RECORD. A traversat înot Canalul Mânecii la 70 de ani

0
460

2df1ddc0-2947-11e4-b88b-bbc4a354e88d_CyrilAre 70 de ani, s-a născut în Australia și este cel mai vârstnic înotător care a traversat vreodată Canalul Mânecii. Cyril Baldock a plecat miercuri din Dover (Anglia) şi după 12 ore și 45 de minute a ajuns la Cap-Gris-Nez (Franţa).

El a înotat 34 de kilometri, și altfel, la 70 de ani și nouă luni, a depășit precedentul record, deținut încă din 2011 de Roger Allsopp, din Regatul Unit al Marii Britanii, care este cu cinci luni mai tânăr.

„Beau câteva beri însă doar din motive medicale, ca să dorm”, a glumit septuagenarul întrebat de presă cum îşi va sărbători reuşita. „După zece ore de înot, am trecut prin 30 de minute grele și eram puțin îngrijorat. Mă dureau brațele și nu avansam prea repede, dar am continuat”, le-a povestit înotătorul jurnaliştilor.

Deşi este incontestabil o reuşită, recordul lui Baldock ar putea fi doborât în curând. Australianca Irene Keel, în vârstă de 73 de ani, se pregătește să parcurgă la rândul său înot cei 34 de kilometri ai strâmtorii Dover, scrie agenția de presă australiană AAP, citată de Agerpres.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here