“Să te jertfeşti, fără să ţi se recunoască, este har.” Părintele Iustin Pârvu

0
422

Parintele_Iustin_ParvuÎn ziua de astăzi “lacrimile suferinței curg sub luminile reclamelor, în orașele mari, în băi, în așternuturi, în mașini şi răcnete de durere şi suspine răsună dincolo de buletinele de știri, dincolo de talk show-urile televizate şi dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Dar, întreaga noastră civilizație cu noile ei tehnologii este îndreptată să ascundă acest plâns, să ne facă să credem că plânsul nu există”, scrie părintele Savatie Baştovoi.

Trăim într-o lume artificială în care valorile s-au inversat şi binele a devenit rău iar răul bine şi ne construim identitatea pe baza modelelor mediatice. “Formaţi” la  “Ştirile de la ora cinci”, am ajuns să receptăm cu indiferenţă informaţiile despre crime şi violuri, despre bătrânii abandonaţi sau jefuiţi de propriii copii, acceptând ca pe o stare de normalitate indecenţa şi dezmăţul.

Tineri şi adulţi, deopotrivă, ne distrăm ucigând oameni virtuali iar pentru crimele comise suntem recompensaţi. Cu cât mai multe crime, cu atât mai multe puncte şi şanse de câştig. Hăcuim oamenii cu entuziasm, sângele curge, măruntaiele se revarsă iar mizeria virtuală se scurge în lumea reală, fără ca cineva să regrete. S-ar putea spune că e doar un joc. Şi pe vremea copilăriei mele ne jucam de-a “Hoţii şi vardiştii” şi nimănui nu-i trecea prin cap să vadă ceva rău în asta. Înainte, însă, formatul jocului nu se apropia de realitate. Între crima din joc şi cea din realitate, diferenţele erau radicale. Astăzi progresul tehnologiei face ca realitatea şi virtualitatea să se apropie foarte mult şi puţini observă relaţia cauză-efect. Conştiinţa omului care trăieşte în spaţiul cibernetic se schimbă. Apare degradarea etico-morală, căci într-un asemenea spaţiu  Dumnezeu nu există, expertii susţinând că se modifică mentalitatea, sentimentele şi comportamentul, că-şi fac apariţia dificultăţile de relaţionare şi tulburările psihice. Realitatea iluzorie abrutizează şi ucide. Paradoxal este că tocmai cei care ar trebui să vegheze ca lucrurile să n-o ia razna, adică “elitele”, oferă baza ideologică pentru manipulare. În mod cert, cei care crează eroii identitari de pe micul ecran ştiu, conform studiilor de psihologie socială, că pot să modeleze identitatea unui popor. “Spălarea creierului”, care până acum câţiva ani părea o ipoteză ştiinţifico-fantastică, dă naştere astăzi unei  noi,  greu de imaginat societăţi şi  unui soi de “om nou” lipsit de compasiune, de tandreţe, de dragoste şi, de foarte multe ori, unui maniac capabil să trăiască emoţional doar atunci când ucide – în fapt sau cu vorba. În esenţă, visul malefic de a controla total mintea omului ne afectează, într-un fel sau altul, pe toţi. Spălarea creierului reprezintă o invadare a intimităţii care urmăreşte să controleze nu doar faptele  ci şi gândurile noastre, ameninţându-ne  libertatea şi  identitatea.

imagesCABCG511” În zona aceasta trebuie să mărturisim noi, sigur în contra curentului, denunţând în primul rând tot antrenamentul acesta de uitare la care este supus poporul român. Un om care nu are memorie şi nu are valori poate să fie foarte repede manipulat, poate fi foarte repede distrus. Dar, din păcate, în ţara aceasta în care există atât de multă credinţă, există şi multă laşitate”, afirmă Dan Puric.

Pentru adulţii de astăzi, comunitatea aproape că a dispărut în spatele ecranelor şi al uşilor închise. Conform unor studii de specialitate, după ce au acumulat, până la 21 de ani, peste 10.000 de ore de jocuri pe calculator şi pornografie, ei nu mai sunt capabili să construiască  relaţiile emoţionale pe care le presupune viaţa reală şi nu cunosc limbajul faţa către faţă, în care  întâlneşti omul din faţa ta şi ţi-l asumi. “Doamne, n-am decît o dorinţă în viaţa de apoi: aş vrea ca la un televizor al Raiului să văd, pe îndelete, filmul vieţii mele” – sintetizează lucrurile un aforism al lui  C.V.Tudor

Împietriţi parcă, trăim departe de propria noastră realitate sufletească. Ne-am izolat pentru că am învăţat la şcoala socialismului ştiinţific că  în lumea noastră toate sunt separate şi că lucrurile şi fiinţele nu se pot influenţa reciproc.

Ultimele cercetări ale ştiinţei au dovedit, însă, exact contrariul: totul este interconectat cu tot şi în mod tainic interdependent. Celebrele experienţe din anii ’90 ale fizicianului rus Vladimir Poponin au demonstrat că fotonii atomilor închişi  într-o eprubetă se grupează, chiar şi în vid, după un anumit model, în prezenţa ADN-ului uman şi că aceştia păstrează legătura chiar în condiţiile unei separări fizice, pentru că un câmp subtil  îi menţine conectaţi. Ştiinţa occidentală a redescoperit astfel ceea ce biserica a afirmat din totdeauna: că noi suntem parte integrantă din această lume şi că o influenţăm în permanenţă. Continuându-şi experimentele, Poponin a mai demonstrat şi că sentimentele, gândurile şi credinţele care izvorăsc din creierul şi din inima noastră, care sunt de fapt emisii de energie, ne modifică ADN-ul. Atunci când este înconjurat de stări de iubire, recunoştinţă, compasiune şi bucurie acesta se dilată, iar lanţurile de ADN se deschid şi se măresc. Când este  scăldată  în sentimente negative (furie, frustrare, stres), molecula de ADN se micşorează şi îşi blochează multe dintre coduri. Această blocare poate  fi anulată, însă, de îndată ce experimentatorul emite iarăşi stări de recunoştinţă, iubire şi fericire .

iubire neconditionataTimp de 20 de ani experimentele au tot fost repetate sub diferite forme, până când şi ultimul sceptic din mediul academic s-a convins de adevăr. Concluzia a fost că noi transmitem şi primim informaţii atât prin intermediul câmpurilor energetice ale creierului şi  inimii, cât şi prin intermediul ADN-ului nostru. Practic, suntem într-o permanentă stare de emisie-recepţie.

Alţi prestigioşi oameni de ştiinţă, ca fizicianul Hans- Peter Dürr, fost director al Istitutului Max-Planck din  München, Peter Russell,  matematician şi  fizician la Cambridge University şi  Ervin Laszlo, cel mai important gânditor al secolului XX  în domeniul  evoluţiei sistemelor au ajuns la concluzia că universul  este produsul unui câmp cuantic de energie inteligent şi creator, purtător de informaţie. Prin intermediul acestuia  suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem sau nu conştienţi de aceasta. Ca toate celelalte forme de viaţă,  suntem, de fapt, modele energetice, valuri individuale ce interacţionează cu celelalte valuri din ocean. Distanţa la care se află receptorul nu are importanţă, fie că este vorba despre vecinul nostru sau de o fiinţă umană aflată de partea cealaltă a planetei. Deci, noi putem  influenţa orice atom din acest univers, indiferent de timp sau de distanţă, în funcţie de energiile pe care le emitem şi putem fi influenţaţi la rândul nostru.

Ne-am reîntors, practic, la legea dragostei în virtutea căreia Dumnezeu l-a plăsmuit pe om ,,după chipul şi asemănarea Sa”  şi la cele 10 porunci. Dacă vom continua să eludăm aceste adevăruri vom continua să trăim  într-o sub-realitate care  arată exact aşa cum au creat-o minţile noastre, întunecată, dură  şi  plină de substitute artificiale ale luminii. Trebuie  doar să le conştientizăm  şi să învăţăm cum să le punem în practică.

Există sceptici convinşi că în 2000 de ani n-am învăţat nimic şi vom continua să fim specia cea mai crudă care a existat vreodată pe pământ. „Zadarnică a fost jertfa lui Iisus” –spun ei. Şi totuşi, atunci când suferința dă buzna în viața noastră, doar atunci, perdeaua indiferenței cade de pe egoismul nostru.  Când viaţa ne devine o zilnică povară, şi cuprinşi de disperare strigăm: “Doamne, cu ce am greşit încât să sufăr atât?”, printre lacrimi şi dureri începem să întrezărim lumina divină. Este însă greu pentru noi, cei prinşi în vârtejul lumii, să pricepem că această suferinţă este calea mântuirii; că putem câştiga sau pierde  Raiul, în măsura în care acceptăm sau refuzăm crucea rânduită nouă. Omul este – sau ar tebui să fie-jumătate dragoste şi jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău. Numai că Hristos nu ne forţează.” Nici un act impus prin forţă  nu ne poate mântui” – afirmă părintele Sofronie Saharov.” Suferinţa este ca o trecere printr-un foc purificator, greu de suportat. Dar cei care suferă au altă capacitate de a înţelege miracolul vieţii din fiecare clipă. Iar „pe omul pregătit nu-l sperie nici moartea, nu-l surprinde nici judecata cu traista goală. Este un păcat să nu fii la înălţimea jertfei pentru care ai fost menit. Şi, pentru că orice păcat trebuie răscumpărat, îl răscumpără cei care vin după tine, cu sacrificiul lor.”(Părintele Iustin Pârvu)

eu-nu-astept-degeaba1-300x300Mai trebuie înţeles ceva: “Lumea aceasta nu este o lume a deznădejdii. Trăim şi noi un iad, iar acesta este la nivelul vieţii noastre. Şi tocmai atunci Hristos e mai aproape de noi, când ne simţim pierduţi, căci prin cruce a venit în vieţile noastre în care trăim iadul” (Părintele Rafail Noica). Există şi un har peste har al vremurilor grele, pe care Dumnezeul îl rânduiește celor aleși. În vremuri de prigoană, lipsă și persecuție, definindu-te în opoziție cu ceea ce este în afară, ajungi mai puternic pe dinăuntru, prin harul, împreună lucrarea cu Dumnezeu și alegerea făcută de tine pentru slujirea aproapelui.Acestea sunt vremurile pe care le-au trăit mulți martiri, începând cu Sf. Arhidiacon Ştefan, care a făcut alegerea de a-şi da viaţa slujind celor săraci, acestea sunt vremurile pe care le-au trăit martirii şi sfinţii de la Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet sau Canal care, prin jertfa lor, au ispăşit păcatele neamului. Acestea sunt  vremurile pe care le-au trăit Părinţii Arsenie Boca şi Iustin Pârvu care lucrează astăzi cu duhul lor, cu rugăciunea şi cu exemplul lor la reîntemeierea ţării.

Mulţi s-au întrebat  de ce Părintele  Iustin a suferit atât de mult, căci era sfânt încă din viață. Cel mai convingător răspuns este, cred, al scriitoarei Aspazia Petrescu, fost deţinut politic : “Măi fraților, dar el a luat asupra lui toate poverile voastre. Pe toți pe care v-a dezlegat, de la toți el și-a însușit ispășire pentru voi. Părintele se mistuia pur și simplu de jalea oamenilor care veneau cu dureri şi a suferit efectiv pentru fiecare durere  lepădată la picioarele lui. Era o suferință care venea din dragoste, din foarte mare dragoste pentru aproapele, pentru nefericitul care a căzut în groapă aproape fără să fie conștient că e acolo și că e vai de capul lui.” Boala este o răstignire, o răscumpărare a păcatului şi nu numai a unui individ ci a unui neam.Suferinţa este cea care înobilează şi care ridică blestemul năzuinţei pământeşti” – spunea Părintele. De aici, probabil, şi dilema lui: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?” Cei ce-l iubeau îi spuneau: ”Părinte, vă mănâncă de viu ..! Cum de aveţi răbdare să-i primiţi pe toţi, să-i ascultaţi? Mulţi intră aici doar ca să se afle în treabă.”Deh, măi! Răspundea Părintele. Poate că nouăzeci şi nouă intră aşa, să spună necazul, să se descarce. Dar al o sutelea e posibil chiar să aibă nevoie de ajutor. Pentru acela eu trebuie să stau aici, în scaunul acesta.” Şi stătea şi asculta şi tămăduia câte 17 ore în şir, nemâncând şi nebând nimic. Aspazia Petrescu povesteşte despre cum a stat, într-o zi, Părintele  ”o oră și ceva cu o băbuță să-i spună ce-a pățit cu gâștele, și ce-a pățit cu bobocii, și ce pisică i-a aruncat în grădină vecina … Neştiind de unde vin toate aceste nefericiri,oamenii îi mâncau orele de tămăduitor, de vindecător, ale Părintelui.”

parintelejustin1Deşi ştia de cinci ani  că are cancer, a suferit în taină, nevrând să supere pe cineva. Până în ultimul ceas, când cineva dintre cei care îl îngrijeau îl întrebau  dacă îl doare ceva, cu chipul crispat  şi ochii sfârşiţi de durere, Părintele răspundea, clătinând din cap:  Nimic!  Înainte de operaţie chirurgul l-a întrebat, plin de emoţie: Părinte, sunteţi sigur că vreţi să vă operăm? Iar Părintele a răspuns glumeţ: „Măi, nu îţi face griji. Doar bisturiul să nu fie ruginit. În rest… nu mor acum.Şi într-adevăr a supravieţuit, dar ceea ce a urmat a fost o lună de chin cumplit şi de suferinţă. În acele ultime zile, Părintele s-a cufundat cu totul în rugăciune. A fost pentru prima dată când cei din jurul lui l-au văzut trăind rugăciunea. Când adormea pe buzele părintelui se putea distinge rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

Acum, poate, se odihneşte pentru că în timpul vieții pământene n-a prea avut parte de odihnă. Oamenii au fost fără milă cu Părintele. Au tras de harul Sfinției Sale cât au putut. Nu s-au gândit că, pentru alinarea lor, Sfinția Sa stătea treaz până la ore mici din noapte întrebându-se : Cui vă las pe voi”? „Doar pentru voi dacă mai trăiesc”.

Se povesteşte că la hirotonia întru preot a cerut dar de la Dumnezeu, să poată tămădui bolile oamenilor. Cred că Dumnezeu  i-a dat acest dar şi timpul ne va arăta prin miracolele  ce se vor întâmpla, că Părintele n-a renunțat să-i ajute pe oamenii necăjiți. Dragostea lui de oameni a fost atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

În încheiere trebuie să fac o mărturisire: am scris ultimele  rânduri copleşită de remuşcări pentru că atunci când l-am cunoscut pe Părinte am făcut la fel ca băbuţa cu gâştele, orbită fiind de neştiinţa mea. Am înţeles atunci de la Sfinţia Sa „ de răul din lume suntem vinovaţi fiecare dintre noi dacă tratăm cu indiferenţă ce i se întâmplă vecinului, fratelui, prietenului, soţului, părintelui şi nu mai putem pretinde ca nouă să ne întindă mâna cineva. Degeaba aşteptăm ajutorul lui Dumnezeu.” Am înţeles că Dumnezeu dă celui care dă şi dăruieşte celui ce dăruieşte. Dăruind lumina pe care nu o ai, o poţi  dobândi şi tu.

Astăzi, parafrazându-l pe Valeriu Gafencu, mă gândesc că alta este Viaţa, decât aceea pe care obişnuit, ne-o închipuim noi oamenii. Altul este Omul însuşi, decât acela ce se închipuie el. Altul este Adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

Nu vă faceţi iluzii despre om. Iubiţi-l. Da! Iubiţi-l necondiţionat!

                                                                                       Profesor Oboroceanu Elena

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here