În viața de obște, când intri, ești ca o cărămidă cu colțuri; iar prin mănăstire încep a se roade colțurile. Când te ocărăște cineva, dacă nu te-ai mâniat, înseamnă că s-au mai ros din colțuri. Cât timp ești biruit de mânie, colțurile nu-s roase și a sta retras nu dă rezultat. Atunci vine călugărul la o pace mare duhovnicească, când s-au ros colțurile; atunci nu te mai tulburi și nu mai dorești veacul acesta, îl cauți pe celălalt. Dar astea treptat, treptat…
Cel mai mult câștigă cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu și ascultă de oricine din obște; trebuie să fii rotund cu toți, pentru că atunci ai pace cu toți; să nu faci deosebire.
Dacă s-a stricat ceva în mănăstire și dacă spui cine a stricat, se face dușmănie. Celălalt prinde ură pe tine. Dacă poți lua asupra ta, e bine, foarte bine. E lucru cam greu, dar mare pace are cel ce ia asupra lui. Ajunge la o pace foarte mare. Dacă nu poți lua asupra ta, măcar nu pune în spatele altuia. Are mare însemnătate. Să vrei să se mântuiască toți.
„Lupta pentru smerenie și pocăință” – Părintele Proclu Nicău
[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
