Din meditațiile lui Tolstoi: Să ne rugăm când comunicăm cu fiecare om

0
149

Să ne rugăm când comunicăm cu fiecare om1907 – Oare e propriu tinereţii să dorească ce doresc eu (mân­tuirea sufletului), apropierea de Dumnezeu? Îmi este lim­pede că nu pot să-mi doresc altceva, pentru că mă aflu în faţa morţii. Dar tinerilor, bieţii de ei, li se pare că sunt mul­te lucruri demne de a fi dorite, în afară de acesta, singurul necesar. (22 noiembrie)

E bine să ne rugăm în singurătate, dar în afară de această rugăciune şi aproape mai necesar decât ea e să ne rugăm când comunicăm cu fiecare om, fie el ţar sau cerşetor. Să ne rugăm, adică să ne amintim că a venit timpul să trăim din toate puterile sufletului. (22 noiembrie)

M-am gândit că trebuie să ne pregătim pentru a muri cum se cuvine. Şi mi-am amintit că întreaga viaţă începând cu copilăria este moarte treptată, de aceea trebuie să ne pregătim mereu, fără încetare. (22 noiembrie)

Din Lev Tolstoi, „despre Dumnezeu şi om”; din jurnalul ultimilor ani, Editura Humanitas