Sărbătoarea zilei – Sfântul Pangratie

0
150

sfantul-pangratie Sărbătoarea zilei – Sfântul Pangratie

Sfântul Pangratie s-a născut în Antiohia. Va ajunge împreună cu părinţii săi în Ierusalim, pentru a asculta cuvintele şi a vedea minunile lui Hristos. În Ierusalim, Sfântul Pangratie s-a făcut cunoscut Apostolului Petru. Primeşte Sfântul Botez după Înălţarea Domnului. Mai târziu, după ce vieţuieşte un timp într-o peşteră, Sfântul Apostol Petru l-a hirotonit episcop al Tavromeniei (Taomirna), în Sicilia. Aici, Sfântul Pangratie a dărâmat idolii şi a convertit pe mulţi păgâni la creştinism.

Acvilin, un comandant păgân, auzind că întreaga cetate a Tavromeniei a devenit creştină, a pornit spre ea cu armata, cu gândul de a o distruge.

Sfântul Pangratie a ieşit din cetate împreună cu clerul, purtând în mâini Sfânta Cruce. Când armata păgână s-a apropiat de cetate, a căzut asupra lor întuneric, încât soldaţii, cuprinşi de spaimă, s-au omorât între ei. Aşa a fost salvată cetatea prin rugăciunea lui Pangratie.

După moartea lui Bonifatie, conducătorul Siciliei convertit la creştinism, Sfântul Pangratie a fost ucis de Montan, noul conducător al Siciliei.

Tot în această zi, facem pomenirea:

– Sfântului Ierarh Mucenic Chiril, episcopul Gortinei;

– Sfinţilor Mucenici Andrei şi Prov.

Sursa: crestinortodox.ro

V-ar putea interesa şi aceste articole