De ce să nu te mulţumeşti cu ce-i al tău ? De ce să fii viclean? Să vrei ce e al altuia? De ce?
Păunul a făcut aşa şi bine nu i-a mers. De n-ar fi păţit şi alţii cum a păţit păunul…
Era odată într-o curte un prea frumos păun cu pene colorate, cu coada împodobită, bătută, parcă toată-n nestemate. Se plimba trufaş întreaga zi de colo până colo. Tot în ograda aceea se afla şi un curcan.
Măreţ era păunul, dar gras era curcanul, căci îl pusese stăpâna la îndopat… Se pregătea să-l bage la cuptor, să-l facă friptură pe varză.
Curcanul nu ştia. N-avea de unde să ştie. Mânca şi se îngrăşa. Era mulţumit.
Păunul îl privea chiondorâş şi se învineţea de necaz.
Nu-i nici o pasăre mai mândră ca păunul. El nici la vultur nu se uită. Păsările spun toate că vulturul este mai mare peste ele. Păunul nu zice aşa. El singur trebuie să stăpânească păsăretul.
Nu-l lua în seamă păunul pe vultur, dar la curcan privea cu pizmă.
Uneori mai uita stăpâna să ducă de mâncare păunului. Pe curcan nu-l uita niciodată. Bucăţile cele mai bune i le da curcanului, grăunţele muiate, fiertură dulce de me, merinde din cele mai alese…
„ E oare curcanul, în ochii stăpânei mai mult decât sunt eu?“ se întreba păunul.
Grozav îl mai rodea necazul. Ce n-ar fi dat să fie el curcan! Să-l îndoape stăpâna cu bunătăţi.
Curcanul locuia în curtea păsărilor. Păunul umbla liber prin ogradă.
Dar într-o bună zi s-a dus păunul la curcan. S-a înfoiat în faţa lui:
-Priveşte în ce veşmânt sunt îmbrăcat!
-Dar moţ şi guşă cum am eu, ţie-ţi lipseşte! a zis curcanul.
„Pesemne, pentru că-i moţat şi cu mărgele roşii la gât, are curcanul mai multă trecere ca mine!“ şi-a zis în sine păunul.
Se ştie că păunul e împodobit, dar minte multă n-are…
-Nu vrei să-ţi dau penele mele, să-mi dai mărgelele şi moţul tău? l-a întrebat el pe curcan.
A început apoi să-l linguşească, să-i laude înţelepciunea, să-i spună că lui i se cuvine să umble prin ogradă şi nu să stea în coteţ.
De mult voia şi curcanul să umble liber prin ogradă, dar îl gonea stăpâna iute-n coteţ, să stea mereu acolo, să se îngraşe.
S-a învoit să schimbe cu păunul.
Şi-ai schimbat penele, mărgelele şi moţul, şi-au schimbat şi cozile.
Păunul a intrat în coteţ. Curcanul a pornit să se preumble prin ogradă.
Păunul era mulţumit.
„L-am înşelat pe prostul de curcan!… Doar mie o să-mi dea stăpâna de-acum înainte bucatele alese. Abia acum sunt pasărea cea mai de seamă.“
Tocmai venea stăpâna. Ea îşi zicea:
„S-a îngrăşat destul curcanul. E bun de pus la tavă.“
A luat de-o aripă păunul. I-a tăiat gâtul. L-a jumulit. L-a pus în tavă. L-a fript. L-a pus pe varză. L-au mâncat oaspeţii.
Curcanul a rămas. Se preumblă şi astăzi. Şi face pe păunul.
Cine l-a pus pe nesătulul de păun să râvnească la bunul altuia?
Alexandru Mitru, Poveşti cu tâlc
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi aceste poveşti cu tâlc
