Povestire despre judecăţile lui Dumnezeu cele neajunse de mintea omenească-I

0
420

dz_dreptUn bătrân sfânt, fiind unul din stareţii cei mari avea îndrăzneală către Dumnezeu, şi Dumnezeu îi împlinea voia lui, precum zice proorocul: Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va asculta Acest sfânt părinte se ruga lui Dumnezeu, zicând:

– Doamne, învaţă-mă cum este această judecată? Ca vad pe unii oameni drepţi şi cucernici, dar se află în sărăcie şi în lipsă, iar pe alţii îi văd nedrepţi şi păcătoşi şi au avuţii şi sunt în odihnă. Şi mulţi drepţi şi evlavioşi şuiera năpaste şi chinuri pe nedrept, iar mulţi nedrepţi vinovaţi de moarte, păcătoşi şi în fără de lege vieţuiesc Şi petrec bine.

Astfel rugându-se acel părinte şi umilindu-se către dumnezeu, cerea să-i descopere această taină. Dar auzi un glas, zicându-i:

-Nu cere cele ce nu le ajunge mintea ta şi puterea cunoştinţei tale. Nici cerceta cele ascunse, pentru că judecăţile lui Dumnezeu sunt felurite şui cu totul neajunse. Însă, de doreşti să ştii, pogoară-te în lume şi, şrzând deoparte, ia aminte la cele ce vei vedea, ca să cunoşti din această puţină cercare o parte oarecare, mică, din judecăţile lui Dumnezeu, şi să mai vezi ca purtarea de grijă a Lui cea atotcunoscătoare este necercetată şi neurmată.

Bunul bătrân, dacă auzi acel glas, se pogon cu osârdie la lume şi merse la un loc unde era un drum lat, pe unde treceau mulţi, şi era o livadă cu o fântâna cu apă rece, iar alături un copac scorburos. Şi intrând părintele în scorbura acelui copac, se ascunse, punandu-şi înaintea lui bucăţi din acel copac. Şi astfel se acoperi, lăsând numai o gaură, ca să privească cele ce se vor

întâmpla.  Şi văzu bătrânul trecând un om bogat, care vazand acel loc răcoros şi fântâna cu apă curată, descălecă de pe cal şi şezu să mănânce. Şi după ce se odihni, scoase punga cu bani şi-i numără. Şi după ce-i număra, a vrut să-i pună iarăşi unde au fost, dar greşind i-a pus alături printre haine şi au căzut jos. Deci, după ce a mâncat, a băut şi s-a culcat; apoi, sculându-se, a încălecat pe cal şi s-a dus, lăsând punga cu galbeni acolo. Şi venind alt călător, merse şi el la fântână să bea apă, dar aflând galbenii îi luă şi se duse; dar nu pe drum, ci a apucat prin locuri neumblate, prin vii şi prin ţarini şi se făcu nevăzut.

Mai târziu a venit alt călător încărcat şi ostenit, care a şezut şi el la fântână să se odihnească şi să-şi astâmpere setea. Şi şezând a început să mănânce din cele ce avea, apoi se odihni. Dar în acest timp se întoarse omul cel ce uitase acolo galbenii, obosit din alergare, privind cu ochii sălbatici şi încruntaţi şi avându-şi faţa schimbată. Şi venind la acel bătrân, i-a grăit cu mânie:

– Degrabă să-mi dai galbenii care i-ai găsit aici! Iar săracul acela zicea cu multe jurăminte că n-a văzut acolo aşa ceva. Dar cel ce pierduse banii, fiind mânios ca un leu, a început a-l bate şi a-l lovi peste cap cu cureaua de la frâul calului. Şi fiindcă săracul se jura ca n-a găsit nimic, acela mâniindu-se şi mai mult, a scos biciul şi lovind pe sărac la tâmplă, 1-a omorât. Apoi descălecând de pe cal, a căutat în toate hainele şi în săculeţul lui, şi, neaflând nimic, a plecat foarte întristat.

Iar stareţul, văzând toate acestea din scorbura copacului, s-a înspăimântat şi s-a întristat foarte, plângând pentru moartea ce se făcu fără dreptate. Şi durându-l inima, se ruga lui Dumnezeu, zicând:

–   Doamne, cum este această judecată a Ta? Spune-mi mie, păcătosului, cum rabdă bunătatea Ta acestea: unul a pierdut, altul a aflat şi altul se ucide pe nedrept?

Rugându-se aşa stareţul, s-a pogorât îngerul lui Dumnezeu ca să-1 înveţe; şi arătându-i cele întâmplate îi zise:

–      Nu fi trist, părinte, nici să-ţi pară rău, socotind ca fără voia lui Dumnezeu s-au făcut acestea. Căci unele le face Dumnezeu prin depărtarea Sa de om, altele prin certare, iar altele prin purtarea de grijă. Omul cel care a pierdut galbenii este vecinul celui ce i-a găsit. Cel ce i-a găsit avea o grădină care costa 100 de galbeni, iar vecinul fiind om bogat, lacom şi năpăstuitor, i-a luat gradina cu sila numai cu 50 de galbeni. Iar acela neavand ce să-i facă, s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i facă dreptate. Iar Dumnezeu a chivernisit în acest chip de a Primit suma îndoit, adică în loc de 50, 100 de galbeni.

Iar omul acela ostenit, care n-a găsit nimic şi a ost omorât, a făcut odată o ucidere şi având fapte creştineşti plăcute lui Dumnezeu, a voit să-1 mântuiască curăţindu-1 de păcatul uciderii pe care 1-a făcut. Pentru aceasta Dumnezeu a iconomisit să fie omorât, fără dreptate şi fără pricină, ca să se mântuiască sufletul lui. Iar omul acela lacom, care a pierdut galbenii şi a făcut ucidere, trebuia să meargă în iad din pricina lăcomiei şi a iubirii de argint. Şi pentru aceasta Dumnezeu 1-a lăsat să cadă în păcatul uciderii, ca să se smerească sufletul lui de păcatul cel vădit şi să ceară pocăinţă. Şi iată că din această pricină lasă lumea şi se duce să se călugărească, ca să se mântuiască sufletul lui.

Aşadar mergi la chilia ta şi nu cerceta mai mult judecăţile lui Dumnezeu, pentru că El pe toate le face cu dreptate, cu toate că ţie acestea ţi s-au părut făcute fără dreptate. însă să ştii că se fac şi altele în lume cu voia lui Dumnezeu, pentru pricini pe care nu le cunosc oamenii. De aceea fiecare se cuvine să zică: Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.

Fapte minunate de la părinţi atoniţi, Arhimandrit Ioanichie Bălan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here