care cere sunt acelaşi lucru. (13 ianuarie)

Nu e nimic mai rău decât să te tot uiţi cât ţi-a mai rămas până ajungi la desăvârşire. Încearcă să mergi şi să nu te gândeşti cât a mai rămas. Acum pare greu. Dar aşa e şi calea către desăvârşire. (13 ianuarie)

Se spune: ce putem face cu ucigaşii, cu hoţii? Răspunsul e dificil fiindcă se presupune existenţa unor oameni deosebiţi care sunt obligaţi şi au dreptul să acţioneze împotriva infracţiunilor. Ce putem face cu gerul, cu furtunile? Nimic, nu ne rămâne decât să ne vedem de treburile noastre şi să nu ne gândim că avem mijloacele să oprim gerurile şi furtunile. Vezi-ţi de treaba ta. Îndreaptă-l pe infractorul din tine, îndreaptă-te pe tine însuţi. (13 ianuarie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om” din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas