Prologul Evangheliei după Ioan – Imnul iubirii, vieții și al luminii

0
857

imnPrologul Evangheliei după Ioan reprezintă o primă și completă vestire a tainei mântuirii și totodată un fel de rezumat al ei. Acest rezumat nu este unul descriptiv, ci este realizat ca o doxologie, ca preamărire a slavei dumnezeiești, cult de adorație centrat pe iubire, viață și lumină. André Scrima ne spune că unii exegeți consideră chiar că acest prolog al Evangheliei după Ioan a fost la origine un imn pe care îl cântau creștinii la slujbele lor religioase și pe care Ioan l-ar fi inserat în Evanghelia sa.

În debut, prologul ne duce înainte de crearea lumii, la începutul veșnic, la nașterea lui Hristos din Tatăl: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era la început la Dumnezeu”. Se poate observa în acest început o paralelă cu debutul cărții Genezei, un început dinamic, care include „mișcarea”. Însă începutul Evangheliei după Ioan este mai profund decât începutul cărții Facerii. Geneza se ocupă de crearea lumii văzute și nevăzute, în vreme ce Ioan ne cufundă, prin Hristos, în abisul veșnic dinainte de creație, unde Cuvântul e Dumnezeu. Abia apoi coboară la începutul timpului și al creației, căci toată creația a luat ființă prin Cuvânt și pentru Cuvânt, ca pregătire a Întrupării, ca și cum destinul Creației și scopul ei este să se întrupeze în ea Dumnezeu.

„Cuvântul” negrăit pregătește revelarea „Cuvântului” arătat. Cuvântul este Creatorul Universului, căci El era menit să Se întrupeze în Univers și L-a creat pentru a veni într-o zi să se sălășluiască, să locuiască în el. Apoi, Ioan ne coboară la nivelul creației, vorbește despre lumina necuprinsă de întuneric și face distincția dintre lumina lui Hristos și lumina lui Ioan Botezătorul, persoana cea mai apropiată de El la plinirea vremurilor mesianice. Oricărui apostol i se atrage atenția că, înainte de toate, cine „dă mărturie pentru lumină”, adică cine alege lumina și trăiește el cel dintâi cu ea este determinat de acest fapt să dea mărturie despre ea. Rolul lui Ioan Botezătorul a fost să-i îndrepte pe oameni spre „Mielul lui Dumnezeu”, ca toți să creadă în Acesta și să pășească din Vechiul Testament în Noul Testament.

În continuare, Ioan arată că, pentru oameni, cunoașterea Cuvântului nu este o cunoaștere „naturală”, ci are nevoie de harul dumnezeiesc, iar cunoașterea lui Dumnezeu nu se dobândește prin rațiune, ci prin schimbarea vieții, nu pornind de la încrederea în sine, ci de la harul care ne face să ne naștem din nou. „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr”: aceste verset rezumă întreaga taină a Noului Testament.

Vechiul Testament este așteptare a arătării slavei lui Dumnezeu. Această așteptare se împlinește acum, căci Evanghelia după Ioan proclamă prezența lui Dumnezeu, a sfințeniei, vieții și luminii Lui. Hristos Dumnezeu este Cel care Îl revelează pe Dumnezeu, fiindcă El este dinainte de veci, fiindcă este Dumnezeu, fiindcă este în sânul Tatălui și de aceea poate da mărturie. El a făcut cunoscut ceea ce ne va descoperi mai departe evanghelistul în evanghelia sa.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here