„Într-un sat slujea un preot, care se certa necontenit cu citețul lui. Acest citeț nu terminase seminarul și nu putuse să se facă preot. Idealul lui era să ajungă măcar diacon. Din nefericire, nu se putea pune temei pe sprijinul preotului, pe care îl ura și cu care se certa neîncetat în chipul cel mai grosolan. Cu un anume prilej, în vremea slujbei, preotul și citețul s-au certat iarăși rău pentru ceva, iar preotul a ridicat glasul. Citețul nu s-a lăsat nici el mai prejos și i-a răspuns preotului cu cuvinte de ocară. Preotul s-a aprins și a aruncat cu cădelnița în dascăl, iar acesta a aruncat cu câteva cărți grele în preot, până ce, în cele din urmă, au ajuns să se bată cu adevărat, spre marea amărăciune și sminteală a oamenilor…
În tot satul s-a răspândit vestea despre încăierarea dintre preot și citeț din biserica lui Dumnezeu. Știrea a ajuns și la vlădică, în oraș. Acesta era un episcop dăruit cu multă înțelepciune. I-a chemat la el pe preot și pe citeț, pentru a-i cerceta și pentru a înțelege care este vinovat.
L-a poftit mai întâi pe preot și l-a întrebat:
– Spune-mi cum s-au întâmplat toate. Mărturisește-mi cu inimă curată doar adevărul!
– Eu, sfințite vlădică, slujeam în biserică, începu să se îndreptățească speriat preotul, și i-am cerut dascălului să cânte mai rar, când el s-a năpustit asupra mea, rostindu-mi cuvinte de ocară, și s-a pornit să mă lovească cu cărțile de la strană, să mă bată chiar și cu pumnii. Ca să mă apăr, am apucat cădelnița, dar nu i-am făcut nimic.
– Deci el este vinovat? – A întrebat arhiereul.
– Așadar el a pornit cearta?
– Da, sfințite vlădică, el a început cearta!
– Atunci ești un mucenic, a urmat arhiereul. Săracul de tine, câtă vreme ai răbdat pe acest citeț rău fără să te plângi, până acum! Iată, ca să primești mulțumire m-am gândit să te răsplătesc. Chiar de mâine te voi ridica la vrednicia de protoiereu! Auzi, fiule, chiar de mâine! Pregătește-te!
Preotul s-a îngrijorat din pricina întorsăturii pe care au luat-o lucrurile și zise:
– Dar sfințite vlădică, eu nu sunt vrednic de protoiereu. Și eu am vină în certuri, chiar mai mare decât dascălul. Eu am început certurile!
– Așadar, ai conștiință! Slavă Domnului, slavă Domnului! – S-a bucurat arhiereul.
Vlădica a trimis atunci după citeț. Acesta a intrat tulburat și privea – preotul plângea, iar arhiereul nu stătea încruntat și aspru, ci zâmbea părintește.
– Tu ce ai de spus? Care dintre voi a început cearta? A întrebat arhiereul.
– Nu eu, ci preotul! – Spuse speriat dascălul, pentru a se îndreptăți.
– Așa a spus și preotul, că el este vinovat. Așadar, ești nevinovat! Pentru că ai răbdat atâta vreme nevinovat, ca un mucenic, ocările preotului, m-am hotărât ca mâine să te hirotonesc diacon! Ești pregătit?
Dascălul se aștepta să fie pedepsit, și iată că i se propunea diaconia la care visase atâta vreme! Dar sufletul lui era atât de tulburat! Se simțea atât de nepregătit din pricina vrajbei cu preotul. Dintr-odată căzu la picioarele vlădicii, și cu ochii în lacrimi spuse:
– Sfințite vlădică, nu sunt vrednic să fiu diacon. Sunt mai vinovat decât preotul!
Arhiereul l-a ridicat de la pământ și, îmbrățișându-l, i-a spus:
– Tocmai astăzi ești vrednic, căci te-ai pocăit, precum s-a pocăit și preotul. De aceea, neîntârziat pe el îl voi face protoiereu și pe tine diacon. Împăcați-vă!
Cu adâncă zdrobire de inimă, cei doi până nu demult potrivnici s-au îmbrățișat și s-au iertat. A doua zi, la Dumnezeiasca Liturghie, vlădica i-a răsplătit pe amândoi cu cinuri bisericești și i-a trimis cu pace în satul lor. Ei s-au întors împăcați și plini de bucurie, spre minunarea tuturor sătenilor. Din acea zi au viețuit laolaltă ca adevărați frați și nu s-au mai certat niciodată.”
Fericirea nu poate înflori printre buruienile păcatului, cu atât mai puțin printre spinii și mărăcinii urii și vrajbei. Atâta vreme cât voi vă vrăjmășiți cu fratele vostru, pacea nu vă poate încălzi inima!
Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Arhimandritul Serafim Alexiev
Jurnal Spiritual
