Primul ghid de teren al plantelor sălbatice din România, care va conţine imagini și informații detaliate despre peste 1.000 de specii de plante care cresc în țara noastră, va fi realizat de Ioana Popescu, biolog român stabilit în SUA, profesor la o universitate din Springfield, Missouri.
„Lucrez de șapte ani, practic din 2007, la un ghid de determinare a plantelor sălbatice, care nu sunt de cultură, un ghid de teren pentru oricine care vrea să meargă în drumeții și când vede o plantă, orice fel de plantă, să știe despre ce e vorba, dacă e otrăvitoare, e bună medicinal, e din zona noastră sau din altă parte”, a declarat Ioana Popescu citată de agerpres.ro.
Util atât botaniștilor cât și turiștilor interesați de natură, ghidul este, în prezent, realizat în proporţie de 90% urmând să apară pe piață în cursul anului viitor. Pentru a se asigura că informaţiile pe care le oferă sunt complete, autoarea a mers săptămâna aceasta în județul Sălaj unde, cu ajutorul specialiștilor Grădinii Botanice a Centrului de Cercetări Biologice Jibou, a încercat să identifice şi să fotografieze cât mai multe specii de plante.
Biologul a precizat că îşi doreşete ca ghidul să fie tipărit la o prestigioasă editură din Marea Britanie, mai întâi în limba engleză şi ulterior în română. „Va fi în engleză, inițial. Din păcate, românilor nu le pasă prea mult de plantele sălbatice. În general, nu ne dăm seama de ce biodiversitate, de ce bogăție avem noi aici. Știm că avem mai mulți urși sau lupi decât restul Europei, dar nu știm că avem de fapt o floră foarte diversă și vin străinii din Europa de Vest și se minunează”, a explicat Ioana Popescu.
Potrivit autoarei, ghidul conţine suficiente informaţii pentru a fi apreciat de un botanist bun, dar acestea sunt prezentate în aşa fel încât oricine este interesat de plantele sălbatice să poată citi foarte ușor.
Sursa: ro.stiri.yahoo.com
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]