”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

0
748

Rugăciunea Inimii : Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. De ce această rugăciune şi nu alta? De ce aceste cuvinte şi nu altele?

Rugăciunea inimiiPentru că acesta este limbajul total şi complet, „plin de har şi de adevăr”, subiect, predicat şi complement dumnezeieşti, aşa cum ni le-a transmis prin tradiţie Maica noastră Biserica, pentru a trăi ca adevăraţi ucenici ai lui Hristos.

Aşa cum face orice mamă cu copilul ei la început, de-a lungul primelor secole, Biserica ne-a învăţat, într-un gângurit de o mare tandreţe… Mai întâi silabele şi cuvintele ajutându-ne să creştem pentru a intra în plenitudinea limbajului. Dar, odată ajunşi la înţelepciune, nu mai putem vorbi ca nişte neştiutori: „Când eram copil, vorbeam ca un copil,… dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului” (1 Corinteni 13, 11).

Când copilul ajunge să spună primele cuvinte, chiar şi când spune un singur cuvânt, „pâine” de exemplu, el vrea să spună: „aş vrea o bucată de pâine”.

La fel, în primele veacuri ale Bisericii, cineva spunea o rugăciune foarte scurtă… Ca numele „Iisus” singur sau „Doamne, ajută-mă” sau alte formule scurte. Acestea cuprindeau deja întreaga formulare şi plinătatea credinţei pe care o mărturiseau. Ea este cuprinsă în „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Mintea şi inima se hrăneau cu mărturisirea dreptei credinţe. Generaţii întregi şi-au dat viaţa pentru a o trăi şi mărturisi drept, rămânând astfel aproape de seva începuturilor.

2000 de ani de istorie e mult şi de ajuns, constată Mircea Eliade, pentru ca o ”religie să se fosilizeze”.

Riscăm astfel ca îmbătrânind să dăm în mintea copiilor, dar fără să mai avem graţia lor! Ne-am pierdut uimitoarea prospeţime din Faptele Apostolilor. Acolo încă ne mai putem da seama, cât de cât, care era adevărata tonalitate a creştinului! Acum, legătura hrănitoare cu secolele fondatoare şi cu marea Tradiţie este întreruptă şi, ca nişte bătrâni dezorientaţi şi amnezici, ne lăsăm „duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor…” (Efeseni 4, 14).

„Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă. Ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2 Timotei 4, 3-4). Sfântul Apostol Pavel nu putea să dea un diagnostic mai bun creştinismului aflat în descompunere şi omului zilelor noastre, subdezvoltat pe toate planurile, „înstrăinat” de sine însuşi şi robit ameţitorului delir al mecanicii.

Unde mai poate fi aflat acum Cuvântul drept care să-i dea omului structura de creştin matur? Unde e Duhul care să-l introducă în experienţa transformatoare? Un asemenea om, începând să repete „Iisuse”, „Iisuse”, cum propun unii, riscă să cadă în rătăcirile subiectivismului său sentimentalo-afectiv. Să nu ne repezim să călcăm pe urmele marilor asceţi ai Sinaiului care făceau lucrul acesta în vremea lor. Când, asemenea lor, vom avea şi noi în spatele nostru ani şi ani de asceză, de rugăciune, de smerită ascultare de Sfânta Tradiţie, se va putea, cu adevărat, ca Duhul Sfânt, Care „pe toate le plineşte”, să ne ajute ca, repetând un singur cuvânt, să auzim în noi suspinul Său dumnezeiesc şi să ne împărtăşim de taina dumnezeiască în plenitudinea sa şi nu de un dumnezeu făcut după chipul pioaselor noastre fantezii.

Rugăciunea inimii, în formularea sa totală, pune în lucrare omul total.

Pentru aceasta, tuturor celor ce vor cu seriozitate să pornească pe această Cale, li se oferă „bogăţia infinită, doctrinară şi duhovnicească a Rugăciunii lui Iisus. Ea nu este doar rezumatul, ci şi întregul credinţei a cărei enigmă o dezleagă numai Hristos”. Iată Cuvântul şi Duhul: Impreună lucrând în învăţătura şi viaţa duhovnicească, deschizând prin adâncul omului calea spre adâncul întregii „plinătăţi a lui Dumnezeu” (Efeseni 3, 14-19).

Rugăciunea inimii, în formularea sa totală, pune în lucrare omul total, trup-suflet-duh. Ea il revela pe Dumnezeu total, Cel de trei ori Sfânt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Ea este, astfel, sinergie în care „Dumnezeu Se face om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu” (Sfântul Atanasie). Rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus ne dezvăluie acest plan al lui Dumnezeu pentru om. In acelaşi timp, ne face să participăm la experienţa Celui în Care s-a realizat mai întâi acest plan: Iisus Hristos.

Iisus, prin viaţa Sa în istorie şi prin viaţa Sa în noi, ne revelează fiecăruia felul de a fi al lui Dumnezeu. Fiecare cuvânt al Rugăciunii este o „plinătate” în sine, de neînlocuit. El ofera ceva din Puterea Sa, încă cerească şi ascunsă, dar şi, în parte, deja trăită prin Sfânta Tradiţie. Mi se revela mereu mai mult pe măsură ce înaintez şi eu pe Cale. Aici este sensul acestui viitor tainic conţinut al revelării Sfântului Nume lui Moise. L-am putea traduce astfel: „Vei cunoaşte că EU SUNT când vei trăi ceea ce voi face pentru tine”. (Ieşire 3, 14 cu precizările din 33, 16). Revelaţia Numelui are loc, aşadar, în funcţie de atenţia mea la prezent. In sânul clipei prezente ni se revelează Absolutul Prezent „EU SUNT” într-o infinită progresie pe care ne-o dezvăluie Rugăciunea inimii.

Cuvantul lui Dumnezeu

Dar pentru a hrăni această Rugăciune şi pentru a-i permite să devină cu adevărat o Sfântă Taină (sacrament), este vital să-i oferim timp şi să rămânem îndelung în faţa fiecărui cuvânt în parte. Toţi „Bătrânii” pe care i-am întâlnit au insistat pe importanţa acestui aspect. Nimeni nu poate spune, decât din propria experienţă, ce voieşte Duhul să-l înveţe (loan 14, 26 şi 16, 13). Cine nu s-a lăsat niciodată brăzdat, însămânţat timp de trei sau şase ore fără întrerupere, nu ştie ce înseamnă murmurul „glasului de Turturea” (Cânt. Cânt. 2, 12) din adâncul lui.

Nu ştie ce înseamnă să tacă toate celelalte voci şi să rămână acolo, în tăcere şi fară nici un gând. „De veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei. Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (loan 8, 31-32). Să rămâi îndelung într-un singur cuvânt, apoi în următorul, şi, în sfârşit, în rugăciunea întreagă. Atunci ea „va aduce roadă multă”; „dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă” (loan 15, 7-8).

Această unire este atât de intimă şi roditoare ca cea dintre viţa de vie şi lăstarul ei. Ea este lucrată de Cuvântul lui Dumnezeu! Se înrădăcinează şi se sprijină în mod permanent pe darul obiectiv al Sfintei Tradiţii pentru a-şi primi de acolo şi verificarea şi criteriile.

”Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea Inimii”, Alphonse Rachel Goettman

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here