Chiar dacă n-ar părea un lucru de seamă, faptul de a-ţi îndeplini asemenea datorii, întruchipează cel mai înalt ideal al vieţii şi al caracterului.
E drept că în aceste lucruri nu există nimic eroic: Viaţa cotidiană nu conţine într-adevăr nimic eroic, întocmai după cum simţul datoriei îl face pe om să reziste atunci când împrejurările de seamă ale vieţii i-o cer, la fel se petrec lucrurile şi în viaţa de toate zilele. Viaţa omului este aceea petrecută „în sfera îndatoririlor cotidiene”.
Virtuţile cele mai însemnate sunt acelea care se raportează la nevoile zilnice, căci dăinuesc cel mai mult. Virtuţile rafinate, care întrec nevoile principale ale omului obişnuit, sunt numai un zvon de tentaţie şi de pericole.
Burke avea dreptate când spunea: sistemul uman căruia îi stau la bază virtuţile eroice, are o suprastructură de slăbiciune sau viciu. Atunci când domnul Abbot, ulterior episcop de Canterburry, a zugrăvit caracterul prietenului său decedat Thomas Sackville, s-a oprit mai puţin asupra meritelor acestuia ca om de stat sau asupra geniului său ca poet, şi a scos mai mult în relief virtuţile pe care şi le-a manifestat faţă de îndatoririle obişnuite ale vieţii.
„Câte virtuţi minunate a avut”, a spus Abbot. Cine-şi iubea mai mult soţia decât el? Cine era mai prietenos faţă de copiii lui? Cine era un prieten mai de încredere? Cine era mai cumpănit faţă de duşmanii săi şi cine era mai fidel cuvântului dat?”
Într-adevăr, adevăratul caracter al unui bărbat îl cunoaştem mult mai bine din manifestaţiile lui faţă de aceia cu care stă în imediată legătură şi prin felul în care îşi îndeplineşte îndatoririle în viaţa de toate zilele, decât din manifestaţiile sale oficiale ca scriitor, orator sau om de stat.
“Fii om de caracter!…”, Samuel Smiles. EDIŢIA II-a , CUGETAREA, București
