Premiul Goncourt – Alegerea studenților români: “Meursault, contre-enquete”, de Kamel Daoud

0
101

2180“Meursault, contre-enquete”, de Kamel Daoud, apărut la Actes Sud în acest an, a constituit opțiunea juriului studenților din România pentru “Prix Goncourt – Le choix roumain 2014 / Premiul Goncourt – Alegerea studenților români 2014”.

Anunțul a fost făcut joi de Denisa Comănescu, director editorial al Humanitas Fiction, președinte de onoare al acestei ediții, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Wine Bar Bistrot Francais, relatează Agerpres.

Editorul a evidențiat calitatea dezbaterilor, apreciind că acest premiu “polarizează atenția cititorilor români asupra celor mai noi romane franceze din lista Goncourt”.

Comănescu a menționat că, alături de reprezentanții studenților din Brașov, București, Craiova, Cluj, Iași, Sibiu și Timișoara, la ediția de anul viitor vor fi cooptați tineri studioși din Constanța și Suceava.

Ea a adăugat că alegerea de anul trecut a studenților români — romanul “Al patrulea zid”, de Sorj Chalandon, care a fost ulterior publicat la Editura Humanitas Fiction, a înregistrat un apreciabil succes de librărie.

La rândul său, scriitorul francez Frederic Verger, câștigător al Premiul Goncourt, pentru “roman de debut” 2014, pentru cartea sa “Arden”, publicată la Editura Gallimard, s-a declarat “plăcut surprins de calitatea intelectuală, ca și de sensibilitatea extraordinară a dezbaterilor studenților români, ca și de calitatea francezei vorbite de către membrii acestui tânăr juriu”.

Verger a fost prezent la finalul acestei luni la Timișoara, Craiova și București pentru un program de lecturi publice, dezbateri, întâlniri cu liceeni și studenți francofoni, urmând ca apoi să meargă la Brașov.

Ajuns la cea de-a doua ediție, “Prix Goncourt — Le choix roumain 2014 / Premiul Goncourt — Alegerea studenților români 2014” este un proiect care are ca scop punerea în valoare a relațiilor culturale contemporane franco-române din domeniul literaturii.

Sub patronajul celebrei Academii Goncourt, un juriu format din studenți la literatură franceză ai universităților din România decernează premiul celui mai bun roman francez pornind de la lista primei selecții a Academiei Goncourt, comunicată pe 4 septembrie 2014.

Gândit ca un motor de colaborare interuniversitară la scară națională, acest premiu are ca scop pregătirea unei noi generații de critici ai literaturii franceze contemporane și deschiderea publicului larg către marii autori ai acestei literaturi.

România este al cincilea spațiu geografic care, în 2013, alături de Italia, a inaugurat Lista Goncourt, după Polonia (1998), Serbia (2011) și Orientul Mijlociu (Liban, 2012).

La selecția din România participă șapte departamente de literatură franceză din șapte universități: Brașov, București, Craiova, Cluj, Iași, Sibiu și Timișoara, constituind un juriu de 10 studenți.

Ana Grama 

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here