În spatele unui vernisaj care durează o oră și a unei expoziții care se întinde de la câteva zile, la câteva luni se ascunde o muncă titanică, uneori de zeci de ani, pe care vizitatorii poate nu reușesc să o perceapă la justa ei valoare.
Ceea ce nu știu mulți este că de la descoperirea unui obiect pe un șantier arheologic sau a unei picturi sau icoane într-o bisericuță uitată de lume, până la ajungerea acestor obiecte în expoziții este o cale extrem de lungă și anevoioasă, iar un rol hotărâtor îl au restauratorii de obiecte de patrimoniu, marii anonimi din spatele expozițiilor.
Pentru a intra în atmosfera premergătoare unor expoziții, i-am vizitat la muncă pe cei doisprezece specialiști din cadrul Complexului Muzeal Astra din Sibiu, Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj, Muzeului de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț, Muzeului ”Haaz Rezso” din Odorheiul Secuiesc, Universității de Arte ”George Enescu” din Iași și de la Muzeul Județean Mureș, care au participat, timp de o săptămână, la Târgu Mureș, la un atelier național de restaurare a unor icoane pe sticlă și obiecte de ceramică extrem de valoroase, aflate în patrimoniul muzeului mureșean.
În premieră națională, acest atelier de restaurare, care până acum viza doar pictura pe lemn și pe sticlă, a inclus și partea de ceramică, astfel încât experții au fost puși la grea încercare și nu atât din cauza muncii migăloase care stă în spatele restaurării unui obiect, cu care de altfel sunt obișnuiți, cât din cauza presiunii timpului.
Expertul restaurator de ceramică de la Muzeul Județean Mureș, Simona Mureșan, a arătat că workshop-ul de restaurare ceramică este primul de acest gen din România și că invitația adresată colegilor ei din țară a venit din nevoia unui schimb de experiență, dar și pentru a restaura o serie de obiecte de patrimoniu.
”Colegii provin din școli diferite, din zone diferite, deși tehnicile și legea restaurării este aceeași pentru toți, sunt influențe diferite pentru fiecare școală. Am încercat să învățăm unii de la alții și să ne transmitem cunoștințe, unii au mai multă experiență, încearcă să ne învețe pe noi, cei mai tineri, să ne transmită modul lor de lucru. Fiecare are în muzeul său un alt gen de ceramică decât noi și atunci ne spun metodele cu care se lucrează la dânșii. Noi am ales o serie de obiecte, atât din secția de Etnografie, cât și din cea de Arheologie, cu probleme diferite de restaurare, care implică atât fisuri, cât și depuneri de săruri, exfolieri de smalț — sunt probleme diferite apărute pe fiecare vas, pe fiecare fragment, pe care noi încercăm să le rezolvăm cât mai repede într-un timp cât mai scurt. Suntem 6 specialiști pe restaurare ceramică, avem multe obiecte care necesită restaurare”, a afirmat Simona Mureșan.
Pe parcursul unei săptămâni, cei 12 experți — câte șase pe pictură pe sticlă și șase pe ceramică — au reușit să redea Muzeului Județean Mureș patru icoane pe sticlă, care au fost într-un stadiu avansat de degradare, precum și o serie de vase și obiecte etnografice și arheologice, chiar dacă specialiștii restauratori s-au lovit de o serie de probleme.
Deși cele două ateliere de restaurare — de icoane de sticlă și de ceramică — au probleme specifice, acestea au un numitor comun: munca migăloasă și respectarea unor proceduri stricte. Specialiștii prezenți la Târgu Mureș au arătat însă că nu doar cele două domenii necesită abordare diferită, ci chiar și atunci când e vorba despre restaurarea aceluiași tip de obiect se impun diferite tehnici.
Sorin Fogarascher, restaurator metal-ceramică în cadrul Complexului Național Muzeal Astra din Sibiu, s-a ocupat de restaurarea a două farfurii de secol XIX, de pe Valea Mureșului, a unui canceu smălțuit pentru vin, din secolul al XVIII-lea, și a unui pahar, toate de ceramică.
”Am răspuns invitației colegilor din Mureș pentru a-i ajuta în restaurarea unor obiecte în doar câteva zile care au fost rezervate acestui workshop. Au pregătit obiectele și noi am trecut la un flux tehnologic conform principiilor de restaurare: reîntregirea obiectelor, completarea fragmentelor lipsă, integrare cromatică și peliculizare de protecție. Toate etapele trebuie respectate în restaurare. Aceste obiecte, în majoritate, erau niște cioburi, asta înseamnă că se face o identificare a fragmentelor, se numerotează, după care se trece la lipirea lor, ca un puzzle. Se face o integrare cromatică — dacă există motivul martor se poate reface cromatica exact cum a fost, însă într-o tonalitate mai deschisă pentru a fi vizibilă intervenția restauratorului pe obiect. Întotdeauna partea de intervenție a restauratorului va fi mai deschisă la culoare decât originalul. Obiectele provin din colecția Muzeului Etnografic Târgu Mureș”, a spus Sorin Fogarascher.
Specialistul a reușit să reconstituie patru obiecte, toate din patrimoniul Muzeului de Etnografie din Târgu Mureș, unul dintre acestea, canceul pentru vin — care a mai fost cândva restaurat — având nevoie de reconstituirea unei părți a buzei.
”Pe canceul de vin s-a văzut o intervenție anterioară de lipire a fragmentelor, am considerat că nu este necesară dezlipirea fragmentelor fiindcă obiectul a fost lipit bine, la partea superioară a buzei se vede un fragment lipsă. Am avut zona de martor, unde s-a făcut un negativ, s-a turnat, iar acum lucrăm la fluxul de finisare. După aceea se dă culoarea de fond în tonalitate mai deschisă și peliculizarea cu un lac — un paraloid îi spunem noi — ca să îi dăm puțin luciu. Farfuriile sunt de secol XIX, păcat că nu sunt datate, sunt ornamentate cu flori”, a susținut Fogarascher.
Unul dintre specialiștii recunoscuți în restaurarea ceramicii de Cucuteni, Dumitru Bostan, expert restaurator la Complexul Muzeal Județean Neamț, a primit spre restaurare un vas de incinerare din perioada migrațiilor, arătând că aceasta este o noutate chiar și pentru el.
”Colegii arheologi mi-au adus un vas de incinerare din perioada migratoare — până în secolul VIII — o piesă care a mai fost restaurată și, de obicei, piesele care au mai fost restaurate aduc probleme în plus. Materialele au îmbătrânit, ipsosul pus în urmă cu mulți ani și-a pierdut din rezistență, va trebui înlocuit și va intra într-un flux de restaurare. Pentru mine e o noutate pentru nu am mai lucrat pe perioada aceasta și atunci ceramica are altă rezistență, altă porozitate, alt soi de probleme. E dificil pentru că vasul a fost fisurat, fisura nu merge mai departe și atunci va trebui să strecor adezivul în crăpătură, pentru a-l consolida, pentru a-i reda rezistența, trebuie făcut cu pași mici. Ca să consolidăm un vas cu o asemenea vechime folosim materiale clasice, rășini noi cu care ne descurcăm foarte bine, fiecare vas își cere materialul. Aici am lucrat cu rășină vinilică ușoară”, a arătat Dumitru Bostan.
Restauratorul a spus că vasul a trebuit spălat, apoi a chituit fisurile, l-a reintegrat formal, adică a completat părțile lipsă cu un ipsos nou cu rezistență mare, după care a trecut la refacerea decorului canelat și, la final, la integrarea cromatică, ce a fost o etapă mai simplă având în vedere că s-a păstrat culoarea originală.
”Eu sunt unul dintre restauratorii norocoși, am acasă (la Complexul Muzeal Neamț, n.r.) vase din Cultura Cucuteni, îmi place foarte mult, dar nu refuz nimic la restaurare. La Cucuteni există alt gen de probleme, acolo e mult decor și integrarea cromatică necesită multă energie, atenție și ceva talent. Aceste vase de incinerare, cum e cel de la Muzeul Județean Mureș, nu pun probleme pe integrarea cromatică, dar trebuie tratate ca orice pacient, cu aceeași atenție. Materialul nu e rău, însă a suferit întrucât a zăcut mult în pământ. Acum este destul de slăbuț pentru că e fisurat și de aceea trebuie să fiu foarte atent. Acest vas de incinerare necesită multă atenție și, în mod normal, ar trebui cam două săptămâni pentru restaurarea lui, dar acum, la Târgu Mureș, avem un tur de forță și trebuie să îl termin în șapte zile, fără ca restaurarea acestuia să sufere calitativ… poate o să rămân deficitar la partea estetică”, a subliniat expertul.
Zita Karoly, de la Muzeul ”Haaz Rezso” din Odorheiul Secuiesc, s-a ocupat de asemenea de restaurarea unei urne funerare din secolul al VIII-lea, asupra căreia s-a mai intervenit cândva, dar care a necesitat și refacerea unei părți.
”Lucrez la un vas (urnă funerară, n.r.) din secolul VIII, a fost restaurat cândva, dar trebuie să fie desfăcut, pentru că bucățile nu sunt lipite așa cum trebuia. Apoi voi modela prin mulaj cu plastilină gura acestuia. Pe suprafața aceasta se pune ipsosul, pentru reconstruirea vasului. Vasul e un pic deformat, dar în general bucățile au fost destul de bine lipite, există unele denivelări pe suprafață, iar aici trebuie intervenit. Când restauratorul desface bucățile rășinii cu care a fost lipit cândva obiectul respectiv, cad și piese din suprafața vasului și e destul de greu să fie lipite din nou, fiindcă trebuie găsit punctul în care piesele trebuie să se îmbine perfect. Pentru restaurarea gurii vasului se folosește și armătură din sârmă, iar pe aceasta se modelează ipsosul. Armătura e obligatorie mai ales la părțile mari care lipsesc, pentru ca vasul să fie consolidat”, a susținut Zita Karoly.
Expertul a fost chemat să prezinte o opinie și asupra unor cioburi de obiecte arheologice, însă susține că acolo unde există foarte puține bucăți nu se poate face restaurare, că bucățile se lipsesc, însă, dacă nu există cel puțin 45-50% din vasul respectiv, acesta nu va putea fi restaurat, pentru că restauratorul nu poate să știe cum a arătat obiectul.
”Îl vom putea reface doar dacă găsim analogii”, a precizat el.
Cu această ocazie, au fost restaurate și câteva cahle care provin din secolele XVII-XIX, care au fost descoperite în Cetatea Târgu Mureș și care i-au revenit lui Attila Pokornyi, sculptor-restaurator de ceramică de la Muzeul Județean Mureș.
”Lucrez la o cahlă de la Secția de Etnografie și aici am avut o parte lipsă, 15%, pe care am completat-o prin obținerea părții respective prin analogii, din colțurile care există. Am luat un mulaj cu plastilină, am turnat ipsosul, am conturat forma care lipsește, am presat plastilina în zona negativă, care lipsește, apoi am turnat ghipsul. Apoi am lipit de bucata originală, ca să fie exact cum era cândva. Acum resculptez liniile care să continue liniile originale. Cahlele respective provin din secolele XVII, XVIII și XIX, sunt descoperite în Cetatea Târgu Mureș și, spre norocul meu, la acestea îmi place foarte mult să lucrez. Sunt cahle cu decoruri sofisticate, cu modele vegetale. Erau componente ale sobelor Bisericii Franciscane din Cetate, acestea sunt în stadiu destul de bun, cu mici lipsuri. Cahlele sunt din lut ars și unele au smalț pe suprafață, altele sunt simple. Au fost turnate într-o formă, care de obicei se făcea de lemn, se presa lutul, apoi se scotea cahla și se punea la uscat, apoi era pusă în cuptoare la ars”, a precizat Pokornyi.
Specialiștii prezenți la Târgu Mureș spun că restauratorii trebuie să fie foarte atenți, pentru că uneori, în pungile cu cioburi primite de la muzee, pot să existe părți de la mai multe vase, nu doar de la un anumit vas, iar din acest motiv trebuie făcută o identificare foarte atentă, întrucât bucățile respective, chiar dacă au fost descoperite în același loc, pot proveni din secole diferite.
În celălalt atelier de restaurare organizat la Târgu Mureș, pentru icoanele pe sticlă, specialiștii se confruntă cu alte probleme legate fie de exfolierea și degradarea vopselei, fie de intervenția nefericită a unor persoane, care au dorit să lipească cu o bandă adezivă sticla spartă pe care era pictată o icoană, chiar pe verso, unde de altfel se află pictura.
Una dintre marile provocări ale acestui atelier de restaurare a reprezentat-o icoana pe sticlă ”Masa Raiului”, la care au lucrat expertul Geanina Ionescu, de la Complexul Muzeal Astra din Sibiu, și conf. univ. dr. Cornelia Bordașiu, de la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași.
”În momentul în care am demontat piesa din ramă am avut surpriza să constatăm că pe această icoană s-a intervenit, o intervenție inadecvată, practic cele două piese au fost lipite cu o bandă de hârtie și cu adeziv interpus între pelicula de hârtie și culoare. Acest tip de intervenție nu poate decât să ducă la degradări ulterioare, pentru că noi, acum, încercăm să îndepărtăm adezivul și hârtia ca să evităm practic evoluția degradării picturii în timp. Este o operație complexă. Din prima zi am început să facem pași pentru a îndepărta hârtia. Se emoliază zona în care e lipită hârtia și, din aproape în aproape, cu bisturiul, se subțiază hârtia, până se ajunge la adeziv și apoi, ușor, se încearcă îndepărtarea adezivului, acolo unde este posibil. În cazul în care pe anumite zone nu putem să îndepărtăm de tot acea depunere de adeziv, atunci se preferă subțierea și mai bine consolidăm cu pelicula de culoare decât să avem surpriza să dispară culoarea odată cu îndepărtarea surplusului de adeziv”, a susținut Geanina Ionescu.
Conferențiar universitar doctor Cornelia Bordașiu a arătat că întotdeauna un restaurator preferă să lucreze pe un obiect pe care nu s-a intervenit niciodată, chiar dacă este extrem de degradat, pentru că, de obicei, intervențiile ulterioare sunt incompatibile cu materialele inițiale și cu tehnica de lucru și creează reacții secundare în timp.
”Acest lipici de pe icoană este o pierdere iremediabilă. Pe cele câteva icoane pe care am început să le asistăm la restaurare există o cazuistică bogată. Ar fi cam trei capitole separate: capacele de lemn și ramele, care sunt suport de lemn și atunci e nevoie de altă manieră de abordare, apoi e sticla ca atare, apoi stratul pictural al icoanei, care se face de pe spate. Toată intervenția se face începând de pe spate spre fața icoanei. Practic pe fața sticlei nu se vede mare diferență, decât la final, când se face integrarea cromatică pe zonele lipsă. Există trei etape importante: una e desprăfuirea, pentru că au tot felul de depuneri, care au intrat în contact cu stratul pictural, care este afectat, își pierde aderența de la condițiile de microclimat în care au fost păstrate. Deci icoana se desprăfuiește, se curăță și se integrează. De multe ori recuperăm bucățele de vopsea pe folii, le căutăm, le punem ca într-un puzzle ca să restaurăm pictura originală. Este recomandabil să recuperezi cât mai mult dacă se poate din vopseaua originală, chiar dacă e căzută, și să se intervină cât mai puțin cu materiale moderne”, a explicat Bordașiu.
Evident, în spatele acestor restaurări se fac și teste biologice pentru a se vedea cu ce materiale s-a lucrat, astfel încât intervenția restauratorului să se oprească ”acolo unde începe ipoteza”.
”Nu avem voie să recreăm originalul sau să interpretăm, ci pur și simplu să salvăm piesa”, a subliniat Geanina Ionescu.
Maria Juravle de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca a restaurat o icoană pe sticlă ”Sfântu Gheorghe ucigând balaurul”, care a suferit solziri și desprinderi ale culorii. O altă echipă, formată din Mirel Bucur, de la Complexul Muzeal Astra din Sibiu, și Raluca Dumitrescu, din cadrul Muzeului Județean Mureș, a lucrat la restaurarea unei icoane care s-a confruntat cu o problemă de aderență a culorii.
”Sticla e un suport dificil, care se confruntă cu probleme de aderență, dar avem icoane bine executate, care s-au păstrat peste 100 de ani în condiții foarte bune. În cazul de față avem o problemă serioasă de desprindere a stratului pictural. Cred că a fost o problemă de tehnică de lucru. Meșterii — în majoritate anonimi — nu erau meșteri de școală, ci trăiau în mediul rural, care își preparau singuri culorile. În momentul în care interacționezi cu o asemenea piesă, observi că nu aveau o rețetă uniformă în prepararea întregii palete pe care o foloseau. Nu aveau pigmenți uniformi mărunțiți și, în asemenea cazuri, iată că avem probleme de aderență la suport”, a subliniat Mirel Bucur, care a spus că îi place și restaurarea picturii pe lemn, care însă presupune mult mai multe operații pentru a ajunge la salvarea piesei.
Șefa Laboratorului Restaurare-Conservare de la Muzeul Județean Mureș, Raluca Dumitrescu, a arătat că s-a dorit ca cele patru icoane să fie restaurate în totalitate.
”Dacă am fi desfăcut mai multe, datorită complexității, am fi riscat să nu avem atâtea produse finite. O icoană pe sticlă scoasă din ramă este extrem de fragilă și s-ar fi putut distruge. Intenția noastră este ca ele să fie expuse și să nu rămână în depozite, unde s-ar putea distruge. Dorim să reiterăm aceste evenimente, pentru că au impact, iar rezultatele se văd”, a mai spus organizatoarea workshop-ului de restaurare, Raluca Dumitrescu, care speră ca în toamnă să poată organiza un atelier de restaurare pe mobilier pictat.
Toate icoanele de sticlă restaurate în cadrul atelierului național de restaurare de la Târgu Mureș sunt pictate pe sticlă industrială, toate provenind din secolul al XIX-lea: ”Masa Raiului”, ”Iisus cu vița de vie”, Sfântu Gheorghe ucigând balaurul”, care se presupune că provin din Șcheii Brașovului, iar ”Adormirea Maicii Domnului”, după opinia specialiștilor, ar aparține unui membru al familiei Tamaș, posibil Petru Tamaș, tatăl, primul dintre zugravii familiei.
Toți restauratorii spun că au venit bucuroși la Târgu Mureș pentru a da o mână de ajutor salvării colecției de icoane pe sticlă și obiectelor de etnografie și arheologie a Muzeului Județean Mureș și că s-ar bucura ca anul viitor să poată aduce aici și studenți.
Sursa: agerpres.ro
