Romanul psihologic – Secolul al XX-lea – Punctul de start al romanului contemporan. Apariția primului roman psihologic – Studii și teze critice. Literatura română a secolului al XX-lea și scriitori reprezentativi pentru romanul psihologic.
Prezentul articol este continuarea acestui articol.
Romanul psihologic în literatura universală
Mulți critici fixează apariția primului roman psihologic în jurul anilor 1913-1915, când apărea primul volum din „A la recherche du temps perdu”, scris de Marcel Proust. Alberes, în „Istoria romanului modern”, preciza că: „După primul volum din În căutarea timpului pierdut, în decursul unui deceniu, apar operele capitale ce îndepărtează romanul de suprafața vieții și marchează cufundarea lor în adâncuri: Ulysses de James Joyce, Garden Party de Mansfield, Doamna Dalloway, Virginia Wolf, Procesul de Kafka.
Preocuparea pentru romanul modern nu începe în literatura noastră mai târziu decât în cea europeană. Analiza psihologică, noua pretenție a romanului modern, va fi problema care îi va preocupa pe Duiliu Zamfirescu, Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu. Începând cu anul 1920, dezbaterea în privința romanului psihologic va deveni acută. Întreaga discuție se va fixa între cei doi poli: analiza și creația.
Romanul psihologic – Opiniile marilor critici ai acelor vremuri
În studiul intitulat „Creație și analiză”, Garabet Ibrăileanu, „șansa teoretică a romanului românesc”, luând ca modele pe Tolstoi și Proust, propunea soluția romanului hibrid.
Majoritatea studiilor apărute în presa românească din această perioadă încercau să răspundă întrebării „De ce nu avem roman?”. Articolul din 1911 al lui Eugen Lovinescu, intitulat „Criza actuală a literaturii noastre”, este o încercare de trasare a unor linii directoare cu privire la evoluția romanului de la rural la urban. Tot el formulează și propune, ulterior, cunoscuta teză a sincronizării literaturii noastre cu literatura europeană. Lovinescu ajungea la concluzia că numai o literatură urbană, în care personajele presupun o psihologie complexă, poate duce la formarea unei literaturi psihologice.
În același timp, George Călinescu respingea noua literatură, metoda introspecției și pe reprezentantul ei, Marcel Proust. El încearcă o nouă orientare sau, mai bine spus, o reîntoarcere a literaturii spre romanul lui Balzac și Tolstoi. Prima îndatorire a unui scriitor, după Călinescu, este să cunoască viața și să aibă toate experiențele necesare.
Scriitori reprezentativi ai romanului psihologic
În articolul „De ce nu avem roman”, Camil Petrescu critică la modul caustic romanul existent, lipsit de forță și de personalitate, tributar încă tendințelor sămănătoriste. Mergând pe linia lovinesciană, el afirma: „Trebuie să ai ca mediu o societate în care problemele de conștiință sunt posibile”. Pledând pentru renunțarea la subiectele din lumea satului, Camil Petrescu schița și un profil al eroului modern: „Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profundă, un simț al răspunderii dincolo de contingențele obișnuite”. O parte dintre critici au considerat ca prim roman psihologic în literatura română „Pădurea spânzuraților” al lui Liviu Rebreanu. Mai târziu, Lovinescu s-a oprit cu entuziasm asupra operei Hortensiei Papadat-Bengescu. În deceniile interbelice, una dintre prozatoarele care debutează este Henriette Yvonne Stahl. Proza sa, așa cum arăta G. Călinescu, este, prin excelență, feminină.
Un pas înainte în marea sa experiență l-a făcut romanul analitic prin Mihail Sebastian și Mircea Eliade. Ei folosesc monologul interior, chiar tehnica perspectivismului. În „Maytreyi”, Eliade utilizează și tehnica jurnalului, iar în „Nuntă-n cer” realizează un permanent joc al persoanelor gramaticale. În opinia mea și nu numai, Camil Petrescu, cu formula sa narativă care crește o dată cu lectura cititorului, construiește cele mai reușite romane de analiză, puncte de reper pentru toți cei interesați de acest tip de scriitură.
V-ar putea interesa și următoarele articole:
Leonardo da Vinci – Geniul a cărui minte a cuprins toată inteligența omenirii.
Texte inedite – Julio Cortazar – Despre lecturile unui scriitor (1).
Confesiuni inedite – O zi cu Jorge Luis Borges.
Mihaela Mușetescu
