Povestire cu tâlc – „Am văzut moartea în peşteră!”

0
211

batran pesteraUn bătrân ostenitor, mergând prin pustie, a intrat într-o peşteră, să se adăpostească de ploaie, şi a găsit acolo o comoară. Văzând mulţimea de aur, bătrânul a ieşit peste măsură de speriat din peşteră, strigând:

– Am văzut moartea !

Alergând speriat, la mică distanţă de locul acela, el s-a întâlnit cu trei tâlharii care, privind în jur şi nevăzând nimic, l-au întrebat:

– Moşule, unde este moartea ?!

Bătrânul i-a dus pe cei trei tâlhari în peşteră şi le-a arătat mulţimea de bogăţii, descoperite din întâmplare. La vederea aurului, cei trei tâlhari şi-au simţit inima tresăltând de bucurie şi, cu vicleşug, i-au spus bătrânului:

– Ai dreptate, moşule, pleacă, fugi repede de aici.

După plecarea bătrânului, hoţii au rămas lângă aur, întrebându-se cum să-l care din vârful muntelui până jos. În cele din urmă, ei au hotărât că unul să meargă să aducă mâncare şi coşuri de cărat, iar ceilalţi doi să rămână de pază, în peşteră. Tâlharul care a coborât în localitate, după mâncare şi cele de trebuinţă, se gândea în sine:

– În târg voi bea şi voi mânca pe săturate, apoi voi cumpăra provizii, pe care le voi otrăvi şi astfel voi rămâne singurul stăpân al comorii.

Cei doi tâlhari rămaşi de pază, în peşteră, gândeau şi ei alt gând ascuns:

– O jumătate din comoara este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg şi vom împărţi comoara pe jumătate.

Şi aşa au făcut. L-au omorât pe tovarăşul venit din târg cu provizii şi căruţe, iar mai apoi au mâncat mâncarea cea otrăvită. Astfel, ei au murit cu toţii, împlinindu-se cuvântul bătrânului, care zicea: “Am văzut moartea!”

Sursa crestinortodox.ro

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here