Creștinismul nostru ar fi în mare parte de neînțeles, dacă n-am considera și realitatea personală a demonului, a îngerilor căzuți. Credința noastră ar fi incompletă și s-ar dizolva cu ușurință, dintr-o religie revelată, într-o doctrină umanitară sau, în cazul cel mai bun, într-un raționalism protestant, fără nimic supranatural și personal. Creștinismul e a doua creație a lumii, a doua creație a omului, o creație din nou a firii. Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde și se menține. Acesta-i paradoxul. Creștinismul reînvie în raport invers proporțional cu încercările de a-l stinge.
Țintele ultime ale creștinismului nu sunt absorbite total de forma acestei trecătoare vieți, ci trec dincolo de moarte. Sfântul Apostol Pavel frânează exagerarea accentului transcendent, care uneori dezorganizează normalul social. Unii creștini, contemporani cu Sfântul Pavel, din cauza nostalgiei după împărăția spirituală, nu voiau să mai lucreze și nu voiau să mai aibă copii. Drept aceea, apostolul ridică munca la rangul de imperativ și nașterea copiilor la condiția de mântuire a femeii căsătorite. De asemenea, a pus capăt pentru totdeauna alarmismului omului și oricărei fantezii aprinse spre apocaliptic, descalificându-le din cinstea unei minți sănătoase.
Misterul creștinismului este misterul unității în dualitate, găsindu-și soluția în Unitate-Trinitate. Iată de ce creștinismul are ca bază dogma hristologică a naturii teandrice a Fiului și dogma Trinitară. Creștinismul este o concepție de viață, este stilul de viață al lui Iisus, concepție pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut împotriva creștinismului, vreme de 2000 de ani. Toate celelalte înțelegeri ale lumii s-au învechit și s-au stins. Singur creștinismul este mereu nou, mereu divin.
Creștinismul nu e numai o afacere de duminică, ci o strădanie de toate zilele, toată viața, de a ajunge la stilul de viață și concepția pe care ni le-a dat Iisus. Dacă creștinismul nostru nu e strădania aceasta, care naște fii lui Dumnezeu, el rămâne o simplă formalitate și ne putem trezi fără ea. Să băgăm de seamă ca nu cumva creștinismul să se ia de la noi. Pe simplul motiv că noi, creștinii, nu aducem roadele acestui creștinism: oameni după chipul lui Hristos.
Părintele Arsenie Boca, Mare îndrumător de suflete din secolul XX
Jurnal Spiritual
