Frumuseţea sufletului preotului trebuie să strălucească peste tot

0
216

preotul si sufletul sau1. Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor îngereşti; şi pe bună dreptate, fiindcă nu un om, un înger sau un arhanghel sau altă putere creată a rânduit această slujbă, ci însuşi Mângâietorul, Care a hotărât ca preoţii, încă de când sunt în trup să aducă lui Dumnezeu slujba îngerilor din ceruri. De aceea preotul trebuie să fie aşa de curat, de parcă ar sta în ceruri printre acele puteri îngereşti (Despre preoţie 3.4 în P.G. 48.642).

Preotul trebuie sa fie vrednic de cinste decăt părinţii.

2. Este drept ca preoţii să fie pentru noi nu doar mai înfricoşători decât marii demnitari şi decât împăraţii, dar mai vrednici de cinste decăt părinţii, fiindcă părinţii ne-au născut din sânge şi din voinţa trupului (v. loan 1,13), în timp ce preoţii sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acele fericite naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi ai înfierii după har (Despre preoţie 3,6 în RG. 48,643-644).

3. Preoţia este cu atât mai presus de demnitatea împărătească, cu cât sufletul este superior trupului (Despre preoţie 3,1 în RG. 48,641).

4. Sufletul preotului trebuie să fie mai curat decât însãşi razele soarelui. Duhul Sfânt nu trebuie sa-l părăsească ca să poată spune: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20) (Despre preoţie 6,2 în RG. 48.679).

5. Preotul trebuie să aibă un suflet generos, ca să nu se descurajeze şi să nu cadă în deznădejde în privinţa mântuirii celor rătăciţi (Despre preoţie 2,4 în RG 48,635).

Dintre toate primejdiile, cea mai înfricoşătoare pentru preot este stânca slavei deşarte.

6. Sunt vrednici de cea mai mare pedeapsă cei care, după ce au dobândit preoţia prin străduinţa lor, s-au folosit în chip rău de ea, fie din trândăvie, fie din viclenie, fie din nepricepere (Despre preoţie 4,1 în P.G. 48,663).

7. Mai multe sunt valurile care frământă sufletul preotului decât vânturile care agită marea (Despre preoţie 3,8-9 în RGL 48,646).

8. Dintre toate primejdiile, cea mai înfricoşătoare pentru preot este stânca slavei deşarte…Cu fiarele ei: mânia, invidia, tristeţea, cearta, calomniile, pâra, minciuna, făţărnicia, intrigile, înverşunarea împotriva celor care nu ne-au făcut rău, bucuria pricinuită de greşelile slujitorilor Bisericii, mâhnirea pricinuită de succesele altora, dragostea de a fi lăudat, dorinţa de onoruri (dintre toate patimile, mai ales aceasta duce la pieire sufletul omenesc).

Predicile rostite după placul credincioşilor, linguşelile ne-demne de un om liber, dezmierdările josnice, dispreţuirea săracilor, linguşirea bogaţilor, onorurile nemeritate şi vătămătoare, darurile aducătoare de primejdie şi celor care le fac şi celor care le primesc, teama slugarnică, vrednică doar de cei mai ticăloşi robi, lipsa de curaj, smerenia de ochii lumii, nu adevărată, îndepărtarea dojenitor şi a mustrării sau, mai bine spus, dojenirea peste măsură a celor smeriţi şi frica de a deschide măcar buzele în faţa celor care detin puterea (Despre preoţie 3.9 în P.G. 48,646). ‘

9. Ȋnainte de toate, sufletul preotului trebuie să fie lipsit de dorinţa de a dobândi această dregătorie. Dacă a dorit cu înflăcărare preoţia, după ce a dobândit-o, aprinde mai tare flacăra. Robit de puterea ei, îndură mii de necazuri pentru o avea în mod sigur, chiar dacă trebuie să linguşească, chiar dacă trebuie să sufere umilinţe şi înjosiri, chiar dacă trebuie să cheltuiască bani mulţi. Unii, luptind pentru această dregătorie, au umplut Biserica de crime şi au pustiit oraşele (Despre preoţie 3.10 în P.G. 48.647).

Frumuseţea sufletului preotului trebuie să strălucească peste tot.

10. Preotul trebuie să fie precum ostaşii viteji în bătălii, pe care îi vedem că luptă cu curaj şi cad cu bărbăţie (Despre preoţie 3,10 în P.G. 48,648).

11. Preotul trebuie să fie înfrânat, veghetor şi să aibă mii de ochi. El trăieşte nu numai pentru el, ci şi pentru o mulţime atât de mare de oameni (Despre preoţie 3,10 în RG 48,648).

12. Frumuseţea sufletului preotului trebuie să strălucească peste tot, ca să poată bucura şi, în acelaşi timp, să poată lumina sufletele celor care îl privesc (Despre preoţie 3,10 în RG 48,650).

13. Episcopul trebuie să fie cucernic, dar lipsit de mândrie; trebuie să fie temut, dar omenos, să fie autoritar, dar popular, să fie integru, dar îndatoritor, să fie smerit, dar nu servil, să fie aspru, dar milostiv, ca să poată lupta cu uşurinţă împotriva tuturor furtunilor vieţii. Cu marea sa autoritate trebuie să înalţe la treapta preoţiei numai pe cel vrednic, chiar dacă toţi i-ar sta împotrivă. Cu aceeaşi autoritate să nu primească în preoţie pe cel nevrednic, chiar dacă toţi ar unelti în acest scop; el trebuie să privească numai spre un singur ţel, zidirea Bisericii. El trebuie să nu facă nimic cu ură sau cu părtinire (Despre preoţie 3,11 în RG, 48,654).

Florile alese din învãƫãturile cuviosului Sfâtul Ioan Gura de Aur, Gheorghe Badea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here