Remedii naturale pentru dureri de spate – Stil de viață

0
292

dureri de spateTerapii naturale pentru dureri de spate – Cauze – Leacuri naturale – Prepararea remediilor – Schimbarea stilului de viață

Cauzele durerilor de spate

Mulți oameni au la un moment dat dureri de spate, temporare sau permanente, localizate cervical, lombar sau dorsal. În multe cazuri, acestea nu sunt o afecțiune în sine, ci reprezintă un simptom sau o avertizare. Fie că apar în urma unui accident, fie vestesc disfuncții ale coloanei vertebrale, ale mușchilor, țesuturilor sau oaselor, aceste dureri ne pun în gardă asupra unor posibile afecțiuni sau ne avertizează că avem obiceiuri nesănătoase sau adoptăm posturi greșite.

Din punct de vedere psihoemoțional, spatele este sistemul nostru de susținere. Grijile, lipsa sprijinului afectiv, problemele pe care le trecem sub tăcere, energiile reținute, lipsa de dialog, dificultatea de a empatiza, o conștiință încărcată pot genera dureri de spate.
O postură dreaptă și un spate puternic sunt cele ce arată o relaxare mentală. Cel ce se confruntă cu aceste carențe trebuie să caute să elibereze prin orice mijloc. Scris, comunicare, dialog, dans, mișcare sportivă, muzică, tot ceea ce-l împiedică să „își mențină coloana vertebrală dreaptă” – acestea sunt mijloace de eliberare.
Durerile de spate pot fi provocate de:

  • statul în picioare îndelungat
  • statul pe scaun prea mult sau într-un mod nepotrivit
  • alimentația nesănătoasă
  • posturi greșite în timpul somnului
  • frigul, umezeala, condiții meteo nepotrivite
  • sedentarismul
  • sporturile care solicită prea mult musculatura spatelui
  • mișcări prea bruște și greșite
  • kilogramele în plus
  • efort prea mare, ridicarea unor greutăți (uneori chiar căratul poșetei sau ridicarea copilului)
  • afecțiuni deja depistate: osteoporoză, artroză, scolioză, sciatică, lumbago

Leacuri naturale

Căldura ajută la vindecare, relaxează, de aceea pernele electrice, băile fierbinți, băile cu alge marine și uleiuri esențiale, sarea caldă, sarea amară reprezintă soluții la îndemâna oricui. Compresele calde, cele cu ulei de ricin pe locurile dureroase, cu bitter suedez sau cu apă amestecată cu oțet sunt, de asemenea, o terapie excelentă.
Masajele au rezultate bune, iar plantele pe care le putem folosi sunt: coada calului (băi pentru dureri lombare), iarba neagră (ulei calmant care reduce inflamațiile), susan și usturoi (ulei cu 10 căței de usturoi în 60 g de susan – se încălzesc la foc ușor până capătă o culoare maronie), eucalipt, muștar, nucă de cocos, mentă, mușețel, coada șoricelului, rozmarin, lavandă, tămâie.

De asemenea, uleiul de camfor, o substanță obținută din rășina copacului Cinnamomum camphora, este eficient și utilizat din bătrâni. După aceste masaje este important să îmbrăcăm un tricou de bumbac, să învelim corpul și să îl menținem la căldură pentru câteva ore.
Cataplasmele cu argilă, cartofi, frunze de varză, muștar, frunze de țelină, frunze de nuc macerate în ulei de măsline au efecte benefice. Unguentele de tătăneasă au efect de calmare și eliminare a durerii. Odihna este esențială.

  • Ulei de masaj din iarbă-neagră: Se macerează 100 g de flori de iarbă neagră în 500 ml de ulei de măsline. Se lasă timp de 10 zile, agitând zilnic recipientul. Se filtrează și se aplică de trei ori pe zi.

Alte remedii pentru dureri – ceaiuri și macerate

Infuziile de urzică, mușețel, arnică, salcie, rozmarin sau ghimbir au efecte pozitive, atenuând disconfortul resimțit. Se poate prepara și un decoct din coajă de tei, urmându-se o cură de 3 săptămâni. Preparați-l din 50 g de coajă de tei fierte în 1 l de apă până scade la jumătate – 100 ml între mese.

Maceratele detensionează zonele musculare, au proprietăți antiinflamatoare, elimină toxinele și au efecte analgezice, ameliorând durerile. Se pot face macerate din frunză de salcie (30 g la 250 ml apă) sau gheara diavolului (1,5 g rădăcină uscată în 300 ml de apă timp de 8 ore). Scoarța de salcie (2 linguri de pulbere de scoarță la 200 ml de apă, din care se ia câte 1 linguriță de 3 ori pe zi) este de asemenea un macerat bun. Alte soluții bune se obțin din ardei iute, urzică, boz negru, pătrunjel.

  • Macerat din ardei iute: Se pun 5 linguri de ardei iute în 100 ml de alcool medicinal și 100 ml de oțet. Se lasă la macerat pentru o săptămână, agitând frecvent. Se face un masaj pe zi cu lichidul filtrat.
  • Compresă cu ardei iute: Se obține un ulei de masaj din 3-4 ardei iuți tocați mărunt amestecați cu 3 linguri de ulei. Se aplică pe locul dureros picurat pe o compresă. Nu se ține foarte mult, doar 5-10 minute, deoarece irită pielea.

Stil de viață

Pe lângă terapiile naturiste (care pot include și metode alternative de remediu: masaje, fizioterapie, acupunctură, presopunctură, reflexoterapie, magnetoterapie, stimulare nervoasă) este necesar să luați și alte măsuri, în cazul în care vă confruntați cu astfel de simptome. Iată câteva recomandări general valabile sau personalizate, după caz:

  • cură de slăbire asistată de specialist (dacă aveți problema kilogramelor în plus)
  • exerciții fizice care nu solicită spatele și care întăresc mușchii – plimbare, mers pe bicicletă, înot
  • poziție corectă pe scaun
  • pauză și câteva exerciții de întindere după fiecare oră de lucru
  • o saltea de dormit confortabilă
  • poșete ușoare, eventual cu toartă lungă, ce pot fi purtate transversal
  • băi cu apă caldă și aromaterapie
  • alimentație bogată în calciu, magneziu și vitamina K (vitamina K fixează calciul în oase)
  • consumați vitamina C din fructe, legume și alte alimente
  • consumați nuci simple sau cu miere

Atenție! Este important ca în cazul durerilor de spate însoțite de dureri de stomac, febră, greață, amorțeli, vărsături, transpirații sau alte manifestări neplăcute să consultați degrabă un medic.

Te invit să citești și Plante medicinale – Afinul.

Mihaela Mușetescu