Radarul. Știaţi că?

0
127

aparate-radar-noi-ue-uniunea-europeana_03În  general, se consideră că în timpul Bătăliei Angliei din al doilea război mondial piloţii de vânătoare britanici au salvat ţara în urma câştigării luptei aeriene cu nemţii. Aşa cum declara primul ministru Winston Churchill, “niciodată un grup atât de mare de oameni nu i-a fost îndatorat unui grup atât de mic”.

A mai existat însă un factor care a contribuit la salvarea ţării şi se poate argumenta, că în lipsa acestuia, Marea Britanie ar fi pierdut războiul. Este vorba despre radar. Asemenea penicilinei, care a apărut la momentul potrivit pentru a salva soldaţii aliaţi de la moarte în urma infecţiilor, o dată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial, în acelaşi timp şi-a făcut apariţia şi radarul.

Radarul nu a fost inventat pentru război. Acest sistem fusese realizat de un număr de oameni de ştiinţă, dar personajul cel mai important a fost scoţianul Robert Watson-Watt, care a început să lucreze la el în 1915.

Watson-Watt nu s-a apucat de lucru gândindu-se la război. Născut în oraşul scoţian Brechin, el a manifestat iniţial interes pentru radiotelegrafie, care l-a adus la Oficiul de Meteorologie din Londra, unde a devenit cercetător ştiinţific. Pe măsură ce avioanele erau folosite din ce în ce mai mult, apăruse preocuparea pentru protejarea acestora de furtuni şi de alte condiţii turbulente.

El a construit o formă rudimentară de radar-acronim pentru radiodetecţie şi radiolocaţie-iar la începutul anilor 1920 s-a alăturat departamentului radio al Laboratoarelor Naţionale de Fizică, unde a studiat şi a construit echipamente de navigare şi radiolocatoare.

Radarul funcţionează pe un principiu destul de asemănător celui folosit de lilieci pentru a evita coliziunile cu diferite obicete în timpul zborului, deoarece ei zboară în peşteri  înecate în peşteri cu viteze foarte mari. O antenă emite unde radio, iar când acestea se lovesc de un obiect  sunt respinse ca în cazul unui ecou. Astfel, se poate măsura distanţa pâmă la obiectul respectiv prin calcularea timpului în care unda radio a parcurs drumul până la obstacol şi înapoi.

Ulterior, a fost sesizat potenţialul radarului ca instrument militar, iar un număr de companii, dintre care şi unele din Germania s-au grăbit să-l producă. Watson-Watt a primit un post în cadrul Ministerului Aviaţiei şi al Producţiei de Aeronave, acordându-i-se într-o măsură mai mică sau mai mare mână liberă pentru construirea radarului. În 1953 reuşise să creeze un radar ce putea detecta un avion la o distanţă de 65 km. Doi ani mai târziu, Marea Britanie beneficia de o reţea de posturi de radar ce protejau coasta.

Îniţial, radarul avea un neajuns; undele electromagnetice, emise sub forma unei unde continue detectau prezenţa unui obiect, dar nu-i puteau determina poziţia exactă. Apoi în 1936, s-a înregistrat un progres prin construirea radarului cu impulsuri. În acest caz, semnalele erau trimise cu o intermitenţă ritmică, astfel putându-se măsura distanţa dintre ecourile recepţionate pentru a ase determina viteza şi direcţia ţintei.

În 1939 s-a făcut un nou pas înainte cu o semnificaţie deosebită: a fost pus la punct un emiţător cu microunde de mare putere, al cărui avantaj major, care a adus Marii Britanii primul loc în acest domeniu, consta în precizia informaţiilor furnizate, indiferent de condiţiile atmosferice. Acesta emitea o rază scurtă foarte focalizată. Un alt avantaj era că semnalul putea să fie receptat de antene de dimensiuni mai mici, astfel încât radarul putea fi instalat pe avioane sau pe alte vehicule.

Radarul are şi multe aplicaţii civile, fiind indispensabil în meteorologie datorită capacităţii de localizare a evenimentelor meteo periculoase, precum tornadele sau uraganele. Această invenţie este de asemenea folosită şi pentru navigarea multor vehicule, cum ar fi avioanele, navele, rachetele şi sateliţii.

Cei mai mulţi dintre noi s-au obişnuit însă cu folosirea radarului de către poliţia rutieră. Poliţiştii, folosind aceste dispozitive, determină viteza automobilelor care trec prin deptul lor cu o precizie destul de mare pentru ca înregistrarea să poată fi utilizată la tribunal ca probă. Deşi este considerat un duşman de către unii, radarul a salvat prin această aplicaţie sute de vieţi, deoarece şoferii care în alte condiţii ar accelera la maximum sunt mai atenţi, ştiind că un poliţist care dispune de un radar ar putea fi după colţ.

100 cele mai mari invenţii dintotdeauna, de Tom Philbin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here