Pune-ți nădejdea în Domnul

0
225

nadejdeaDescoperă-I Domnului calea ta și nădăjduiește într-Însul, și El va lucra. Domnul în locul meu te va răsplăti”. (Psalmi 36, 5; 137, 8)

Nu ne putem închipui că Domnul ne-ar putea trimite încercări, necazuri, griji, care să depășească puterea noastră de a le suporta. Nu există pe lume poveri cu neputință de purtat. Povara pe care ți-o dă Domnul este însoțită de fiecare dată și de suficientă putere, ca să o poți purta chiar dacă ți se pare grea, te apasă, te strivește, și uneori ai impresia că vei ceda, fiind gata, în disperare, să o dai jos, convins că nu vei fi  în stare să o duci până la capăt.

Experiența vieții creștine ne învață altceva. Punându-ne nădejdea în Dumnezeu, așteptând de la El în fiecare zi putere și îndrumare, nu vom slăbi pe cale, ci vom duce până la capăt ceea ce n-am fi putut duce, dacă ne-am fi bazat doar pe forțele noastre: „El va lucra pentru noi”.

Să presupunem că avem de făcut un drum greu, de urcat un munte înalt, abrupt, inaccesibil. Ridicându-ne privirea spre acel  munte, la fiecare pas nu vedem decât obstacole și primejdii. Fără o credință vie, puternică în Dumnezeu muntele acela ne-ar rămâne, în mod precis, inaccesibil. Dar dacă vom da uitării neputința și slăbiciunea noastră,  dacă îl vom chema neîncetat în ajutor pe Dumnezeu, vom învinge muntele. Ca și când am fi căpătat aripi, ne vom ridica la înălțimea adevărului lui Dumnezeu, sub strălucirea luminii Sale, acolo unde domnește pacea desăvârșită și bucuria cea fără de sfârșit.

Nu deznădăjduiți pe cale! Domnul „le dă har celor smeriți”. Milostivirea Sa nu s-a împuținat, „mâna Domnului nu este prea scurtă, ca să nu poată să izbăvească” (Isaia 59, 1; Biblia 1982). Lumnia Sa nu se stinge, puneți-vă încrederea în El și vă va duce până la capăt, până în ziua lui Hristos Iisus ” (Filipeni 1,6).

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed.Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here