După ce bunul Dumnezeu a făcut toate viețuitoarele ce se mișcă pe pământ, le-a chemat înaintea lui, ca fiecare să-i arate sporul și munca sa, și după faptă să-i dea binecuvântarea.
Pe rând, fiecare vietate se înfățișează Domnului, cu câte ceva. Una a adus un vânat, alta, alt vânat. O pasăre a cântat frumos, alta a venit cu o omidă în cioc. Vaca și capra au venit cu ugerul plin de lapte, iar boul, cu jugul după ceafă. În sfârșit, toate și-au arătat vrednicia lor și au primit binecuvântarea Stăpânului lumii.
La urmă a sosit și albina, ostenită și asudată de muncă și de alergătură. Aceasta avea trupul zgâriat și plin de spinii și de mărăcinii prin care zburase, în căutarea hranei.
Bunului Dumnezeu i-a plăcut hărnicia ei și a binecuvântat-o ca nădușeala și sângele ei să se prefacă în miere și ceară. Mierea să-i fie hrana ei și a altora, iar ceara să ardă în făclii, la sfintele icoane.
De atunci a rămas sfântă albina și toată strădania ei.
Cartea copiilor – Ed. Adan 2004
Jurnal Spiritual
