– Care este scopul rugăciunii ecumenice? Oare nu este vorba de o rugăciune formală, făcută numai de ochii credincioşilor?
– Într-un fel, da. Nu sunt antiecumenist, dar am rezervele mele faţă de el, pentru că reprezintă şi un fel de compromis când e vorba de actul liturgic şi, mai cu seamă, de Sfintele Taine. Eu am scris cândva nişte fraze mai acide la adresa unor protestanţi, care se îndreptau către Potirul ortodox, pentru a intra în comuniune.
La Cluj există, o dată pe an, o săptămână de rugăciune pentru unitatea Bisericii, o unitate pe care toţi o dorim, deoarece avem poruncă de la Mântuitorul ca toţi să fie una, deci toţi creştinii să fie o singură Biserică. Ea s-a spart în mai multe, după cum ştim. Mişcarea ecumenică îşi propune să refacă unitatea Bisericii, dar, din păcate, şi-a pierdut obiectivele, şi le-a înstrăinat. Eram în America, făcând parte din Conferinţa Ecumenică internaţională, şi, la o şedinţă, se dă vestea cea mare: „Iată, Mişcarea Ecumenică este în plin progres: mai sunt încă şase Biserici care au aderat, aşa că numărul Bisericilor ecumenice a crescut de la 163 la 169!”. Atunci am zis: „Ce fel de progres este acesta în care, în loc să scadă numărul Bisericilor, el creşte? Important ar fi să fie mai puţine Biserici”.
Mişcarea ecumenică este o noţiune aproximativă. Intenţia, la început, a fost bună, este lăudabilă, nu trebuie renegată, dar am avut o experienţă la Cluj, în care Mitropolitul greco-catolic de Blaj şi episcopul greco-catolic din Cluj mi-au trimis o scrisoare şi apoi mesageri direcţi, invitându-mă să facem împreună, într-un anumit loc, rugăciuni pentru unitatea Bisericii. La care eu le-am răspuns că nu cred că este posibil, pentru că nu o gândim la fel. „Voi gândiţi refacerea unităţii bisericeşti în jurul Papei de la Roma, iar noi gândim refacerea în sobornicitate. Noi, în Liturghie, avem o zicere: «Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim!». Să presupunem că ne iubim îndeajuns – deşi nu ne prea iubim, să fim sinceri – ca să ne putem ruga în comun, dar nu avem acelaşi gând asupra unităţii, câtă vreme voi o gândiţi într-un fel, iar noi într-altul. Dacă ne-am ruga în comun am fi ipocriţi şi faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri”. Toţi ne rugăm pentru unitate, dar până vom fi într-un singur gând să se roage fiecare acasă la el.
Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii, Mitropolitul Bartolomeu Anania
Jurnal Spiritual
