La început, toate păsările din lume aveau numai pene sure, dar toate erau mulţumite de felul în care arătau. Într-o zi, cormoranul plimbându-se pe malul lacului, a găsit un şarpe mor lângă mal. Era un şarpe-curcubeu, cu solzii în culori aprinse.
Cormoranul a intrat în apă şi a scos cu ciocul la mal şarpele colorat. „Uite ce am găsit”, i-a zis cormoranul unei cinteze care tocmai venise la mal să bea apă. „Cred că a căzut din ceruri”.
Cinteza s-a apropia ca să se uite la şarpe. „Ce culori minunate”, a suspinat pasărea. „Dacă aş fi avut şi eu măcar una din ele, aş fi arătat ca o regină”.
„Vai, dar priveşte aici!” a spus cormoranul mirat. „Un pic de galben de pe solzii şarpelui a trecut pe pieptul tău. Ai dreptate, într-adevăr arăţi acum ca o regină!”
Cinteza s-a apropiat de apă ca să se admire, apoi s-a ridicat în aer cirpind. „Uitaţi-vă la mine! Uitaţi-vă la mine! Nu mai sunt sură!”
În câteva clipe, cât îi ia unei flori de munte să-şi deschidă petalele, malul lacului s-a şi umplut de păsări de toate formele şi mărimile.
„Daţi-mi şi mie nişte culori!”
„Eu vreau să fiu albastru!”
„Eu vreau să fiu verde!”
Ibisul a luat culoarea roşie. Tucanul voia culoarea aurie. Papagalul a reuşit să pună mâna pe un strop de portocaliu şi de verde. Gaiţa a ales un pic de vişiniu, iar stârcul s-a dat cu alb strălucitor.
Cinteza îl privea uimită pe cormoran care stătea răbdător de-o parte, la fel de sur ca întotdeauna.
„Tu nu ai de gând să-ţi iei nişte culori?” l-a întrebat cinteza mirată. „Căci la o adică, tu eşti cel care a găsit şarpele-curcubeu”.
„Îmi voi lua şi eu nişte culori când termină toată lumea de ales”, a răspuns cormoranul. „Nu-mi place toată gâlceava asta”.
Cormoranul înţelept a aşteptat răbdător până când toate păsările au plecat, ciripind fericite. Apoi s-a uitat cu atenţie la şarpele-curcubeu. Pe solzii lui nu mai rămăsese nicio culoare, doar câteva firicele de alb la care stârcul nu reuşise să ajungă.
„Ai rămas fără nicio culoare”, a spus amărâtă cinteza. „Trebuia să-ţi alegi tu culorile mai întâi şi doar după aceea să le spui şi celorlalţi despre şarpe.”
„Sunt mulţumit cu puţinul alb care a mai rămas”, a răspuns cormoranul. „La urma urmei, nu culorile o fac pe pasăre, ci felul cum gândeşte şi cum se poartă”.
Cinteza îl privi pe cormoran cum îşi ia zborul şi îi admiră înţelepciunea. Se gândi că e viitor va încerca să trăiască urmându-i pilda. Totuşi îi părea bine că se alesese cu aşa un piept galben, frumos!
Pădurile din Venezuela sunt pline de păsări viu colorate. Numai cormoranul înţelept şi-a păstrat penele sure, cu câţiva stropi de alb.
Jurnal Spiritual
