România se schimbă cu ei: Pianista care încântă lumea în ia românească

0
72

România se schimbă cu ei: tineri entuziaşti, talentaţi, inovatori. Iată poveştile românilor care construiesc în prezent un viitor spre care putem privi cu optimism.

Viitorul-nostru-altfel--b--Pianista-care-incanta-lumea-in-ia-romaneascaUn astfel de caz este şi cel al Sînzianei Mircea, cea mai tânără persoană inclusă în lista muzicienilor români difuzaţi de către BBC Radio 3 şi radiourile naţionale din Uniunea Europeană, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Pianista a concertat, atât ca solistă, cât şi în formaţii pe scenele din România, SUA, Japonia sau Austria.

A studiat pianul la cea mai mare universitate de muzică din Europa – prestigioasa Şcoală de Muzică şi Dans din Koln, unde a fost singurul student care în anul doi a obţinut media maximă la toate examenele. Acum se află la Guildhall School of Music London ca studentă Erasmus. De curând, a fost distinsă cu premiul special în arte la Gala Ligii Studenţilor Români din Străinătate.

Cum este să fii Studentul Anului, ce valoare are pentru tine această distincţie?

Este un sentiment absolut minunat, din mai multe puncte de vedere şi anume: în primul rând, am fost onorată să mă aflu printre aceşti tineri brilianţi – membrii LSRS şi finaliştii din Gală. În al doilea rând, acordarea acestei distincţii de către un juriu atât de prestigios face ca premiul să fie şi mai valoros pentru mine, cu atât mai mult cu cât a venit ca o mare surpriză.

Îţi mai aminteşti prima oară când ai cântat la pian?

De fapt, primul meu instrument a fost un pian de jucărie, de care nu mă despărţeam niciodată, spre exasperarea bunicii mele. Dar s-a întâmplat ca la vârsta de trei ani să merg la concertul pianistei Mara Dobrescu, care, bineînţeles, la sfârşit a primit foarte multe flori. Ei bine, pe lângă pianul-jucărie, florile m-au cucerit definitiv, dorindu-mi să devin şi eu pianistă, ca să primesc multe flori.

Poate că era mai simplu să mă fac botanist.. Cert este că acestă dorinţă pusă în practică i-a transformat pe vecinii de deasupra în nişte eroi, care au capitulat prin a-şi duce copilul la lecţii de pian. Şi acesta a fost un noroc: am cei mai minunaţi vecini!

Care ar fi etapele mari prin care ai trecut pentru a ajunge la nivelul la care eşti astăzi?

Am început studiul pianului la vârsta de 5 ani cu d-na profesor Elena Dumitrescu la Liceul Dinu Lipatti; pe parcurs m-am transferat la Liceul George Enescu pe care l-am absolvit în anul 2011 la clasa d-nei profesor Olga Szel; de asemenea, în timpul liceului, m-am pregătit şi cu d-na prof. universitar dr. Stela Drăgulin. Tuturor le sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce m-au învăţat.

Prin urmare, cred că este esenţial să ai îndrumarea potrivită şi bineînţeles o familie care să te susţină în a îţi urma visul. Eu am avut norocul de a fi crescută de o bunică extraordinară şi de cei mai minunaţi părinţi. Restul vine pe parcurs, prin validări în competiţii de pian şi în apariţii concertistice pe diverse scene.

Nu este un drum uşor, cu atât mai mult cu cât totul este foarte subiectiv în acest domeniu şi deseori apar momente de îndoială, în care aproape renunţi. Eu am avut şansa de a fi sprijinită de oameni minunaţi care au crezut în mine, precum doamna Ecaterina Stan de la Radio România Muzical şi alţii.

Ce te-a motivat de-a lungul timpului şi ce te motivează în prezent să urmezi o carieră în muzică?

Consider că este un domeniu absolut fascinant. De fapt, cred că este un privilegiu să poţi transforma un hobby într-o profesie. Muzica, la fel ca şi matematica, este infinită. Muzica vorbeşte despre Dumnezeu şi poate genera emoţii tulburătoare, fără a fi nevoie de cuvinte, fiind astfel, după cum au spus-o deja alţii înaintea mea, un limbaj universal. Prin urmare, pentru mine este absolut fascinant să pot readuce aceste emoţii prin muzica compusă cu secole în urmă, în faţa publicului de astăzi, depăşind graniţele. Şi astfel lumea se uneşte prin aceleaşi vibraţii dincolo de timp sau spaţiu. Referitor la motivaţie, prezentul este motivat de rezultatele din trecut.

De-a lungul timpului, am câştigat mai multe premii I la concursuri naţionale şi internaţionale. Am avut norocul să debutez în SUA, la 12 ani, recital urmat de primul meu turneu american la 14 ani. La 20 de ani, mi-am făcut debutul în Japonia, atât în recitaluri, cât şi cu orchestra. Am fost difuzată la Radio România Muzical, BBC Radio 3 şi radiourile naţionale din 12 ţări din Europa.

Am cântat alături de mari muzicieni, precum Alexandru Tomescu. Şi mai presus de toate, am întâlnit legende ale pianisticii, printre care maeştrii Aldo Ciccolini şi Dan Grigore. Pentru toate aceste experienţe îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, care mi-a deschis aceste drumuri în carieră prin intermediul unor oameni minunați.

Ce rol a avut în evoluţia ta experienţa internaţională de studiu?

A avut un rol foarte important, deoarece am venit în contact cu diverse culturi. În acelaşi timp, nivelul academic în Germania sau în Anglia este foarte înalt şi foarte competitiv, reunind studenţi din toată lumea. Pe de altă parte, plecarea de acasă într-o ţară străină m-a maturizat şi m-a responsabilizat, pentru că nu este uşor.

Bineînţeles, contactul cu marii profesori din aceste şcoli renumite la nivel mondial reprezintă un ingredient esenţial în dezvoltarea ta ca şi muzician, schimbându-te pentru o viaţă.

Cum vede un român cu experienţa internaţională sistemul de învăţământ din ţară? Care ar fi diferenţele faţă de Germania?

Eu datorez imens şcolii pianistice româneşti în care m-am format. Pe plan internaţional, şcoala românescă muzicală este foarte competitivă şi apreciată. Decizia de a studia în Germania a fost determinată de dorinţa de a veni în contact cu un mediu internaţional, care inevitabil aduce perspective complexe asupra subiectelor studiate.

Chiar şi curricula este uşor diferită faţă de ceea ce se predă în România, prin structurarea disciplinelor de studio într-o manieră foarte flexibilă şi chiar prin includerea unor materii inedite, precum yoga. De asemenea, ponderea muzicii germane în repertoriul pianistic este uriaşă şi mi-am dorit să o aprofundez cel mai bine “la ea acasă”, experimentând cultura germană din interior.

Cum ai fost primită ca student străin?

Universitatea de Muzică şi Dans din Koln, unde sunt studentă în anul III, la fel ca şi Guildhall School of Music din Londra, unde urmez un stagiu Erasmus, reprezintă un mediu internaţional şi prietenos, studenţii provenind din toate colţurile lumii. Prin urmare, se produce un melanj intercultural în care liantul îl reprezintă cu adevărat muzica.

De exemplu, suntem încurajaţi să cântăm cât mai mult în formaţii camerale cât mai diverse, atât ca instrumente, cât şi naţionalităţi. Fascinant este faptul că începem întotdeauna să studiem ca şi colegi şi sfârşim după concert sau examen ca şi prieteni, pentru că muzica de calitate nu se poate face decât actunci când există o foarte bună comunicare între colegii de scenă.

De ce crezi că din ce în ce mai mulţi tineri valoroşi aleg să plece din ţară? Nu ştie România să îşi respecte valorile?

Integrarea României în Uniunea Europeană a eliminat graniţele, oferind tinerilor români posibilitatea de a studia în spaţiul european, aşa cum fac mulţi tineri europeni care decid să studieze în altă ţară. Pentru mine aceasta este o şansă extraordinară, deoarece pot călători liber în Europa şi nu numai, participând fie la cursuri de măiestrie sau susţinând concerte în diverse ţări.

De asemenea, în acest moment am acces la educaţie la costuri mult mai mici decât colegii mei non-EU, ceea ce reprezintă un dar extraordinar pentru orice tânăr român.

Referitor la valori, cred că România ştie să îşi respecte valorile şi să le promoveze în lume, iar Gala LSRS este numai una dintre dovezile în acest sens. Depinde întotdeauna în ce direcţie doreşti să priveşti. Un alt exemplu îl reprezintă Festivalul George Enescu, care îl onorează astfel pe marele compozitor, acest eveniment fiind în Top 3 festivaluri de muzică clasică din Europa. Şi lista poate continua…

Ce îţi lipseşte cel mai mult din România? Care este relaţia ta cu România acum?

Eu continui să trăiesc într-o dimensiune românească şi la Koln, şi la Londra, atât datorită prezenţei comunităţii româneşti, cât şi prin intermediul internetului. Tehnologia a schimbat mult percepţia faţă de distanţele dintre oameni. Cu adevărat, suntem toţi la un click distanţă.

Referitor la tradiţii, eu chiar sunt adepta păstrării obiceiurilor. Ca şi amănunt, vă pot spune că am primit în dar de la bunica mea un costum tradiţional vechi de peste 100 de ani, moştenit din generaţie în generaţie, pe care îl păstrez cu sfinţenie. Iar în anul care tocmai s-a încheiat, am purtat cu mare bucurie ia românească, inclusiv la concerte în care am prezentat propriile transcripţii pe teme populare româneşti, cum ar fi “Sanie cu zurgălăi” şi “Hora Staccato”.

Muzica populară românească a stârnit mare entuziasm oriunde am prezentat-o, din Europa până în Japonia.

Cum se vede situaţia din ţara noastră acolo? Ai întâmpinat vreodată, în călătoriile tale, neplăceri pentru că eşti din România?

Din fericire, nu am avut niciun fel de neplăceri până acum în mediul academic. Sper să nu am nici pe viitor.

Care sunt planurile tale de viitor, includ acestea revenirea în România?

Da, îmi doresc foarte mult să mă întorc acasă, de unde de fapt nu am plecat niciodată. Perioada care urmează va fi foarte aglomerată, deoarece urmează să îmi finalizez stagiul Erasmus la Londra în luna aprilie, după care mă voi întoarce la Koln.

De asemenea, am câteva concerte deja planificate şi câteva cursuri de măiestrie la care aş vrea să particip. Însă nimic nu se poate face fără voia lui Dumnezeu – “Nihil sine Deo”, aşa că nu pot decât să sper că şi anul 2014 va fi la fel de frumos pentru mine ca şi 2013.

Sursa: ziare.com

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here